Starea educației din România este mai critică decât oricând în deceniile postdecembriste. Tabloul nu are cum să nu pună pe gânduri.
Abandonul școlar este fără precedent – unii istorici spun că neșcolarizarea tinerilor o întrece ca pondere până și pe cea de la sfârșitul anilor treizeci. România a ajuns țara de pe continent cu cel mai ridicat analfabetism funcțional, cu cel mai redus consum de cărți pe cap de locuitor, cu numeroși cetățeni care declară că nu citesc o carte pe an și cu scăderea mersului la bibliotecă. Destule edituri spun că nu au avut în trecut dificultățile de azi, când nu se citesc nici chiar cărți cu adevăruri răscolitoare ale economiei, justiției, administrării actuale a țării. Examinări internaționale ne spun că doar 19% dintre cetățeni vorbesc a doua limbă, comparativ cu Cehia 34%, Bulgaria 30% etc. Firme de prim plan acuză „calitatea slabă a forței de muncă”. Comisia Europeană a remarcat în 2019 o „persistentă lipsă de competențe”. După ce, în 2010, în clasamentul Shanghai, se candida pentru primele cinci sute de universități din lume, în ultimul deceniu se rămâne în trivial, chiar dacă se forțează indicatorii cantitativi. Contribuția cercetării rămâne mică – nu s-a putut scrie nici măcar istoria bazată pe arhive a țării la Centenar. Rezultatele la testele PISA sunt sub așteptări și nevoi de funcționalitate.Dezorientată, educația din România sporește azi segregarea, oricum adâncă, din societate. Furturile (plagiate) sunt mai numeroase și urcă la nivele înalte ale funcțiilor publice – prim-ministru, miniștrii. După ce în 1998-2000 s-a lansat asanarea bacalaureatului, fraudarea a reintrat în obișnuință. Până și testări naționale fasonate încât să atenueze realitatea, spun că cititul, scrisul corect, socotitul au devenit grele pentru elevi. Să nu vorbim de necunoașterea în privința literaturii, științelor și inovațiilor din cultura țării. Atunci când se discută pregătirea, nu se fac distincții între verbalizări și cunoștințe, între înțelegere și abilitatea de a face ceva. O mentalitate a suficienței sufocă inițiativele. În procent mare, cei mai buni elevi din licee și școli profesionale mărturisesc în sondaje că aspiră să plece din țară. Drogurile fac ravagii.
În orice țară care se respectă, masteratul este cel mai exigent nivel de pregătire. În România, este facil. Doctoratele s-au compromis – prin conducători fără valoare, reglementare inadecvată și teme anoste. Nivelul universitarilor a coborât ca urmare a formalismului și aranjării „concursurilor”, pe care deja Spiru Haret le socotea oribile. Cultura științifică și instituțională sunt anacronice. Destui rectori se întrec să-i flateze pe șefii noii Securități, sau îi găsești în rețelele „statului paralel” al României. Nepotismul și comercializarea de posturi sunt azi mai extinse ca oricând. Dezbaterea publică este cu fața spre trecut, în loc să deslușească căi mai bune pentru prezent.
Se fac deocamdată testări la elevi. Dar dacă s-ar face testări și la alte categorii? Cine aruncă privirea în parcursul școlar și universitar al responsabililor nu poate ocoli întrebarea: dacă elevi și studenți fără relief ajung să decidă soarta țării, ce s-a întâmplat cu ceilalți? De unde confuzia de valori?
Fiind implicat cu decenii în urmă în decizii privind reforma educației naționale, televiziuni și ziare mă întreabă ce este de făcut. Încep răspunsul cu mențiunea că, între timp, o scriere importantă atrage atenția asupra incapacității autorităților în materie. Pe bună dreptate, cu volumul (în curs de apariție) Școala românească în pandemie, prestigiosul ziarist Laurențiu Mușoiu rezumă comportamentul autorităților în pandemia 2020-2022 sub sintagme justificate: „obsesia suspendării de activități”, „nepregătirea decidenților”, „activitate didactică ca țopăială”, „evaluări de cunoștințe ca festival”, „măsuri din pix”, „școala devenită mai puțin importantă decât campania electorală”, „școala online – o afacere pentru băieții deștepți”, „în loc de măsuri concrete, strategii”, „luarea dascălilor ca roboți”, „bacalaureat fără rigoare”, „înlocuirea rezultatelor cu poze de festivități”, „tunul a fost dat, testarea epidemiologică nu mai contează”, „învățământ uitat de autorități”. S-a deteriorat aplicarea prevederii constituționale a obligației statului de a asigura educația încât fiecare copil să fie școlarizat, iar sute de mii de tineri au rămas în afara pregătirii.
Cineva îmi spunea zilele trecute că nu a văzut în ministerul actual al educației vreo persoană calificată să conceapă educația. Nu știu nici eu să fie. Competenți în această concepere nu sunt însă nici în alte instituții din țară. De aceea, proliferează propuneri de rară stupiditate: „suplimentarea orelor”, „renunțarea la bacalaureat”, „prelungirea mandatelor rectorilor”, „privatizarea școlilor”, etc. În loc să se lucreze la organizări mai bune, se reduce exigența, se menajează corupția și se alunecă în nedreptățile trecutului. La decizii nu sunt personalități, ci inși sumar pregătiți, puși pe căpătuială, și guverne incapabile, instalate prin abuzuri.
De aici, de la incapacitatea administrativă a decidenților, trebuie plecat în explicarea crizei educației naționale.
