Cu un pas mai aproape de o intervenţie militară în Siria

Senatul american a elaborat un document care limitează o eventuală acţiune militară în Siria la 60 de zile şi interzice desfăşurarea de soldaţi americani la sol, relatează miercuri pe pagina sa electronică postul France 24, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, textul urmează să fie votat de o comisie senatorială. Comisia de afaceri externe a Senatului american a ajuns marţi, 3 septembrie, la un acord asupra unui proiect care autorizează utilizarea forţei armate în Siria. Documentul, care exclude trimiterea de trupe la sol, urmează să fie votat de o comisie a Senatului la 15,30 GMT, arată sursa citată. Textul, redactat de senatorul democrat Robert Menendez, preşedintele comisiei, şi de republicanul Bob Corker, limitează orice intervenţie în Siria la 60 de zile, cu posibilitatea unei extinderi la 90 de zile. Se interzice în plus preşedintelui să desfăşoare soldaţi americani ‘în scopul unor operaţiuni de luptă’ în Siria, un vocabular care lasă posibilitatea lansării unor operaţiuni de ajutorare a piloţilor americani, de exemplu.

În afară de „sancţiunea” faţă de folosirea gazului toxic de către preşedintele sirian Bashar Al-Assad, textul stipulează că Barack Obama trebuie să consulte Congresul şi să prezinte Senatului, precum şi Comisiei de afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor, o strategie de negociere a unei soluţii politice la conflictul din Siria, integrând o reexaminare a tuturor formelor de asistenţă pentru insurgenţi – o dispoziţie cerută de influentul senator republican John McCain, notează France 24.

Potrivit senatorului Menendez, acest proiect „dă preşedintelui autoritatea necesară să desfăşoare forţa, ca răspuns la folosirea criminală de către regimul Assad a armelor chimice împotriva poporului sirian, asigurându-se că această autorizare este (…) focalizată, limitată în timp şi că ea asigură că forţele armate ale SUA nu vor fi desfăşurate în operaţiuni de luptă în Siria”.

Dacă va fi adoptat, textul va fi transmis plenului Senatului, care îşi reia luni lucrările.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.