Ministrul Educației, în criză de Limba Română

clasa I, scoala

Educația rămâne în criză. Exemplul cel mai bun vine chiar de la onor ministrul Educației.  Grăbit să se laude pe o parte cu realizările ministerului, oficialul a făcut câteva greșeli gramaticale pentru care nu ar fi obținut o notă prea bună la Limba Română. “Manualele şcolare este un subiect intens şi probabil principala sarcină a Ministerului Educaţiei“, a afirmat plin de importanță Valentin Popa. Cauzată de grabă sau nu, eroarea a fost urmată de o alta. La fel de impardonabilă. Referindu-se la manualele școlare, ministrul a afirmat  că „în acest cost de 24 de milioane de lei este inclusă editarea și drepturile de autor”.

Dincolo de greșelile sale, ministrul a ținut să anunțe că anul acesta vor beneficia de manuale şcolare peste 500.000 de elevi din clasele I-VI, la 63 de discipline. „Există la editura didactică 105 titluri noi, din care, în premieră, sunt 40 de traduceri în limbile minorităţilor din România pentru un număr de 2,6 milioane de exemplare”, a declarat Popa.

De asemenea, Valentin Popa a mai menţionat că în noul an de învăţământ peste 500.000 de elevi vor beneficia de manuale noi. Ministrul învăţământului a mai precizat că manualele pot fi văzute online pe site-ul www.manuale.edu.ro, precizând că sunt frumoase însă “puţin cam încărcate”.

El  a mai afirmat că România are o criză de scriitori de manuale, iar cărţile şcolare de limba engleză lipsesc, și crede că a găsit soluția.

„Am dori ca în toamnă să avem un simpozion, o conferinţă, un grup de lucru în care să încercăm să instruim cât mai multe cadre didactice pentru a putea elabora manuale şcolare, deoarece avem o criză de scriitori de manuale. De exemplu, încă avem o lipsă a celor de limbă engleză. Nu am primit manuscrise suficiente care să se califice pentru a avea manual de limbă engleză. Uimitor, dar aceasta este realitatea şi în general nu avem suficient de multe manuscrise astfel încât să avem pentru fiecare disciplină cel puţin trei manuale pe care să le oferim cadrelor didactice să fie alese pentru a fi tipărite. Sunt manuale, dar nu la toate disciplinele”, a declarat ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat bilanţul primelor şase luni de conducere a instituţiei.

 

Recomanda [votes_up id=380273]
Author

6 Comentarii

  1. Un tip, ca altfel nu pot sa-i zic, care nu vorbeste corect limba lui materna, e ministrul Educatiei.
    O tipa care nu vorbeste corect limba materna e prim ministra.
    Ministrul Culturii nu vorbeste corect limba materna.
    Ministra Tineretului nu vorbeste corect limba materna.
    Tuturor ministrilor le e frica sa faca o conferinta de presa.

    De ei e condusa Romania in acest moment.
    Unde vom ajunge ca deja suntem ultimii?

  2. domnilor carcotasi…daca greselile acestea da limba ..nu ascund greseli da contabilitate si de administrare de fonduri ..io l as ierta ..ca i doar ministru ales da partid si nu de un consiliu ministerial..il vedeti pa gragnea exijent cu limba ori cu fondu..asa ca la contabilitate ar trebuia sa va manifestati interesu si esijensia…parerea me..

  3. cand la un examen de titularizare 2018 ,la lb romana la contestatie o nota urca de la 3,80 la 6,00 ce sa mai spunem…si nu e singurul caz…

  4. Mai nene, de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere! Atunci cand se ia de pe strada una bucata psd-ist pentru a fi uns intr-o functie inalta ar trebui sa treaca un test de dictie si sa fie pus sa scrie o srisoare de vreo 339 de cuvinte sa vada si o comisie de intelectuali psd-isti daca smecherul care a trecut prin scoala off-line ca gasca prin apa ca, ar trebui inaite de toate sa stie sa lege doua cuvinte. Restul este bataie de joc asupra romanilor. Eu nu stiu de ce acest smecher nu-si da demisia din motive personale.

  5. Mai mare rusinea!
    Dragnea le-a cerut INVIZIBILILOR Ministri ai analfabetei Veorica Dancila sa iasa si sa se laude cu maretele realizarI!
    Ce-a iesit vedem de cateva zile incoace: Fifor a iscat scandalul cu „rachetele balistice”, Sorina Pintea a spus senina nvoie mare ca Statul roman HABAR nu are cati pacienti cu nevoie de Transplant exista in Romania(desi ea e Minsitru al Sanatatii de peste 7 Luni!), Petre Daea a suparat Israelul cu Auschwitzul lui, ala de la Transporturi s-a intrecut in PROMISIUNI care mai de care, azi, promitand: „Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat joi că pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Otopeni va fi gata „cu siguranţă” calea ferată, nu însă şi tronsonul de metrou, astfel că la Campionatul European din 2020 suporterii vor avea tren, nu şi metrou.” desi Romania a castigat inca din 2014(!) Dreptul de a organiza CE de fotbal din 2020, iar analfabetul asta de la Educatie pune capac: un agramat care anuleaza orice Sansa a Romaniei de a ajunge la un Sistem Educational performant!
    Cu asemenea analfabeti, in frunte cu inegalabila Veorica Vasilica Dancila, ne mai miram ca Romania e la Coada TUTUROR clasamentelor in UE?!
    NU.
    Rusine, analfabetilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.