Desigur, corupția din societate – cu slaba prețuire a valorii persoanelor în condițiile unui regim ce se dovedește, cu noi și noi probe, prostocratic – își lasă urmele și în educație. Dar de la programul de reabilitare a școlilor (1998), programul pentru rural (2000), programul de echipare a cercetării științifice (2000), programul de construcții universitare (2000) și programul Roedunet (1996) s-au acumulat continuu investiții și dotări în educație. Totodată, este eronată acuzarea în bloc a calității dascălilor, căci profesiunea are valori și poate redeveni atrăgătoare.
Peste toate, Romania avea de făcut după 1989 trecerea la un sistem de învățământ compatibil cu statul de drept democratic și integrarea euro-atlantică, aidoma celorlalte țări din Europa Centrală și Răsăriteană. Oricum, nu reforma propriu-zisă a anilor 1990 este vinovată de neajunsuri, căci și alte țări au procedat la fel și sunt azi înaintea României, cu reforme făcute la timp și rezultate.
Vinovate sunt în realitate schimbările dispuse fără competență și în mod iresponsabil de decidenți mediocri în deceniile secolului actual. Au fost numiți în funcții de miniștri activiști fără pregătire, care au cultivat un populism ieftin și străin de domeniu sau măsuri după ureche. Veleitari, cadorisiți după ce au meditat odrasle ale „șefilor” sau le-au dus bagajele prin gări europene, și diletanți fără legătură cu educația au fost recompensați din umbră cu funcții.
Iar în condițiile în care carierele din România actuală nu sunt condiționate de pregătire și merite, iar încălcarea regulilor este continuă, s-a produs și o vastă demotivare a tinerilor. În plus, se fac „cooperări” externe, de fapt turistice, dar decidenții nu mai cunosc ceea ce se face în SUA, Germania, China, Rusia, Israel și în alte țări de referință.
Pot spune fără rețineri lucrurilor pe nume, căci, onest, în orice ipostază, ca decan, prorector, rector și ministru al educației naționale, împreună cu mulți alți colegi, ne-am opus acestor năravuri, pe fondul preocupării primordiale de reconstrucție a sistemului educațional și a unor instituții cheie. Documentele de arhivă sunt mărturii.
În concepția pe care am apărat-o, ținta formativă a educației o redă mai bine tripticul „competențe, abilități, educația pentru valori”. Altfel, criza este implacabilă – cum și în România s-a dovedit din plin. Am găsit încă o confirmare a convingerii mele atunci când cel care a condus mulți ani învățământul preuniversitar din Franța, ulterior ministru al educației naționale, scria că „științele cognitive nu sunt busola absolută a tot ceea ce este de făcut în materie de educație” (Jean-Michel Blanquer, L’Ecole de demain. Propositions pour une Education nationale renovee, Odile Jacob, Paris, 2016, p.11). De asemenea, atunci când am cunoscut experiența germană a „educației prin angajament” al tânărului (Margret Rasfeld, Peter Spiegel, Education. Wir machen Schule, Murrmann, Hamburg, 2012) în mediul natural al vieții sale.
România avusese, desigur, un învățământ deloc oarecare. Acesta se cerea, însă, readaptat la evoluția societății în mod cuprinzător, nu doar la nivelul tehnicilor de informare. Reforma nu putea fi redusă la aplicarea unor asemenea tehnici. Am și spus, în justificarea reformei din 1997-2000, că aceasta nu ar trebui redusă la preluarea mecanică de formule, ci presupune asumarea în profunzime a situației: „sistemul de educație transmitea cunoștințe, dar producea el însuși prea puțină cunoaștere; sistemul se baza pe separări disciplinare rigide; sistemul era colectivist și permitea prea puțin parcursuri individuale de învățare; sistemul era egalitarist și stimula prea puțin performanta individuală; sistemul era centralist, astfel încât deciziile de detaliu se luau cât „mai sus”; sistemul opera cu criterii de performanță locale într-o epocă a globalizării; sistemul punea accent pe calificări generale, în detrimentul competențelor operaționale; sistemul genera pregătire ce se valorifica prin emigrare din țară, dar, în țară, absolvenții se lăsau absorbiți de organizări ineficiente; sistemul era străbătut de corupție. Peste toate, trebuia admis că nu este învățământ fără probleme (deci în ordine) acolo unde nu se depășește sărăcia” (Reforma modernă a educației, 2016, p. 23-24). Drept rezultat, indicatorii rezultați din reforma 1997-2000 au fost pozitivi (vezi E. Trif, editor, Reforma educației și ceea ce a urmat, 2005), opuși din capul locului celor de azi.
Criza educației naționale (unii spun mai grav: „prăbușirea” acesteia!) nu se va opri de la sine, nici cu măsurile ce se iau. Oricare ar fi sensibilitățile, trebuie recunoscut lucid că, la incapacitatea administrativă, s-au adăugat concepția lacunară și rezolvările greșite din Legea din 2011 și din Legea din 2023. În loc să inducă reforme precum în alte țări, legislația educației, rău formatată științific și impusă, cum se știe, fără dezbatere, nici măcar parlamentară, a împins sistemul educațional pe o direcție în care nu are cum să dea rezultate.
