Criminala transgender a cumpărat legal șapte arme

Atacatoarea transgender care a ucis, luni, şase persoane, între care trei copii, într-o şcoală din Nashville, Tennessee, a cumpărat şapte arme în mod legal şi le-a ascuns acasă, a anunțat Poliția, relatează BBC.

Armele au fost cumpărate legal din cinci magazine din oraş.

Poliţia a stat de vorbă cu părinţii agresoarei Audrey Hale, care a fost ucisă la mai puţin de 15 minute după ce a început atacul.

Individa a supravegheat incinta, a desenat hărţi şi a scris ceea ce poliţia a descris ca fiind un „manifest”.

Părinţii lui Hale credeau că fiica lor deţinuse o singură armă, care fusese vândută.

Ei credeau că tânăra „nu ar trebui să deţină arme” şi nu ştiau că acesta „ascunsese mai multe arme în casă”, a declarat, marţi, şeful poliţiei din Nashville, John Drake.

Ucigaşul „era sub îngrijire – îngrijire medicală – pentru o tulburare emoţională”, a declarat şeful Drake..

Dacă ar fi existat rapoarte cu privire la tendinţe sinucigaşe sau violente, a adăugat el, Poliţia ar fi căutat să confişte armele.

„Dar, aşa cum stau lucrurile, nu aveam absolut nicio idee cine era această persoană sau dacă chiar exista”, a mai susținut el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

31 de Comentarii

  1. Din seria: „nu dati banii pe prostii, luati arme la copii” !

  2. Si unde drac o baga la mititica? Ca nu cred ca exista parnaie trans.

  3. Câtă homofobie, cum să fie leghebetechiu criminali? Sunt cei mai vrednici dintre pământeni, crăpa-le-ar pământul de sub picioare

  4. Altă înscenare, doar e a 13 săptămână a anului. Hale se aude aproape la fel cu Hell.
    Articolul poveste/minciună/comandă e plin de necorecturi politice; ba feminin, ba masculin. Păi se poate tovarăși!

  5. Dr Rachel Levine, 63, is now an admiral of the US Public Health Service Commissioned Corps.
    ps.pe cine draq mai intereseaza ce sex ai tu la 63

  6. Ma trec fiorii când la gândesc că ne-am conectat la lumea aia bolnavă. Sper totuși să fie selectivi când preluam „valori”.

  7. „Ucigaşul era sub îngrijire – îngrijire medicală – pentru o tulburare emoţională” … era femeie, dar avea o „tulburare emoţională” si facea pipi din picioare ! De aceea i se spunea si „Rumburaku’ din America”, Rumburak cea cu pipi pe un crak !

  8. deci problema sint armele nu ca Ped0filia Trans a declarat razboi crestinilor si a au devenit o organizatie paramilitara de tip terorist… Vine si in Romania prin dictatura impusa de ambasadele occidentale dictatura Trans in care o sa ne fie schingiuiti fizic copii.. sa vedeti cind o sa fiti nevoiti sa asistati la castrarea copiilor fara sa mai puteti sa va opuneti

  9. Drogurile altereaza mintea casi betzivii. Altereaza atat de tare ca nu mai stii daca esti barvat sau femeie si daca joci jocuri pe calculator sau traiesti viata reala.
    Rezultatul se vede. O tara se distruge prin drroguri la liber.
    Biden e vinovatul cu tasu Sorosh care l-a adus la putere.

  10. Asta e democratia americana. Asa vor ei sa fie in toata lumea. Asta au implementat peste tot pe unde au invadat si au ucis oameni care nu le facusera nimic.

  11. Vina apartine monstrilor ce au creat-o pe ‘criminala transgender”-
    De vina este si presa sluga pe 3 arginti, pt.ca ascunde principala cauza,platita chiar de perversii pedofili,criminali innascuti!

    „De ce copiii din întreaga lume sunt sexualizați?
    După cum am dezvăluit în raportul nostru de dovezi „ Abuzul asupra copiilor și uciderea de către oficiali la nivel înalt ”, pedofilia este larg răspândită în rândul oficialilor guvernamentali și al elitelor financiare. Agenda lor este să își normalizeze practicile ascunse de abuz asupra copiilor.
    După cum putem vedea, acest lucru este promovat de UNICEF, OMS și Națiunile Unite. La pagina 71, acest ghid instruiește școlile din întreaga lume să-i învețe pe copii mici diferite tehnici sexuale și masturbare.

