Cristian Tudor Popescu comentează dezvăluirile lui Traian Băsescu

Analiştii politici au comentat pentru televiziunile de ştiri declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, potrivit cărora premierul Victor Ponta este candidatul ofiţer acoperit dintre cei care participă la alegerile prezidenţiale.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat la Digi24 că „sceneta” lui Traian Băsescu este „mai slabă decât sceneta lui Robert Turcescu”.

„Aceste deducții pe care le prezintă în legătură cu documentele respective nu vor duce la nicio recunoaștere a lui Victor Ponta. Nici nu are rost să discutăm dacă e așa sau nu e așa”, a spus Cristian Tudor Popescu. Potrivit lui, în situația în care ar fi fost ofițer acoperit al SIE, Victor Ponta a avut treabă cu exteriorul, cu lupta împotriva spionilor.

„Nu se ocupa cu cetățenii României, nu are nicio treabă cu ei. Și atunci cum să-l demonizezi? Ponta poate să apară cel mult ca un erou, că se lupta cu dușmanii României”, a spus Cristian Tudor Popescu.

El mai spune că mulți români nu iau în considerare plagiatul pe care l-ar fi făcut Victor Ponta, așa că nu crede că acest atac va avea vreun efect.

„Nu va afecta electoratul captiv al lui Victor Ponta și nu-i va trezi pe cei adormiți, care nu merg de obicei la vot, nu va scoate niciun votant din zona inertă”, a mai comentat Popescu, potrivit căruia dezvăluirea lui Traian Băsescu a avut un „impact literar grotesc”, „într-o competiție de bâlci”.

Mugur Ciuvică, pe aceeaşi lungime de undă cu Cristian Tudor Poepescu

Şi Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice (GIP), a fost de părere, în studioul Antenei 3, că şeful statului a fost „mai penibil” ca Robert Turcescu. Ciuvică a remarca faptul că Traian Băsescu nu a citit nimic, în sprijinul afirmaţiilor sale, din dosarele pe care le avea la el.
„Deocamdată l-am vazut pe domnul Băsescu mult mai penibil decât Turcescu. Traian Băsescu nu a citit niciun cuvinţel din dosarele pe care le avea la el. I le dădea moderatorului pe care îl punea să citească după hârtii”, a spus Mugur Ciuvică la Antena 3.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.