Am intervenit continuu pentru a promova reforma cuprinzătoare a educației. Volumul Anii reformei 1997-2000 (2006) a listat ceea ce s-a decis în reforma de atunci, încât deciziile să poată fi examinate oricând. Am intervenit adesea pentru a face clar ce este de făcut în continuare (Speranța rațiunii, 2006; Reforma universității clujene. Discursuri rectorale, 2011). Am avertizat la timp că direcția luată de educația națională este greșită. În 2001 am semnalat că desfigurarea curriculumului național din 1998 va duce la criză. Am arătat în 2005 că declarațiile PISA și Bologna sunt greșit aplicate în reglementările din România. Am avertizat că legea educației din 2011 va slăbi educația. Am spus același lucru despre cea din 2023. Am atras atenția asupra altor măsuri greșite, începând cu viziunea și cu toleranța la corupție.
Intervențiile pe care le-am făcut în spațiul național și internațional (University Reform Today, 2005; Bildung und Modernisierung, 2005; Universitatea veritabilă, 2015; Viitorul universității, 2022) au fundamentat opțiunile reformării educației. Noua istoriografie instituțională (vezi Ovidiu Ghitta, coord., Istoria Universității Babeș-Bolyai, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2012, pp. 299-385) și numeroase analize au consemnat reformarea universității clujene. Analize și monografii internaționale (de pildă Romania. Reviews of National Policies, OECD, Paris, 2000) au evidențiat schimbarea în direcția „ameliorării calității învățării, predării și a întregii organizări și managementului educației” la nivel național. Instituțiile europene au luat act de schimbare, România închizând cu succes, deja în mai 2000, odată cu „Educația și formarea profesională”, primul ei capitol în negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
Am lăsat, la încheierea mandatelor, universitatea clujeană și educația națională în organizări, metodologii, viziuni sincronizate punct cu punct cu ce era mai bun în lume și apt să ducă înainte. Că, în derapajul ultimelor decenii din țară, reformele au fost desfigurate, este răspunderea celor care au ajuns la decizii.
Azi, erorile pe care le-am semnalat sunt atestate copios de efecte costisitoare. Ce este acum de făcut? În 1997 sistemul de învățământ trebuia reformat pentru a încorpora noile valori ale societății, în urma schimbării de regim din decembrie 1989. În 2024, el trebuie schimbat fiind prăbușit într-o criză fără precedent, cauzată de amatorism, debusolare și politicianism.
Ca și altădată, cineva ar fi cazul să-și asume obiectivele schimbării. În 1997, am declarat public, inclusiv în Parlament, că este necesară „o reformă de încheiere a tranziției și de compatibilizare europeană, ce înseamnă șase capitole cuprinzătoare de măsuri: reducerea încărcării programelor de învățământ și compatibilizarea europeană de curricula; convertirea învățământului, dintr-un învățământ predominant reproductiv, în unul, în esență, creativ, și replasarea cercetării științifice la baza structurilor universitare; ameliorarea infrastructurii și generalizarea comunicațiilor electronice; crearea unui parteneriat și, în general, a unei noi interacțiunii între școli și universități, pe de o parte, și mediul înconjurător economic, administrativ și cultural, pe de altă parte; management orientat spre competitivitate și performanță, distanțat, deopotrivă, de centralism și de populism; integrarea în formele noi, ale organizărilor comune, în rețeaua internațională a instituțiilor de învățământ” (Anii reformei.1997-2000, 2006, p. 25-33). Fiecare dintre obiective a fost convertit în măsuri.
Mulți concetățeni cer azi măsuri imediate, multe justificate. Dar ele nu dau rezultate durabile fără abordarea educației ca sistem.
Această abordare este chemată și acum să stabilească obiective adecvate – actualizate, firește, în raport cu cele din 1997. Atunci am lucrat în libertatea pe care o dădea suspendarea legii moștenite și perspectiva de a articula temeinic mai târziu o lege nouă. În 2011, a fost impusă fără dezbatere publică o lege cu aparente modernizări, ciupite din surse diferite, dar străină de cunoașterea educației, cu efectele ce se văd. Din 2023, fiind în aplicare o legislație eronată, fie ea și pompos numită „România educată” de către inși slab educați, trebuie lucrat la o lege care să scoată educația din situația de azi. Cu cât i se amână elaborarea, cu atât criza se va adânci.
Ce-i de făcut efectiv? Întrucât nimic nu s-a învechit, reiau ceea ce am spus nu demult cu privire la un prim pachet de măsuri de urgență (vezi Educația responsabilă. O viziune asupra învățământului românesc, Niculescu, București, 2019).
Ar fi măsuri de instituționalizare imediată. Este vorba de a) instituționalizarea unui cadru de pregătire pentru uriașul efectiv de copii lipsiți de grija unei familii (neexistând familii sau fiind familii cu situație precară ori plecate la muncă în străinătate), copii oricum privați de educație astăzi; b) restabilirea curriculumului național elaborat în anii reformei din România (1998) și actualizarea lui; c) restabilirea autonomiei funcționale a liceelor și școlilor, inclusiv în angajarea de personal didactic; d) reluarea examenelor de talie națională, în locul testărilor improvizate; e) pregătirea competitivă a institutorilor; e) reorganizarea rețelei bibliotecilor și a accesului la informație și cultură în localități.
Ar fi apoi măsuri de sincronizare. Este vorba de a) examinarea a ceea ce a rezultat din opțiunile de sincronizare a pregătirii de absolvenți ale anilor anteriori; b) refacerea listei de specializări din licee, școli și facultăți și reprofilarea acestora pe nevoi precise ale societății noastre de azi și de mâine; c) revizuirea criteriilor de evaluare prin părăsirea compromisurilor dictate de cantitativism, politizare și corupție; d) revenirea la cooperare internațională cu rezultate în țară, în locul „cooperării” în format de excursii, festivism și mimetism.
