
Comasarea alegerilor a fost primul indiciu că lipsa de procedură va acoperi un întreg sistem. Nu este deloc deplasată constatarea că alegerile locale și europarlamentare au fost realmente viciate cu posibila tentativă constantă de încălcare a Constituției sub aspectul legalității.
Aceste alegeri nu au declanșat în fapt energiile unui proces electoral care să detensioneze România. Cu farurile puterii în ochi, românii au votat într-o vulgarizare absolută a drepturilor democratice.
Intrarea pe ultima sută de metri a studioului de film DNA în afacere, împreună cu o televiziune suspect mai informată decât toate serviciile secrete din România, a transformat alegerile în alt episod al manipulării.
După câtă pretinsă diligență avem în spațiul public ar fi trebuit că peste jumătate din aleșii de pe liste să fie trecuți în rezervă.
Caravana românească spre Bruxelles încă nu a primit ordin de ieșire din țară, situație care care ar putea schimba direcția spre următoarele alegeri.
Alianța PSD-PNL trebuie închisă și din motivul că această frăție contra democrației nu poate aduce decât dezastru.
Dacă următoarele alegeri vor fi organizate de același trust al imposturii militarizate, România trece legal în rândul dictaturilor.
Deh….trebuia salvat PNL-ul si mai ales Ciuca ! Ordin de la stapanire….
…i-a votat sulea pe comasati!…sunt 1,7 mil de voturi anulate…din aproape 9 mil de oameni prezenti la vot asta inseamna peste 15%…plus cele 19 milioane de votanti din 18,7 milioane de romani traitori, neaosi sau facuti…plus sectorul 1 in urma cu patru ani…
Tudy s-a făcut de cacao in fata Vestului civilizat cu podul și cu organizarea alegerilor.Acum Ciuca ne zice că elevii sunt aurul țării și se pierde prea mult cu alegerile. Sa le comaseze și pe cele din toamna. Ce pretenții sa ai la niste impostori care îi fraieresc pe fraieri. Asta a terminat șef de promoție la poante.Un impostor in slujba țării. Vezi cazul premierului nipon!
Anul trecut prin octombrie, eram intr-o usoara stare de ebrietate cu niste prieteni la Carul cu bere. Au aparut niste indivizi cu pliante, in veste galbene, vociferand. Ne-au agasat vreme de juma de ora, in ciuda cererilor repetate sa plece si dupa ce i-am spus individului ca nu ma intereseaza. L-am scuipat si amenintat (recunosc), mi-am pierdut rabdarea si a plecat. A doua zi mi-a fost rusine si am fost putin stresat. Era George Simion… imi pare sincer rau ca nu l-am lovit, fara antecedente penale luam o amenda.Vreme buna la noi.La ruși,vine o vreme cu bucluc.
eu GANDESC ca atunci cand ai o boala, trebuie sa mergi la un om cu studii medicale, nu la vraci si nu iei de la internet informatii, cand folosesti o masina in spatele constructiei , dezvoltarii ei sunt niste oameni cu studii, telefonul pe care intra pe internet e facut de niste oameni cu carte in inginerie, site-ul tik-tok e facut de niste oameni cu studii … si ei NU GANDESC cand pun votul pe AUR-DE-LA-RUSI ca si pentru politica trebuie sa ai cat de cat niste studii???
Degeaba, curg valuri de cerneală, degeaba se agită ziariștii, uitați-va la rezultat. Se plâng romanii ca e greu, că nu se mai poate, iar după vot tot ai noștri din popor câștigă alegerile. E adevărat că a pe mulți nu ii mai interesează, micii, berea si mall sunt mai importante, dar cum îți așterni, așa dormi, spuneau bătrânii. Au englezii o vorba, m-ai prostit o dată, să-ți fie rușine, m-ai prostit a doua oară, sa-mi fie rușine
@FloryPetre-in mare ,ați spus ce simț și eu.Clar Psd și PNL au devenit singura solutie. Injurati, nu e problema. Aur-zgomot fara nimic, Usr- ne-am convins, SOS-Doamne fereste! Restul-nu conteaza. Usr din pacate e cam la fel cu Aur dar pe alt palier. Telefoane bagate in ochi, live-uri, galagie si nimic.Sacul cu 💩 și maciucarul trebuie să rămână în pivnița funestă a dezonoarei și extremismului.Iar votanții amândurora au nevoie urgenta de tratament psihiatric.
În toată tărășenia putem contabiliza un mare avantaj:românii nu au votat partide ,ori găști extremiste -AUR ori SOS.Stam mult mai bine pe linia asta dacat tari democratice care au votat masiv extremiști, ca Franța,Olanda .Români,in general,nu pun botul la balivernele unei batoze și unui maciucar.Dar,avem, și noi publicul retardat ce se simte bine in compania celor de mai sus
diferenta intre domnul Vieru si Irinuca.
Respect domnule, un adevarat ziarist va spune adevarul mereu si in oricare din vremuri. Chiar si pe timpul lui Ceausescu mai razbatea cate un strigat!
Dar astazi, banii au tampit majoritatea…
Absolut de acord cu comentariul d’lui Vieru ! Unul dintre putinii ziaristi romani care mai vad si mai aud ! Este evident ca , intr-o tara in care orice voteaza poporul , la guvernare si la majoritatea parlamentara ajunge invariabil PSD ( cu atirnatorii obisnuiti ) de peste trei decenii , nu se poate vorbi despre pluripartitism , in esenta !
V ați așteptat la un vot masiv AUR? Dacă nu a venit, poate ca românii și au dat seama de goliciunea mesajelor lor. Dar, pe de alta parte, România are nevoie de o prăbușire d asta cu aur și sos.
Vieru vrea sa spuna
in fel lui asa dezlanat
ca alea nu au fost alegeri
ci viol in grup cu mai multe victime…..Poporul a violat!
(si de data asta)
e mai rau ca in ’33
lu Adolf i-ar fi fost rushine!