Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât marți suspendarea Alinei Bica din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a trimiterii acesteia în judecată.
Potrivit unui comunicat de presă al CSM, în şedinţa din 29 septembrie 2015, „Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţie a doamnei Alina Mihaela Bica, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea, cu intenţie, a unor infracţiuni.
Hotărârea Secţiei a fost luată în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, se arată în document.
Săptămâna trecută, fosta șefă a DIICOT Alina Bica și fostul șef al ANAF Șerban Pop au fost trimiși în judecată de DNA, într-un nou dosar, în care sunt acuzați că au luat mită pentru clasarea dosarului în care este implicat omul de afaceri Horia Simu.
Bica este acuzată de luare de mită și participație improprie sub forma determinării cu intenție la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de abuz în serviciu, iar Șerban Pop — de complicitate la dare de mită, iar omul de afaceri Horia Simu pentru dare de mită, acesta fiind arestat preventiv în altă cauză.