Ar fi, mai departe, măsuri de reangajare a reformei chibzuite. Este vorba de a) o reformă care începe nu cu evaluarea, nici cu mărunțișuri, ci cu construcția curriculară și instituțională a școlilor, liceelor, universităților; b) recunoașterea centralității profesorului în educație și circumscrierea legală a autonomiei profesorului pe bază profesională; c) instituirea unui titlu de doctor mai înalt pentru a curăța pregătirea doctorală și a-i restabili calitatea; d) instituirea unui titlu superior de profesor universitar pentru a se ieși din banalizarea și nivelul scăzut al profesurilor; e) reglementarea compunerii catedrelor (departamentelor) încât să se pună capăt nepotismului fără precedent la care s-a ajuns; f) încurajarea pluralismului și inovației prin renunțarea la alegerea în sistem parlamentar a rectorilor și la constituirea discreționară a rectoratelor și decanatelor, care au făcut din departamente, facultăți și universități parohii în care „aranjamentul bate regulamentul”, iar performanțele sunt banale; g) reglementarea meritocratică a concursurilor pentru posturi în educație, care să le redeschidă valorilor profesionale; h) reglementări ce pun capăt malformării educației de către forțe oculte.
Ar fi, în sfârșit, măsuri experimentale. Este vorba de a) stabilirea și organizarea unor școli ce pot ce pot fi socotite experiențe reușite la nivel contemporan, pentru a induce învățături în sistem; b) stabilirea și organizarea a două universități experimentale, pentru „a provoca” sistemul la schimbare.
Evident că normalizarea educației din România actuală nu va fi posibilă fără asanarea vieții publice. În fond, aceasta este și o chestiune de remotivare a cetățenilor pentru învățat, participare la dezbaterea publică și acțiuni în consecință.
<a href=”http://www.andreimarga.eu„>Andrei Marga</a>
ISTORIA NAȚIONALA este (in primul rand) ISTORIA cea STRAVECHE a NEAMULUI (NAȚIEI) care au VIETUIT in mod SEDENTAR, CONTINUU si MAJORITAR pe acest TARAM (dpv. arheologic, genetic si documentar). Incepand din Ep. Neolitica/6000 BC, Ep. Bronzului/3000 BC, Ep. Fierului (cea geto-dacica)/1500 BC, Ep. daco-romana/300 AD, Ep. romanesca/610 AD si Ep. Româneasca/post 1310 AD.
ISTORIA NAȚIONALA este ISTORIA cea STRAVECHE a NEAMULUI (NAȚIEI) care au VIETUIT in mod SEDENTAR, CONTINUU si MAJORITAR pe acest TARAM (dpv. arheologic, genetic si documentar). Incepand din Ep. Neolitica/6000 BC, Ep. Bronzului/3000 BC, Ep. Fierului (cea geto-dacica)/1500 BC, Ep. daco-romana/300 AD, Ep. romanesca/610 AD si Ep. Româneasca/post 1310 AD.
Contestatari fără căpătâi sunt cîtă frunză uscată. Mintea normală și caracterul se dovedește unde atunci când, la o discuție despre reformă, se propune ceva. Ceva de cetățeni romali. Cu inși care nu au învățat nimic din ce nu au învățat la timp nu se poate face nimic. Nicicum reforme sănătoase.
„Boc și Rus au condus UBB sub rectoratul lui Ion Aurel Pop și David Daniel”
Rectorii nu aveau un amestec in asta, era politica PCR, ca studentii sa controleze profesorii.
1968-1976 – ȘTEFAN PASCU
1976-1984 – ION VLAD
1984-1990 – AUREL NEGUCIOIU
Boc și Rus au condus UBB sub rectoratul lui Ion Aurel Pop și David Daniel. Pînă atunci au fost lăsați, ca absolvenți mediocri, în plata Domnului. I-au descoperit petre roman și, respective, adrian năstase.
@NeSingur,
IMBECILII care insultă la Pleznealăâ,. suferă de FRUSTRĂRI Grave.
Bă, NĂRODULE, ImPotența TA FRUSTRANTĂ, NU se tratează cu INSULTE AIUREA pe NET.
SE încearcă MEREU a SE XXTE :::
Pana in 1990, perioada de glorie a invantamantului cand un utecist cu cashul la gura conducea UBB Cluuuj, universitatea nu putea fi condusa fara avizul sau ! Care a fost ultimul conducator la UBB Cluuuj, utecistul Boc ? Ioan Rus a condus si el ? N-a fost si vreun Vasile ? Decand se stie, „tara te vrea prost”, in prima linie a frontului, indiferent de sensul in care tineam armele !
Educatia nationala in Romania sesekuku de azi trebuie sa inceapa cu REEDUCAREA „oamenilor noi” ai dejismului si ceausismului care au luat locul elitelor decimate, impiedicand in continuare revenirea la normalitate!!! ISTORIA NATIONALA nu e istoria trolilor viaregi…
Educația naționala TREBUIE sa INCEAPA cu … o CUNOASTEREA profunda a istoriei stravechi naționale.
Educația naționala TREBUIE sa INCEAPA cu … o CUNOASTEREA profunda a spiritualitatii stravechi naționale.
