Cruciada lui Cataramă și Pleșoianu: „Mă tăvălesc prin făină și pesmet de râs!”

Omul de afaceri Viorel Cataramă, care s-a dus recent într-o localitate ca să pipăie coronavirusul, a anunțat, marți, constituirea ”Mișcării Patrioților Români”. Printre obiectivele alianței se menționează că președintele Klaus Iohannis trebuie suspendat și demis ”pentru încălcarea gravă a Constituției, îndeosebi a libertăților”.

„PATRIOȚI ROMÂNI, ESTE VREMEA UNIRII!

Președintele țării și Parlamentul au suspendat drepturile și libertățile noastre fundamentale fără o motivație solidă, frica fiind elementul determinant!

Drept consecință, economia a colapsat, capitalul românesc a falimentat iar milioane de români au fost aduși în pragul sărăciei și al disperării!

Toate partidele parlamentare sunt în egală măsură vinovate de această situație, instaurând în țară tirania și sclavia!

În acest context, apariția unei forțe politice care să sprijine lupta patrioților români pentru libertate și suveranitate este obligatorie; de aceea, se pune temelia și se lansează:

MIȘCAREA PATRIOȚILOR ROMÂNI (MPR)

O alianță formata din mai multe partide, cu următoarea

PLATFORMĂ PROGRAM:

1. Respectarea drepturilor și libertăților; orice suspendare va putea fi făcută numai prin referendum.

2. Încurajarea dezvoltării capitalului românesc și a economiei naționale, în principal pe baza exporturilor.

3. Crearea de noi locuri de muncă prin creșterea industriei, agriculturii, cercetării și prestărilor de servicii, inclusiv prin descurajarea importurilor.

4. Disponibilizarea fondurilor pentru modernizarea sănătății și a învățământului.

5. Pensia minimă, 70% din salariul minim.

6. Naționalizarea resurselor naturale și a utilităților.

7. Destructurarea cartelurilor bancare.

8. Spargerea monopolurilor multinaționalelor.

9. Limitarea cumpărării de terenuri agricole de către străini.

10. Interzicerea exportului de lemn.

11. Suspendarea și demiterea președintelui Klaus Iohannis pentru încălcarea gravă a Constituției, îndeosebi a libertăților.

12. Aducerea în fața justiției a persoanelor vinovate pentru suprimarea dreptului la viață a unor români nevinovați.

Partidele componente ale Alianței, precum și Guvernul din umbră, inclusiv candidatul la PMB vor fi anunțate în maxim 3 săptămâni”, a scris Cataramă pe pagina sa de Facebook.

În replică, deputatul PSD Liviu Pleșoianu arată pe Facebook că Viorel „Cataramă naționalistu’, care tocmai a spus că propune „suspendarea lui Iohannis”, îi lustruia lui Iohannis bocancii cu cravata, îi spăla de mână șosetele și îi curăța scamele cu penseta”.

„Mă tăvălesc prin făină și pesmet de râs!

P.S. Vreți naționalism și suveranism? Păi nu vă dă SISTEMUL? Vă dăăă…”, a mai comentat Pleșoianu, atașând declarații ale lui Cataramă din trecut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Ioana Radu 8519 Articole
Author

14 Comentarii

  1. catarama e un palavragiu de doi bani. S-a plimbat prin partide ca voda prin loboda. Peste tot a produs prabusirea lor. Cam de peste tot a fost trimis la plimbare.

  2. Miscarea patrihotilor romani printre virusii cu coroana este o miscare ultraliberala. Domnul Catarama a dovedit ca este mai tare ca virusii. In mediul mondial de afaceri se zvoneste ca in urma intalnirii dintre Domnul Catarama si virusii cu coroana, virusii s-au infectat si au murit. Minuneee…!

  3. BRAVO PLESOIANU!
    cataramă este un escroc ordinar care a mirosit ca în România NAȚIONALIȘTII sunt slab spre deloc reprezentați.

  4. Poate PATRIHOTI sau patrisugativa buget.ro! In acest afumat plin de igose, prostie si ura(NU mariri de salarii si pensii)=saracie si moarte crancena, deh, e liberal a carui sange curge prin sursa financiara din bugetul tarii, nu are nimeni incredere sa il voteze.

  5. Un ins care, la experienț și anii lui, se întoarce la 180 de grade cu privire la Iohannis, ispiră zero
    încredere. Prost nu cred că e Cataramă. Mai degrabă, a primit ordine să înființeze o platformă care să
    atragă ceva voturi la proximele alegeri, cu care oricum nu va intra în Parlament. De ce să meargă voturi
    anti-Iohannis către un partid cu șanse de accedere în Parlament, dacă le putem trimite pe pustii?

  6. Tov.ul CATARAMA este un produs al activistilor PCR si a securistilor lor.Plimbarile prin partide a fost dirijata de acestia. Acum Tov.ul CATARAMA cum se devedeste clar are grava deficienta la CEREBEL , altfel nu ar face asemenea GOGOMANII….!!!

  7. Catarama,cov-idiotul,mort dupa corona-love!
    Plesoianu l-a citit,o secatura de sekurist marca Baneasa!

  8. La o avere de 120 de milioane de euro, sprijinit spunese si de SOV, Catarama poate face ceva pureci, dar insuficienti pentru a trece de 1% la orice tip de alegeri.

  9. Catarama si Plesoianu… Doi păcălici cu sprijin rusesc în politica românească. Out.

  10. Vodă prin Lobodă.Nu aveam destui , mai vine unul ca să confirme..că suntem olimpici la bulisme.Nici nu mai poți citi articolele că te invadează tâmpenia ,las-o așa.

  11. On necăjit lovit de trăsnet cu tot cu firma lui, Elvila, cea oropsită http://www.rolii.ro/hotarari/5b5fc361e49009a82100021d . Păi trece pandemia și n-a prins un contract cu statul? Nu tu pături, nu tu saltele, nu tu măști, nu tu mănuși, dar nici măcar halate? Nici măcar după martiriul din focar? Iohannis și Guvernul aveau datoria să acționeze repede altfel trece efectul scovidaniei oficiate de preafurisitul! Și trebuie crezut pe cuvânt că aduce mărfurile la timp, că doar nu lovește trăsnetul de 2 ori în același loc. Și ce dacă era risc să aducă mai târziu ce? Bolnavii ăia tot mureau odată și-odată!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.