    Sexualizarea copiilor se face chiar și la nivel global de corporație, așa cum am văzut cu cănile de la MacDonalds, care – atunci când sunt întoarse corespunzător – arată copiii implicați în acte sexuale.
    Editorul de materiale școlare pentru educația sexuală din Țările de Jos, Europa, este Rutger, o organizație care încearcă de mulți ani să legalizeze pedofilia. Este extrem de alarmant că ei sunt cei care au fost selectați de guvern pentru a crea acest material – o organizație despre care se știe că luptă pentru normalizarea pedofiliei.”

  12. „Nu vă lăsați amagiti de trucurile lor magice
    OMS și ONU angajează magicieni de cuvinte magistrați care sunt capabili să facă ca această groază să sune ca un lucru minunat. Când le citești documentele, totul este explicat în așa fel încât ai senzația că sunt sfinți direct din cer care au atât de bine și vor să ajute lumea.

    Dar este o înșelăciune extremă, deoarece ceea ce se spune de fapt și ceea ce se face literalmente în școli este abuz în masă asupra copiilor.

    Vă rugăm să fiți ager în minte și să învățați să discerneți atunci când citiți documentele ONU și OMS. Înțelegeți ce implică efectiv aceste linii directoare. Amintiți-vă că acestea sunt organizațiile care au declanșat pandemia asupra umanității, sunt cele care au suprimat orice tratament de lucru pentru C0VID, sunt cele care cenzurează milioane de medici și oameni de știință din întreaga lume, sunt cele care impun injecțiile extrem de toxice care sunt ucigând milioane, ei sunt cei care susțin un guvern mondial unic și așa mai departe.

    Avem de-a face cu psihopați de cel mai rău fel, care au priceperea de a-și ascunde cele mai nefaste crime sub un strat de cuvinte frumoase care pretind că ajută lumea.

    Deși distrug în mod agresiv toate drepturile omului din întreaga lume în timpul pandemiilor, ei pretind că protejează „dreptul omului de a-i învăța pe copii să se masturbe la vârsta de 5 ani”.
    Normalizarea pedofiliei și a abuzului asupra copiilor nu face parte din „drepturile omului”. Vă rugăm să vedeți prin cortinele lor de fum și prin metodele rafinate de a hipnotiza omenirea cu jocuri de cuvinte magice.”(„Devianța sexuală” la OMS? Proiectul „Educație cuprinzătoare pentru sexualitate”.Opriti controlul mondial-Global Research)

  13. Transgenderii sunt bolnavi psihici si de aceea ei trebuie tratati ca nebuni si nu lasati sa-si schimbe genul. Prin schimbarea de gen, mintea lor bolnava psihic devine si mai bolnava.

  14. Disforia de gen, indusă ca normalitate și predicată ca valoare și virtute în școlile generale și grădinițele americane unde bărbați de 50 de ani cu peruci, rujați și machiați țipător își scutură fundul în fața copiilor este călcâiul lui Ahile al Occidentului, cel cu politicieni amorali și elite financiare psihopate, cumpărați la duzină de PCChinez. În fața derapajului moral catastrofal al acestuia și a dezastrului economic subsecvent care se anunță, clasa politica românească actuală este un factor de risc major.Deja e prea târziu și tare mi-e teamă că valsăm pe marginea prăpastiei în brațele UE.

  15. singurul scop este ridicarea DREPTULUI CONSTITUTIONAL de avea arme. o-la-ba, adica papusarul bideuan, s-a chinuit ani de zile RPIN AMEDAMENTE NECONSTITUTIONALE RESPINSE DE CURTEA CONSTITUTIONALA AMERICANA (cand inca erau judecatori, apoi au inceput sa-i schimbe cu soroshei ca si la noi) sa ingradeasca si sa respinga dreptul americanilor de a cumpara arme. toti acest paraziti criminali se chinuiesc sa MODIFICE PRIN AMENDAMENTE CONSTITUTIILE STATELOR LIBERE SI INDEPENDENTE. GANDITI CU MINTILE VOASTRE!
    dintre aberatiile „legislative” o-la-ba
    „Acțiunea de astăzi a președintelui Obama este o dezamăgire a moștenirii sale, deoarece el va fi cunoscut pentru totdeauna drept președintele care a semnat detenție pe perioadă nedeterminată fără acuzații sau proces în justiție”, a declarat Anthony D. Romero, director executiv ACLU. „Statutul este deosebit de periculos pentru că nu are limitări temporale sau geografice și poate fi folosit de acesta și de viitorii președinți pentru a reține militar oamenii capturați departe de orice câmp de luptă. ACLU va lupta cu autoritatea de detenție la nivel mondial oriunde putem, fie în instanță, în Congres sau la nivel internațional.”
    https://www.aclu.org/press-releases/president-obama-signs-indefinite-detention-bill-law