De aceea se si numeste … educație naționala (cf. titlului acestui articol).
Criza educației naționale … incepe atunci cand NU NE CUNOASTEM nici ISTORIA si nici SPIRITUALITATEA cea straveche a neamului cel național (cel majoritar si stravechi de pe acest taram).
Educației naționala TREBUIE sa INCEAPA cu … o CUNOASTEREA profunda a istoriei stravechi naționale.
Educației naționala TREBUIE sa INCEAPA cu … o CUNOASTEREA profunda a spiritualitatii stravechi naționale.
De aceea se si numeste … educație naționala (cf. titlului acestui articol).
Criza educației naționale … incepe atunci cand NU NE CUNOASTEM nici ISTORIA si nici SPIRITUALITATEA cea straveche a neamului cel național (cel majoritar si stravechi de pe acest taram).
La manualele alternative s-au opus de regulă dascăli slabi, care voiau să învețe pe de rost manualul și apoi să se poată ocupa de crescutul gîștelor și mersul la vie. Sau inși care cred că misiunea învățămîntului este să formeze minți pe calapod. Două categorii care nu țin seama de nevoia de diversificare a felului de a judeca al elevilor. Orice țară civilizată are manuale alternative. La noi nu se pricepe că și cînd manualele sunt diverse, programa este unică. În practică, profesorul capabil, la clasă, aplică manual așa cum îl concepe. Oricum, vine inteligența artificială și diversifică și mai mult manualele. Important este ca programa să fie aceeași. Se opun la alternative cei care predau istorie. Ignorând istoria: Iorga-Giurescu au dat conștient manuale alternative, căci nu se înțelegeau. Pe scurt, lenea unor dascăli și opoziția la diversificarea minților stă la baza opunerii la manuale alternative. Nici într-o țară nu e asemenea primitivism al unor minți.
Vremea aprozaristilor a accentuat scaderea calitatii in invatamint , iar dupa 90 aceasta s-a accelerat .Inca nu am ajuns la fundul sacului .
Pustoaico, tu ai sange de vipera, Pustoaico, iti zic „adio” si te las.. Da, da, tu, tu-mi-ai inselat simtamintele, Da, da, tu, tu-mi-ai ranit inima.
-si are si unghiutzele facute,
aia mica nu asteapta sa-i creasca gheare!
(vezi poza)
Introducerea manualelor alternative a fost bomboana de pe coliva invatamantului nostru. Un nou „Mersul trenurilor” facut dupa poftele fiecarui sef de gara. Amintesc faptul ca disciplinele reale aveau si peste 15 variante de manual la aceasi clasa. Edituri diferite, autori diferiti, notatii foarte diferite. Unele manuale sunt culegeri de lecturi, altele culegeri de probleme, altele seamana cu albumele de poze, altele tabele de date sau grafice, unele descriu experimente ce nu potrivesc cu materialele didactice din trusa laboratorului etc etc. Lucrul cel mai dezastros e faptul ca anul urmator nu poti face continuarea cu aceasi editura, manualele sunt trasmisibile, de cumparat nu ai de unde. Pe scurt noul invatamant a fost nou turn Babel.
Bine spune articolul Criza educației naționale că vorbesc de „România educată” niște slab educați. Numai că s-a umplut vizibil în țară de needucați care vorbesc de educație. Johannis e cunoscut. Dar și aici, la comentarii, vezi pe acest ignorant Charlie, care nu pricepe nicidecum ce se discută, dar se bagă. Dă în brusturi de cîte ori apare și spune enormități pe nivelul lui de inepție. E adevărat ce spune cineva mai sus: cum să iasă țara aceasta din necazuri când la o discuție despre criză și ce-i de făcut vin asemnea erori ale naturii? Că de educație la ei, nici vorbă! Marele Urs îi observă bine, deși cam generalizează la români. Prostia e prostie, nu etnie.
Prin chestia cu INCOMPATIBILITATEA anterioara Loviturii de Stat KGB/GRU/Comintern se aplica o dura lovitura educatiei creatoare de „oameni noi”… Magistral!!!
Măăă,.. romîne,. Pentru a merge la școală trebuie să vii de acasă cu primii șepte ani de educație..de la părinți normali, nu drogați sau ”procurori”. Alfel nu merge, nici cu legislația tembelă de azi din romania.. Iar in școală primele două materii care se invață sunt ordinea și disciplina. Fără ele restul nu are rost..
Niciun cuvintzel despre INCOMPATIBILITATEA ante-Lovitura de Stat KGB/GRU/Comintern? Parca curgea laptele precum sangele ELITELOR in anii 1950-1960-1970-1980 si mierea mai Putin dulce ca glontzul, exploziv, al patriei din decembrie 1989…
minciuni bolsevice. invatamntul e obligatoriu pana in a 12-a. daca indrazneste vreunul sa absenteze mai mult de 10 ori vine protectia copilului il ia si il institutionalizeaza. deci exclus abandonul. daca e vina cuiva, e a profesorilor incapabili sa ii faca pe elevi sa invete. nu ca profesorii ar sti ceva.
Securism, nesecurism, educația din România are nevoie de o reformă bine pregătită. Altfel, cu vorbe doar, nu se ajunge nicăieri. De securiști nepregătiți și nesecuriști idioți e plin. Bine zice articolul Criza educației naționale că rectorii se întrec acum să intre în grațiile șefilor Securității. Să punem însă în valoare oamenii care știu ce-i de făcut și cum. Cît nu pleacă și ei din țară.
