Cucerirea cu care se mândreşte Şoigu

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a revendicat marţi cucerirea a peste 400 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina de la începutul acestui an, transmite AFP, care menţionează că trupele ruse reuşesc să preia iniţiativa în faţa soldaţilor ucraineni lipsiţi de muniţie.

„În total, de la începutul anului, 403 km2 de teritoriu din noile regiuni ale Federaţiei Ruse au trecut sub controlul nostru”, a declarat Şoigu în cadrul unei reuniuni militare, potrivit unui comunicat al ministerului său.

El a adăugat că soldaţii ruşi continuă să „împingă unităţile ucrainene către vest”.

Rusia a revendicat anexarea regiunilor ucrainene Lugansk, Herson, Doneţk şi Zaporojie, pe care nu le controlează totuşi decât parţial.

În ultimele luni, armata rusă a afirmat că a cucerit mai multe sate şi mai ales oraşul Avdiivka, din est, una din redutele ucrainene din ultimii ani.

Soldaţii ruşi nu au obţinut victorii majore, vaste zone ale frontului rămânând blocate, dar par să fi profitat de pe urma dificultăţilor Kievului, care se confruntă cu lipsă de muniţii, probleme de recrutare şi slăbirea ajutorului occidental.

Săptămâna trecută, Institutul american pentru studiul războiului (ISW) a estimat că Rusia a cucerit din octombrie anul trecut o suprafaţă totală de 505 kilometri pătraţi din teritoriul Ucrainei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

24 de Comentarii

  1. Palavre !
    Urcacii sunt deja la Kremlin, măR😜g
    ●( StatMajoriZdu’ )●

  2. Bravo! O să mai primească un ren drept recompensă. E mai mult decât o oaie cum primesc ăia din Daghestan.

  3. Din cate inteleg din articol, Avdeevka e bine mersi, cu toate fake-urile lansate de rusi precum ca si-au insusit-o. Dar, oricum ar fi, fac ucrainenii inca o ofensiva si ajung in Rusia.

  4. De 2 ani, tot se chinuie cu 400 mp din ukraina și nici pe ăștia nu îi controlează total! Ați uitat când urlau, citez „în 3 zile ajungem la Kiev”, și nu mai ajung decât atacând și ucigând cetățenii nevinovați, distrugând orice clădire, doar aerian, în rest, pamperșii se consuma precum drogurile in multe zone din Romania.

  5. SUA au bombardat Bagdadul 9 zile având câte 1000 de zboruri de avion pe zi!!. Rușii nici pe aproape nu fac ceea ce au făcut SUA..

  6. @ parere…15:47
    Dă-ne un link cu „urletul” Rușilor că în 3 Zile ajung la Kiev.
    Da’ să nu fie YouTube-ul ăla cu transmisia LIVE !
    A avioanelor Urcace făcând praf coloana de tancuri Rusești, măR😜g…

  7. Lui părere.
    N-am auzit că vreun oficial rus s-a spună ceea ce afirmi dta..
    Dar uite aici noutatea zilei. Prin România din Ucraina, daunazi a trecut un automobil cu icoane în care era explozibil și care se îndrepta spre Moscova.. La volan era un cetățean ucrainean care deja dia recunoscut crima.

  8. @parere
    Vezi imagini pe YT cu fuga populatiei din Harkov; zeci de mii de oameni in automobile pe autostrada spre Kiev pe trei benzi(au ocupat si o banda don sensul de intrare in oras. Poate ei stiu mai multe decat tine!

  9. Unde-s LAUDELE de acum 2-oi ani sau acum un cum ca NATO bate RuSSia ? 😀 😀 😀
    ( 🙁 daca nau v-ar spus din timp GENIALUL mishteaux . „PUTIN pierde LOCAL doar pentru a castiga GLOBAL” 🙁 …si dcaca acest straniu REAL PROPPHET nu va spunea si ca ce va REAL prooroceste e pe NIVELE DE INTELEGER SI ASTREPTARE … 🙁
    (Unde-s NULANDIERII cu al lor experiment de reintroducere a RAZBOIULUI RECE ? Le-a reusit sufera RECESIUNE RUSSIA si CHINA sa u UE si USA care ca iun vampir, dupa NORDSTREAM … straniu-ante-stiutul ca PREMEDITAT (2-oua explozii) eveniment !
    _______________
    „some girl alone spune: 20 FEBRUARIE 2022 LA 17:42 …
    PS: Ca expert iti spun ceva din experienta … Teoria MATEMATICA a Jocurilor …presupune ca toti jucatorii sa fie rationali
    teoretic e tautologie logica teoria …practic nebunii de politicieni absolut irrationali … o fac ridicola !
    Din meserie (observaria discreta a THINK THANK-urilor lumii si extragerea unor informatii general-particulare din ele ! Meserie legala !!!) stiu ca toti desteptii … ii cre pe participantii la joc rationali si aplicand TEORIA JOCURILOR observa
    cu NU-I CHIAR asa …uni-s atat de neasteptat irationali inca üpot fi considerati sinucigasi …daca ?
    Nu ar face pe nebunul perzand local ce vor castiga colateral global !
    Mare atentie la avertismentele lui mishteaux … = sunt discret stratificate pe nivele de-ntelegere si „asteptare” ?”