    Obama Signs Executive Order Allowing Military To Fight US Citizens
    https://thewatchtowers.org/obama-signs-executive-order-allowing-military-to-fight-us-citizens/

  16. Tot e bine ca n-a cumparat un tanc……[Rumburak]

  17. Ucigaşul „era sub îngrijire – îngrijire medicală – pentru o tulburare emoţională”

    Editat „eroii in halate albe” si putzini creieri ramasi……

  18. Debitezi tampenii ca-ntotdeauna: eu am avut demult in subordine o astfel de persoana. Colegii o numeau Vasile, dar se echipa in vestiarul femeilor. Trecea cam ca baiat, dar foarte frumos la chip si fara pic de pilozitate faciala. Nu era deloc bolnava psihic, foarte buna ca muncitor, era foarte placuta ca om, toti colegii tineu la ea/el si n-am auzit macar o data pe cineva facand mistouri sau spunand vorbe ranchiunoase la adresa sa, nici macar cand nu era de fatza.

  19. Era/u suparat/a/ti ca atunci cand lumea vorbeste despre persoana Audrey Hale se referea ba ‘ea’, ba ‘el’ si niciodata ‘ei’ cum i se parea corect. Asta a/l-a/ i-a scos din minti si a pus mana pe trancan. Cum s-ar zice, unora le iese wokeala pe nas. Se inneaca cu propria wokeala.

  20. Transgenderii sunt persoane dezechilibrate psihosexual, asta nu implica neaparat nebunia ci un comportament deviant care din pacate este stimulat prin diferite metode, ajungandu-se la final la o ,,transformare” psihologica, hormonala si chirurgicala. Sarlatania aceasta nu se reflecta in cromozomii persoanelor respective, acestia ramanand dupa ,,tranzitie” cu sexul cu care s-au nascut. Adevaratii nebuni sunt cei care stimuleaza aceste deviatii, incercand sa impuna aceasta pseudonorma ca standard al societatii in care traim. Incercarea de a implementa ca norma in societate o deviatie psihosexuala ultraminoritara asociata deseori cu perioada pubertara, este sociopatie pura. Statisticile care arata ca aproximativ 40 % din cei care efectueaza tranzitia incearca sa se sinucida arata cat de psihopatica si criminala este gogomania trashumanista care sfideaza legile firii.

  21. @@gelu/Toti sunt atinsi psihic chiar daca majoritatea oamenilor nu pot sa-i vada ca bolnavi psihici. Trebuie sa-ti fileze rau mintea ca tu ca barbat sa-ti doresti sa te trasformi chirurgical in femeie? Sau esti femeie si vrei sa porti matarnaga artificiala intre picioare. Cucu de cucu este mintea lor. Atinsi psihic deoarece daca Sfantul Dumnezeu a dat ca sa se nasca barbat nu e crestineste sa se operezi si sa devina femeie. Prin operatia pe care s-o face se crede mai sus de Sfantul Dumnezeu si pe langa boala psihica, acesta va ajunge si-n plasa lui Satan care-l va arunca in Iad. Asa ca tine-ti observatiile pentru tine vis-vis de prostiile debitate de mine.

  22. @gelu, 11:03 : noi nu judecam si nu trebuie sa o facem. din pacate, acesti nefericiti (pentru ca asta sunt) se nasc altfel decat majoritatea. si asta este o tragedie (incercati sa va puneti in locul lor). problema reala este dualitatea psihica si psihologica. faptul ca arata intr-un fel si se „simt” altfel. sunteti, sper, constient de faptul ca multi dintre ei se sinucid, nu? nu poti sa traiesti in frica. nu ai cum sa traiesti fara dragoste. aceste persoane gasesc foarte greu aceste conditii esentiale fericirii. urmariti materialul Prof. Univ. Dr. Tudorel Butoi – in material se vorbeste in mare parte despre atacul asupra copiilor, insa, vorbeste Domnul Pf. si despre ce se intampla cu majoritatea tinerilor care sunt „altfel”. cam poetica descrierea Dvs., in realitate in cadrul serviciilor si a armatei o asemenea persoana NU este acceptata…
    https://www.youtube.com/watch?v=FXWvE2YxPq0