EDUCATIA in Romania a fost dezmembrata de legi subversive de factorul extern ( poreclit deseori „partener strategic ” sic !! ) si sabotata de likelismul si arivismul cozilor de topor cu buletin de Bucuresti . Dar si de Cluj , Sibiu si Iasi.
Cam de acolo unde unitatile Sekuriste sunt mai dese.
Vorbim cumva despre „România educată „? Parcă mi-e cunoscut programul ăsta, dar nu prea știu al cui era… oricum i-a cam ieșit, bine de tot! Merită un titlu ceva, o medalie, cu așa succesuri trebuie recompensat autorul, că din cauza lui merge totul strună, ca uns! Ceilalți au avut câteva eșece, da la ăsta i-a ieșit! Culmea, nici nu sa străduit prea mult, vorba aia, ceilalți au avut ghinion! Bravo domnule, de oameni din ăștia avem nevoie, votații și a treia oară că merită, ăștia tace și face!
Cum ne-am făcut de minune cu băsescu, macovei, johannis, funeriu, deca, ne facem de minune și cu acești postaci Anonimi, dar cu sarcină. Care, atunci când ar fi de discutat reforma, întreabă ce număr la pantofi au unii sau alții. Minți jalnice, ce nu au cum duce înainte această țară. Epave ale statului eșuat și statului mafiot create de patronii lor.
Foarte bune și adevărate, fiind așezate pe fapte și documente de arhivă, clarificările aduse de articolul Criza educației naționale. Să nu ne luăm după asemenea Anonimi. Inșii spun falsuri, căci, pe lângă misiune, nici nu pricep ceva. Mai devreme insul credea că manualele alternative sunt o eroare, pe când ele sunt în orice țară civilizată. Sau credea că autonomia de decizie la universități și școli e ceva retrograd. Aici crede că reformele sunt de vină pentru starea actuală. Te înșeli, biet ignorant Anonim. Arată o reformă greșită! Nu poți, biet prost, căci nu există. Mai bine te-ai școli un pic. Căci nici o reformă nu poate schimba prostia. Ea a ta, se pare definitiv.
Articol excelent argumentat, al unui intelectual de anvergură. Din păcate, puține comentarii la obiect. Să nu luăm anormalitatea de stradali, contestatari, etc.- din incultură sau maladie sau amîndouă la un loc – ca normalitate. Dacă cineva are o idee, o poate exprima precis. Altfel, nefiind cunoștințe, nefiind idei, unii o iau pe arătură cu ceea ce au în săraca lor minte. Obsedați nu de discuție, ci de persoane, îi dau cu vorbe în vînt. Într-adevăr, cum să faci reforme cu asemenea specimene? Marele Urs o spune bine.
Distrugerea invatamantului romanesc a INCEPUT cu dumneavoastra domnule Marga !!!!!
Dvs.,domnule Marga ati INCEPUT „”reformele”” in invatamantul romanesc !!!
@CONTESTATARUL
-profesor,medic,judecator…
doar gunoierii isi mai fac treaba
cand li se permite.
Mulți oameni judecă cu inteligența pe care ți-o dă cunoașterea. Într-adevăr, educația la noi s-a stins și ar trebui refăcută. Se vede și aici cât de greu este să refaci după ce ai stricat. Destul să vezi postaci în afara subiectului, dea dreptul proști, care vor să dea și ei cu vorbele.Contestatarul este un exemplu. Eviden că nu pricepe nici cît pisica, dar vrea să dea lecții unor oameni cu expriență de dascăl, de director, de inspector. Dacă asemenea ignoranți, precum Contestatarul, ajung să cuvînteze aproape totul e pierdut. Cum să reușească reforme cînd e așa nivel de prostie?
Concurenta nu este convenabila pt politicieni, de aceea vor politizare, rasturnarea ierarhiei valorilor si conformism, nu inteligenta si emancipare pt multime. Politizarea, rasturnarea ierarhiei valorilor si conformismul au ca scop pastrarea status-quo( nu se schimba nimic, aceleasi personaje din politica, administratie, institutii etc iau mereu mandate unul dupa altul).
Politrucii din educatie, Noua Politie Politica de dupa 1989, sunt raspunzatorii pentru decăderea sistemului educativ! Pentru gradatii de merit, mită, exista un adevarat mercurial, pentru obtinerea unui post va fi mită, dupa ce titularizarea va fi desfiintata (decizia la nivelul scolii inseamna coruptie, fanariotism, deoarece directorii sunt elemente ale partidelor la putere la nivel de district), dupa cum propune Mihaela Popa, vajnica bolsevica, fosta PCR-ista, acum activistă pe la un partid descendent din PCR! OCDE-ul este un sistem invechit! Pentru testele PISA au fost selectati elevii cu risc de abandon scolar, SPECIAL PENTRU A OBTINE REZULTATE DEPLORABILE! Asa cum se vede ispravniseasa-sef a MEC, Mihaela Popa, traind in spirit cu partidul bolsevic, vrea sa dea o mancare mizera profesorilor lipitori de afise pentru partidul ei in campania electorala! TITULARIZAREA EXISTA DE CEL PUȚIN O SUTA DE ANI ! ELIMINA CORUPTIA ANGAJARILOR PE BAZA DE CARNET DE PARTID SAU PLIC DE BANI ! SA MAI CITEASCA ISTORIE UNII !
