Cu puţin timp înainte ca, la Bruxelles, să înceapă reuniunea extraordinară la cel mai înalt nivel a UE dedicată crizei dintre Moscova şi Kiev, SUA şi-au înăsprit presiuneile la adresa Moscovei, anuţând punerea în aplicare a unor restricţii de vize, deschizând, totodată, calea unui îngheţ al bunurilor ruseşti, din cauza violării de către Rusia a „integrităţii teritoriale” a Ucrainei. Restricţiile de viză au în vedere un anumit număr de responsdabili şi indivizi, reflectând astfel o „decizie politică privind refuzarea vizelor celor care ameninţă suvernanitatea Ucrainei”, a explicat Departamentul de Stat. Concomitent, Parlamentul din Crimeea a făcut un nou pas spre secesiunea Ucrainei, cerând preşedintelui Vladimir Putin realipirea acestei peninsule la Rusia şi anunţând un referendum pe această temă peste zece zile. Ştirea în sine nu are nimic surprinzător, dar, judecată în contextul evenimentelor la zi şi a complexităţii lor, ea subliniază pregnant că, în Crimeea, subiectul propriu zis al disputei, lucrurile merg în continuare pe un anume făgaş, în contradicţie cu tentativele internaţionale de dezamorsare a crizei. Alegătorii din Crimeea, teritoriu strategic pentru Moscova, în care, după 28 februarie, forţele ruseşti controlează cea mai mare parte a bazelor militare ucrainene, vor avea astfel de ales între o alipire la Rusia sau o autonomie serios întărită. Parlamentul acestei republici autonome stabilise iniţial pentru 30 martie organizarea unui referendum ce prevedea doar întărirea autonomiei regiunii. La Moscova, Kremlinul a confirmat că preşedintelui rus i-a parvenit cererea respectivă şi că el o va studia în Consiliul rus de Securitate. Din această perspectivă, vorba românească potrivit căreia câinii latră, caravana trece are o acoperire deplină.
Spun acest lucru pentru a evidenţia faptul că întrunirea la „vârf” a UE nu poate face miracole din mai multe puncte de vedere. Ea a fost convocată la repezeală luni, astfel încât UE să bifeze faptul că, la nivelul celor 28 de membri ai săi, Uniunea nu este în afara discuţiilor, declaraţiilor şi acţiunilor care se consemnează zilnic în cazul crizei din Ucraina şi a raporturilor dintre Kiev şi Moscova. Cu alte cuvinte, şi UE a dorit să menţină o anume presiune asupra Rusiei şi să-i adreseze un avertisment mai mult sau mai puţin sever în ce priveşte felul în care se comportă în cazul crizei. Spre dezamăgirea unor voci dâmboviţene, mai mult sau mai puţin calificate, dar care cred că dacă au condus un timp diplomaţia românească, la vârful UE se acţionează la ordin, lucrurile sunt mult mai nuanţate, iar membrii săi sunt unanimi în a dori o soluţie politică, dar nu sunt gata să meargă foarte departe când vine vorba de sancţiuni. Ca urmare, în vreme ce SUA, care au cel mai puţin de pierdut în criza ucraineană, s-au dovedit foarte ferme şi în mai multe direcţii, lucrurile se nuanţează când vine vorba de Europa. Astfel, ţările apropiate geografic de Ucraina – Polonia, statele scandinave sau baltice -, sunt favorabile „unei poziţii intransigente” şi unor sancţiuni ferme, subliniind necesitatea unei „politici calme, echilibrate şi comunitare”, cum a făcut-o şeful diplomaţiei de la Varşovia, Donald Tusk. Dincolo de dorinţa lor, aceste ţări nu cântăresc mult pe ieşicherul UE. La rândul ei, Franţa s-a arătat fermă marţi, dar fără a depăşi stadiul declaraţiilor. Dimpotrivă! După ce, joi dimineaţa, premierul parizian spunea că ţara sa nu este pentru sancţiuni, preşedintele Francois Hollande declara şi mai răspicat : „Consiliul European va putea să exprime vocea Uniunii în ce priveşte chestiunea ucraineană, afirmându-şi susţinerea sa faţă de guvernul de la Kiev pentru a realiza reformele economice şi a organiza alegerile prezidenţiale”.
„Avem o criză pe care trebuie s-o dezamorsăm, iar Europa trebuie să-şi arate rolul de moderator”, declara premierul grec Antonio Samaras, ţară care asigură preşedinţia în exerciţiu a UE. Marea Britanie, care a suspendat repede orice participarea sa la pregătirile „summitului G8” de la Soci, a subliniat că „toate opţiunile sunt pe tapet”, dar BBC a dat publicităţii un document în care se arăta că diplomaţa britanică nu va susţine „sancţiunile comerciale” spre a-şi proteja interesele sale în Rusia. Cum se ştie, Londra este un refugiu pentru miliardarii ruşi şi ar avea enorm de pierdut în cazul unor sancţiuni anti-ruseşti, iar la Bursa din Londra sunt cotate peste 70 de societăţi ruseşti, printre ele aflându-se Gazprom, Rosneft şi Lukoil. Germanis, care şi-a suspendat şi ea participarea la pregătirea G8, se arată foarte grijulie cu eventualele sancţiuni, ea având o relaţie particulară cu Rusia. De altfel, Berlinul este cel mai important partener economic al Rusiei, iar Merkel este văzută ca un interlocutor privilegiat al lui Putin în această criză. Angela Merkel le-a luat faţa colegilor din vârful UE, ea telefonându-i din nou miercuri lui Putin şi, după cum precizau surse oficiale de la Kremlin, cei doi lideri au discutat „scenariile” care să poată conduce la „normalizarea” situaţiei din Ucraiana. „Cum putem nou sprijini Ucraina în această situaţie?”, se întreba Merkel. „Noi vrem ca oamenii care s-au luptat pentru libertate şi democraţie să aibă drept la viitor. Iată de ce mă bucur pentru planul de ajutor financiar pe care Comisia l-a anunţat ieri”, declara cancelarul german. Ea se referea în mod expres la ansamblul de măsuri de sprijin economic acordat Ucrainei, cifrat la 11 miliarde de euro în doi ani.Pe scurt, Germania este în centrul acestui joc. Trebuie reaminti că UE joacă pe un teren foarte delicat în raporturile cu Rusia, aceasta fiind al al 3-lea partener al său, după SUA şi China, cu schimburi economice de peste 340 miliarde de dolari în 2012. Apoi, este dificil pentru Bruxelles să se lipsească de materiile prime ruseşti: 34% din importurile petroliere şi 32% din gazul consumat în UE provin din Rusia.
Cifrele ne scutesc de orice comentariu, aşa că revenim la ideea de la care am pornit: criza din Ucraina este o partidă de şah cu mai mulţi jucători.