  23. @marin/Nu-i judeca, plangi pe umarul lor si accepta cu sufletul pe buze cand acestia pun mana pe arma si-i impusca pe oamenii normali la cap. LTGB dorind ca toata societatea sa se comporte ca ei si sa devina LGTB-ista in majoritate. Adica Satan sa devina stapan pe Omul creat de Sfantul, Bunul si Rabdatorul Dumnezeu.

  24. marin Nu se nasc astfel. Asta este o gogomanie pura, darwinista. Contemporanii lui Darwin in masonerie au fost Karl Marx, care a scris Manifestul Comunist in 1848, si Karl Ritter (1779-1859), care a fost un profesor german de istorie si stiinte geopolitice si a scris antiteza la Manifestul comunist al lui Karl Marx, redactand un plan prin care sustinea ca Rasa Ariana avea sa domine mai intai Europa, apoi intreaga lume. Declaratiile ca, dupa vaccinurile cu COVID-19 „se modifica ADN-ul”, si ca nu pot fi vindecați de daune si ca oamenii sunt transformati in „transumani” ca urmare si nu mai sunt „homo sapiens” este falsa, cel putin daca cauti prin PubMed termenul „reparare ADN”, vei obtine peste 100.000 de rezultate in literatura medicala peer-review. Transgenderii sunt subiectii unui experiment colosal dar ca si cazul autismului sau al oricarei boli ,,nevidecabile” reversul procesului sta in puterea noastra de a invata. Recomand ca lectura, munca profesorului Dulcan care arata drumul si mijloacele cu care putem invata sa ne controlam corpul si spiritul pana in cele mai intime fibre ale sale.

  25. In ritmul ăsta nu cred că rușii trebuie să-și mai facă probleme…Sunt full de arme aprozarele americane iar de pe Amazon poti să-ți comanzi chiar și un Abrams ștoc,nou-nouț !!

  26. Legislatia americana in acest domeniu este varza. Cand cineva, persoana fizica cumpara 7 arme, deci nici o evidenta, chiar si fara probleme psihice, sa nu te intrebi la ce ii folosesc, ce vrea sa faca cu ele ?! Profit maxim cu orice pret si…..atat. Traficul de droguri si vanzarile de arme fara nici o restrictie, nu mai preocupa pe nimeni, mai ales din mult trambitata democratie americana.

  27. Fetita adolescenta ai unor amici din Germania are deja probleme de identificare sexuala, de integrare in comunitatea sociala si ganduri de sinucidere aspirate din educatia primita la scoala si media. Despre parinti numai bine, nu sunt genul woke sau neomarxisti sau daca or fi fost vreo secunda cred ca le-a sarit din cap cu viteza luminii. Nu vreau sa-i judec pe oameni pentru ca au cazut (ajutati, impinsi) intr-o capcana minutios elaborata si malefica, setata de niste psihopati dedicati si chititi sa distruga creatia, sau mai precis sa o ajusteze antagonic sensului initial potrivit unei ideologii oculte si sinistre, dupa toate aparentele. Pe de alta parte acesti oameni care sufera transformari radicale genetice si spirituale pot fi considerati la un moment dat niste soldati neinregimentati in vreo armata, dar perfect controlabili sub radar dupa cum se vede in cazul de fata.

  28. Am avut un/o astfel de coleg/-ă la scoală-am fost în aceeași clasă până am terminat liceul;trecea drept fată și era tratată ca atare fără cea mai mică încercare de a sugera că are „ceva”anormal-nu eram atât de „sofisticați” ca azi,aveam alte preocupări decât să despicăm firul în patru-de ce are vocea groasă sau păr pe brațe…nu-mi amintesc ca fetele din clasă să fi avut vreo problemă cu Mia-așa i se spunea-vreo curiozitate,respingere etc-era mai izolată,mai singuratică,dar pe vremea aceea(„primitivi”cum eram,nu?)știam doar că e un copil,ca noi-și atât;știu că intrase la facultate dar apoi…nu mai știu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.