Articol foarte bine documentat și util pentru cei care se pricep și vor rezolvări și la noi în țară. Contestatarul de mai adineaori nu distinge între prostul care e și oamenii bine educați și cunoscători. Insul cred că toți sunt de nivelul lui redus. Mare-i grădina, Doamne!
nu e nicio criza,
nici transformare
e o continuitate perfecta
doar ca SELECTIA NEGATIVA S-A INTENSIFICAT,
EI au intensificat-o
(ministra Deca de exemplu,
cum altfel „care ei”?)
dl. prof Marga
va trebui sa apara la clasa
cu o rochitza tutu,
exact ca grasu ala din reclama la o banca
Deoarece ungurii TREBUIE sa REVINA la LOCATIA lor de BASTINA … DIN AFARA Europei.
Cine NU ISI STIE si isi PARASESTE locul sau de BASTINA … nu poate fi decat un STUPID ! INCAPABIL de CULTURA, ISTORIE, SPIRITUALITATE … prea SLAB la CUPOLA pentru a-si intelege OBARSIA sa si LOCUL sau in lume !
CE Nume ÎNALTE își trag unii …
Inspector, Director, Observator.
DAR NU spun NIMIC, practic.
NIMIC esențial.
Este și ASTA o Formă de TROLLAJ perfid, întru ÎmPROSTIRE în Continuare.
Spiru Haret a făcut reforma, cât a făcut-o, căci de fapt au venit alții și au completat-o, în trei mandate de ministru, în zece ani. Nu ar fi rău să se și citească istorie.
Nu vreau să critic de dragul de a critica, ci doar să afirm faptul că nu se va mai naște un al doilea Spiru Haret…
Totul se trage de la cel mai mic consum de pasta de dinti. Romania cu coviltir !
De cînd Udrea și Coldea, în avîntul lor de a-și servi stăpânul, au organizat cete de postaci ca să falsifice realitățile, au rămas la comentarii tot felul de ignoranți în misiunea de a deturna mințile de la valori – idei, personalități, măsuri. Ca urmare, nu se poate duce o discuție de cetățeni maturi că intervin din anonimat misionarii udristo-coldiști. Rămași orfani, în ziarul de față ei profită de liberalitate ca să-și plaseze aiureli. În fapt, la orice comparație, reforma 1997-2000 a pus învățământul din țară în legătură cu ceea ce era mai bun în lume la acea oră. Se poate verifica precis, pe deciziile reformei. Viziunea era avansată. De aceea, Andrei Marga a și devenit cel mai distins, cu titluri, ordine, medalii internaționale, intelectual din România actuală. Că alții au stricat o reformă desfășurată în coordonatele țărilor din regiune este treaba stricătorilor. Ar fi utilă, într-adevăr, o discuție pe fapte despre reforma 1997-2000 și despre ce este de făcut acum, cînd se merge în jos. Important este să se vadă fapte, că de falsuri s-a umplut în jur.
Unii se leagă de prea multă autonomie universitară, în loc să se lege de felul în care se pricepe. Autonomia este chestiune de nivel cultural.Pe drept, Proclamația din decembrie 1989 a inclus prevederea autonomiei universitare. Ea a fost concretizată în Legea din 1995, pe baza formulării dată la UNESCO (cum se scrie în revistele organizației internaționale) de Marian Papahagi-Andrei Marga. În legea 1995 autonomia avea bază profesională. În practică s-a dat bază comercială și s-a ajuns la ridicol. Universitățile private au explodat în România în 1990-1996. Ministrul Educației Naționale Marga le-a găsit făcute și nu a înființat niciuna. Ele erau apărate cu dinții în parlament și alte locuri. Dar nu autonomia strică, ci înțelegerea ei vulgară. Din cauza acesteia s-a ajuns unde s-a ajuns.
Marele Urs are dreptate cu organizarea din învățământul privat. Fie că-i maghiar, român, săsesc, evreiesc. Pe teritoriul României au fost și sunt toate. Doar că nu toți copiii pot merge la privat. E obligația statului să asigure educație fără discriminare. Vina este că unii, precum Un Român, Omul de stradă etc. de mai sus, vorbesc după ureche și debitează inepții. Unul o dă cu manualele alternative. Aceste manuale sunt oriunde în țări dezvoltate. Doar proștii le atacă. Nu le vezi atacate nici într-o țară normală.La Istorie, unde se face caz de Esca, erau cinci manuale alternative.Fiecare profesor putea alege. Dar profesorul nepregătit voia un manual să-l poată recita. Omul de pe stradă o dă cu dezorganizarea. Nu pricepe că unde se dă autonomie nu mai rămîne organizarea veche. Acest semnatar Om de pe stradă nu pricepe că în istorie organizările se schimbă. Cum bine zice Fane – cu asemenea minți se ajunge la sapă de lemn.Înapoierea nu-i departe.
Reforma 1997-2000 a avut asemănări, fie că a fost în Ungaria, Polonia, România, Slovenia etc. Doar că la alții a fost continuată cu măsuri de oameni cunoscători, la noi au venit Abramburica, Miclea, funeriu, Deca și s-a ajuns unde suntem azi. Așa că trebuie – dacă cineva vrea adevăr – să cunoască situația și de unde vine.Marele Urs știe măcar să discute, dar alții o iau pe arătura ignoranței. Din ignoranță nu ies decât prostii. Autonomia universitară nu a introdus-o ministrul Marga, ci proclamația revoluției din decembrie 1989. Un Român spune prostii, căci manualele alternative sunt oriunde în lumea civilizată.Numai leneșii se opun alternativei.Le-au introdus la noi deja Iorga-Giurescu. Nu era bun manualul lui Mitu-Pecican, cu Andreea Esca? Era foarte bun cel al lui Florin Constantiniu! Acum, cu inteligența artificială, vor fi și mai multe manuale alternative. Un Om de pe stradă nu știe că democratizarea aduce spații de inițiativă. Ea nu e dezorganizare, cum cred minți înguste, și nu a fost. Oricum, cu Un Român și Un om de pe stradă se ajunge la sapă de lemn. Cum s-a și întîmplat.
