CSA Steaua Bucureşti redeschide porţile Centrului de Fotbal pentru copii şi juniori

CSA Steaua a anunţat prin intermediul contului de Facebook că redeschide centrul de copii şi juniori, Clubul Armatei făcând selecţii pentru copiii născuţi între 2002 şi 2006.

Astfel, Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat că înființează secția de fotbal, noua echipă numindu-se Steaua, asta după ce a reintrat în posesia mărcii pe care Gigi Becali a deţinut-o până în decembrie 2014.

”CSA Steaua Bucureşti redeschide porţile Centrului de Fotbal pentru copii şi juniori.

Acţiunea de selecţie a copiilor şi juniorilor care se vor pregăti în cadrul Centrului de Fotbal va avea loc în perioada 24-30 august 2015 la stadionul Complexului Sportiv Steaua – Ghencea, zilnic, între orele 08.30 – 12.30 şi 16.00 – 19.00.

La selecţie sunt aşteptaţi, în echipament sportiv, copiii născuţi între anii 2001 – 2006 inclusiv. Toţi trebuie să prezinte o adeverinţă medicală prin care se certifică faptul că sunt apţi pentru efort fizic, pentru a putea susţine probele de efort impuse”, se arată în comunicatul postat de conducerea CSA Steaua pe contul de Facebook al instituţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.