
De luni seară, Kylian Mbappe este un jucător cu acte în regulă care face parte din constelația galacticilor de la Real Madrid.
Președintele Florentino Perez a făcut anunțul oficial, iar jucătorul, aflat în cantonament cu naționala Franței pentru EURO 2024, a transmis un mesaj video în care și-a exprimat marea bucurie de a îmbrăca, în sfârșit, tricoul echipei pe care o iubea încă din copilărie.
Și o făcea, așa cum a spus-o în mai multe rânduri și a și demonstrat-o, postând fotografii din copilăria sa, având camera tapetată cu imagini ale idolului său, Cristiano Ronaldo, lângă care recunoaște că i-ar fi făcut mare plăcere să fi putut juca.
Kylian Mbappe, galactic cu acte în regulă
Poate că acest lucru ar fi devenit realitate dacă în acea vară a lui 2017, după ce Real Madrid a mai adăugat unul dintre cele 15 trofee Champions League, nu era zgduită de două plecări absolut neașteptate, respectiv antrenorul Zinedine Zidane și apoi vedeta lotului, Cristiano Ronaldo și dacă, bineînțeles, atunci Real l-ar fi achiziționat pe puștiul Mbappe de la Monaco, dar probabil că spaniolii nu ar fi plătit niciodată suma de 180 de milioane pe care a achitat-o atunci în schimb PSG.
Iată însă că după șapte stagiuni în tricoul parizienilor, a sosit momentul mult visat de Mbappe, de a juca începând din noua stagiune pe Santiago Bernabeu, moment pe care mărturisește singur că îl așteaptă cu mare emoție, dar și fericire. Iar pentru ca magia acestui pas uriaș făcut în carieră să fie completă, Kylian Mbappe a avut parte de o surpriză extrem de plăcută după ce s-a declarat cu inima un jucător al lui Real Madrid.
El a primit pe contul său de socializare un mesaj superb de la idolul copilăriei sale, Cristiano Ronaldo, care l-a făcut extrem de fericit, după ce francezul a postat o fotografie de când era copil și a avut plăcerea de a se fotografia alături de starul lusitan:
„E rândul meu să te văd. Entuziasmat să te văd strălucind pe Bernabeu. Hai, Madrid!”
Cuvintele lui Ronaldo i-au adus peste două milioane de aprecieri din partea susținătorilor săi, dar și ai lui Mbappe și ai lui Real Madrid. Mbappe este considerat a fi omul care îi va succede ca impact din toate punctele de vedere la Madrid idolului său și care va contribui decisiv de multe ori la viitoarele succese ale Realului în La Liga și în lume.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.