Ai incă un sistem de educație privat unguresc de mare succes in romania. Rețeaua Sapienția.. De ce nu copiați , sau lați pe unguri să conducă un sistem de învîțămint, care cu siguranță ar avea doar de cîștigat.
Ha, ha! “Adivăruri răscolituare”!? Adivărurile cui, celi aflate pi ajenda Forumului di la Davos?…
Rețeta tipic romanească de cum să scapi de criză,.. Păi simplu,. Scapi de educație bre.. Costă mult și oricum e inutil, depășit, păgubos..Nici academie nu știu de ce ai ,. Despre dotttorii, plagiatori să nu mai povestim,. Deci de ce ai criza,. bre ??
Important e ca si-a dat seama ca dezorganizarea invatamantului a inceput de la el,ministru intre 1997-2000.A avut timp suficient sa-l distruga!
Acum e firesc sa culeaga laurii,sa -si contemple opera!
din artiZanii de frunte ai Dezastrului din Universitatea Mioritică !
Ați transformat DOCTORATUL intr-o parodie, cu urmări deosebit de grave.
V-ați lipit de scaunul de Rector la UBB și ați făcut tot felul de manevre pentru a păstra controlul asupra Feudei, unde înființat tot felul de „Institute” de asa-zisă cercetare…
Ciocu’ mic, măR🤮g …
■) mElena PoMpa 1 – StrâMba (■
Noroc ca dascalimea are grija educatiei sexuale a elevilor cu ore practice, acasa la profesori. Ii invata diversitatea……[Rumburak]
Cine a introdus manualele alternative cu Andrea Esca „personaj istoric”?….Atunci a inceput dezastrul cand mediocritatea a fost impusa ca „valoare”. Reforma incepe cu o finantare adecvata a invatamantului preuniversitar, cei 6% din buget. In invatamantul universitar, sa se evalueze toate universitatile si profesorii. &0% dintre ele produc rebuturi care sfarsesc in groapa de gunoi care a devenit invatamantul romanesc….
ups iar crize… orice criza isi are sursa de fapt in criza identitatii umane… sintem pe coclauri umblind dupa cai verzi pe pereti si e normal ca tot ce facem sa fie anapoda. iar criza in educatie este peste tot in lume… si nu e numai ea: criza politica, criza economica, criza umanitara, criza razboaielor etc… asta cu educatia e floare la ureche insa nu se rezolva pina nu se schimba sistemul.
asa ca reformele ar trebui sa inceteze. pentru ca sint distructive. insasi notiunea de reforma a ajuns ca un fel de wasisdoi ce pluteste in butoi ca o nava de razboi… pentru cine nu stie bancu e vorba de rah.at. asa ca proiectul lui iohanni nu este decit un mare si prezidential wasisdoi! sa-l mince sanatos cu aleasa!
CRIZĂ, înseamnaă un Fenomne care scapă Acșiunii UMANE.
În România NU este CEIZĂ a Educației este ÎmPROSTIRE PLANificată care bântuie de 35 de Ani, fîcând in POPOR un Bobor, care NU mai este nici măcar ”suvelan”.
VINĂ Mare au ȘI Intelectualii că NU au acționat DECISIV și CURALOS, imediat după LOVILUȚIE, spunând Poprului CUM să se ferească întru a NU deveni BOBOR.
ȘI în general, să se OPUNĂ în Mod CONTINUU, tuturor ATACURILOR la Paradigma R O M N I A
„Peștele de la cap se-mpute”. Când ați fost ministru ați făcut o treabă bună în preuniversitar, dar v-ați oprit în pragul învățământului universitar. Autonomia universitară a fost aprobată prea devreme și de aici au început problemele. Universitarii s-au mulțumit să lucreze cu marfa clientului. Rămânerea între primii cinci sute s-a produs din inerția vechiului învățământ superior exact ca un organism căruia un timp nu-i mai satisfaci nevoile. Știați că îi aveați studenți pe decreței care făcuseră școală în trei schimburi cu ore de patruzeci de minute și câte 35-40 într-o clasă, știați că scăderea nivelului educației a început în anii 80 , i-ați primit în facultăți – OK, nu era vina lor – dar nu v-ați obosit prea mult pentru ei iar apoi ați tot mărit numărul de locuri ca să aveți ore mai multe și bugete mai mari. În Elveția, la facultatea cu care am colaborat, nu era permis să fii profesor dacă nu aveai un loc la stat sau privat în care să fii practician. Profesorii lor știau ce vorbesc. La noi, după ce terminai facultatea ori rămâneai asistent fără să fi practicat niciodată ori luai un post de practician și te apucai să înveți meserie. Nu-mi vindeți mie gogoși.
Subiect grav, abordat informat și cu răspundere. Doar că împrejurările sunt tot mai vitrege. ce caută Sorin Câmpeanu rector? Cum stă cu plagiatul?