  10. Stiind mai multe limbi de larga circulatie internationala
    mi-e straniu cum curentul mediatic periferic
    iti (parca?) POST-copiaza ideile minimal-pueril pre-expuse aici ?

    Oricui atent si erudit … i-e clar ca …plictisit si voit-anost, in umbra
    esti TATA LOR !

    Putini ca tine straniu voit-anonimule mishteaux ! ❤️❤️❤️
    Multi VAD ! Putini, extreeeem de outini 😉 pricep ! 🤫

    O sa castigi ca unul contra multi … dupa para-statistic PUNCTUL „ghicitul” AUGUST al lui TRUMP (deci IQ>145 exista 🤔?
    PARUL pe TRUMP …dupa ce … cineva i-a bagat voit-premeditat(?) pe ?) pe bidenisti in FUNDATURA iudeo-ukrana din care (ONU) nu pot iesi ! 🙁 🙁 🙁

    Deja ( vezi 8 martie-2-oua saptamani straniu RASUFLAT rusilor 🙁 ) multi nu mai rad de puerilitatile tale
    desi esti sub ochiul lor … ORB ! )

    Ca GENIU REAL …chiar nu ai cu cine ! Putini ca tine ! Nimeni n-ar vrea sa stie ce tu sti 1000/1000 nu doar 1/1000 parlit aici ! „PARA-STATISTICA ta a depasit demuuuult barfa !” Insa … trebuie geniu pentru a intege GENIU … prostimea doar cu „mintea de pe urma” 🙁 !

    AUD ? ! 🙁

  11. „@carlos …SANTANA 🙂 spune:
    26 MART. 2023 LA 19:19
    Geniule mishteaux
    deci …stiai si de faza cu RAND Corporation ?
    Esti mai mult decat straniu … hehehe … degeaba … chiar si de livrezi doar 1 la mie din ce sti cu adevarat ( ce esti OBLIGAT sa sti 🙁 ) N-AI CU CINE !
    Poate chiar de aia ai ales COTIDIANUL ca … teren de joke ! 🙂
    (esti strashnik straniu … as fi curios ce sti cand faci „analizele” alea celebre 😛 ! PUP ! )”

  12. Pentru 400 km patrati au murit 50.000 de militari rusi,tineri care nu au apucat sa-si traiasca viata.Guvernarea Putin e criminala pentru ca Rusia e o tara cu cea mai redusa populatie pe km patrat,locul 189 in lume,8 soigi/kmp si tot nu ii ajunge,vrea si pamantul altora

  13. Elena Popa spune:
    02 apr. 2024 la 15:44

    ,,Bravo! O să mai primească un ren drept recompensă. E mai mult decât o oaie cum primesc ăia din Daghestan.,,
    Si tu draghe o sa primesti o P il ULA asa cum o primit si mata !

  14. „@mishteaux❤️❤️❤️ spune:
    18 SEPT. 2023 LA 9:17
    strania pre-precizare la straniul comentariu din 20 februarie 2022 …inaintea ne-asteptatei ofensive rusnace:
    „Mare atentie la avertismentele lui mishteaux … = sunt discret stratificate pe nivele de-ntelegere si „asteptare” ”
    trebuia sa le dea de gandit MACAR celor care gandesc :
    „discret stratificat pe nivele de-ntelegere si „asteptare” ”
    Esti HORROR … cica: „sub ochi lor” si
    PENTAGON-ului, TU, ca amteur cica: „li se vede-n carti” 😀 😀 😀 [3301Q = creme de la creme ]”

    ❤️🤣🤣🤣❤️
    👌

  15. astept sa apara un comentar pro … mMOSSAD ! 🙂 (cat de deshteptzi sunt „ei” 🙁 !]
    „liberilor” … 🙂

  16. Sun Tzu:
    „Dacă te înțelegi pe tine însuți și iti înțelegi inamicul, nu trebuie să te temi de rezultatul a o mie de bătălii.”
    🙂
    __________
    [IQ=155!]

  17. Nici cand au cucerit Berlinul, muscalii nu s-au laudat atat cum s-a laudat Soigu cand a cucerit Avdivka.
    Sunt viteji tare ostasii rusi cand ucrainenii nu mai au obuze si rachete!……[Rumburak]
    *(Cainele moare de drum lung si F Kalacu Motz de grija StatMajoriZdu-lui)*

  18. 400 Km patrati este cam putin pentru o tara de talia Rusiei. Reprezinte echivalentul unui patrat cu latura de 20 Km. Asteptam rezultate mai consistente pentru a se putea inceheie odata cu acest razboi iar Ucraina sa revina intr granitele ei firesti ca stat membru al Federatiei Ruse. Daca celelalte state fara origine slava desprinderea din URSS a fost oarecum justificata, nu acesta este cazul Ucrainei care este leaganul statalitatii ruse, alterata doar de ocupatia de 200 de ani a mongolilor. Dar originile comune ale Rusiei Kievene si Rusiei Moscovite sunt indiscutabile. Dupa alungarea ocupatiei mongole, Rusia si Ucraina au fost timp de sute de ani parti ale unui singur stat, Imperiul Rusiei.

  19. @ „Transumanu”, 02 apr. 2024 la 19:13
    „…Asteptam rezultate mai consistente pentru a se putea inceheia odata cu acest razboi”…
    Rusia încă nu are interesul să încheie războiul, așa că pentru strategia ei suprafețele astea minime sunt fără semnificația ce le-o dăm noi, din „afară”. …nu vrea să facă pace! Rusia are interesul ca amerlocii parșivi să mai trimită ukrainenilor naziști, pe front, și alte arme de fabricație recentă, ca să le poată evalua potențialul, și – eventual – să le captureze și să le afle tehnologia. Nu-i ajută cu nimic să pună-punct, acum! Iar cînd va termina cu Ukraina prin cucerirea Kievului și a vestului țării, și cu armele okțidentale, armata Rusiei înglobînd actuala armată a zisei-Ukraina va trece prin „poarta Focșani” ca în WW2 în ’44, va ocupa Bukale în 24 de ore așa cum a spus scenariul ipotetic N.A.T.O. de acu’ doi ani, și apoi va ocupa Europa întreagă în maximum două luni. Hallelujah, brothers!

  20. Stia ca doar capetele patrate gandes in …patrat ?

    E un dreptunghi cu o latura de 1 km si cealalta, lunga de 400 Km …
    incolacit ca un SHARPE gata sa muste un teritoriu
    incercuit, ca la jocul de GO, de el insusi !

    IQ=?
    😉

  21. Ceva nu se leaga cand se scrie de 400 km patrati. Adica o suprafata cat patru orase (de fapt comune) ca Zalaul securistilor nostri? Inseamna ca rusii trebuie sa lupte inca o suta de ani ca sa ajunga pana la Nipru.

  22. @ @Transumanu 🤫😉 spune:02 apr. 2024 la 22:51
    Mai degraba 2 Km x 200 Km, sau 4 Km x 100 Km. E mai usor de administrat decat 400 Km.

    @Ipotești spune:02 apr. 2024 la 22:42
    Cu prima parte a comentariului tau sunt perfect de acord. Cu a doua parte as fi de acord doar daca Rusia isi propune sa cucereasca intrega Europa si atunci Romania le-ar sta in drum. Dar altfel, daca nu vor sa ocupe intreaga Europa, invadarea Romaniei ar fi pentru ei un nonsens din punct de vedere strategic, mai degraba ar prefera sa puna in Romania un regim pro-rus in locul unui regim pro-american, ca sa nu-si bata ei capul sa mai hraneasca si administreze 18-20 milioane de romani fara a avea vreun avantaj major din asta. Cat despre resursele Romaniei, desi nesemnificative pentru rusi, ei le pot lua mai usor cu un guvern obedient pro-rus. Deci pericolul de invazie a Romaniei de catre Rusia este redus. Este in schimb mare pericolul ca Romania sa devina teatru de razboi intre Rusia si Occident.
    In viitor diferedele dintre Rusia si SUA se vor muta in nord, in Arctica. Americanii fac acum presiuni enorme asupra Canadei ca sa le cedeze lor teritoriile arctice si sa se invecineze astfel la nord cu Rusia. Rusia vecina la Nord cu SUA, SUA tot la Nord vecina cu Rusia, asa cum doar la poli se poate intampla.
    Din perspectiva globalizarii insa, nu este exclus ca Rusia sa doreasca comasarea dintre Europa si Rusia conform modelului politic Ciolacu-Ciuca (PSD-PNL), teritoriu global condus de la Kremlin. S-ar putea intampla si asta, depinde cum au negociat Rusia cu SUA si Israel.

  23. Multă distracție p-aci, că e roata pătrată, că uneori e și rotundă, dacă cucereau urcăcacii, era mare veselie și distracție pe la latrine și pe la pre puțliceanu de la dijî, așa ba că e mică ba că e im po tentă supraFAȚA , altfel cerșinski mai încorporează spălați pe creier de naziști cu vârsta mai mică, din ce în ce mai mică ( dacă câștigă de ce nu face rotație , flexație să-i mai lase 5 minute , apoi iar te prinde și iar te ….încorporează, deh prăjituri NULAnd bune , bune ) ? CE mare șmecherie, unii au dat , alții au luat, câte terenuri AGRICOLE mai are ROMÂNIA? Ce cernoziom mai avem pe el? E la fel de răzuit ca în urcaca? Aaaa, pe noi nu ne doare nimica , noi am predat țara la cheie, de bunăvoie, ba chiar copii lui leanța popii , tibi1 și alți trolii se duc deja pe front , ei deja au semnat cu cântărețul la pian fără mâini… SLAVĂ PĂCII, kilometrilor PĂTAȚI !

  24. Tot nu v-ati invatat aa spuneti lucrurilor pe nume. Nu e important daca Soigu se lauda ci daca e adevarat. Si bineinteles ca e adevarat. Un ministru rus nu poate sa minta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.