Oficial, PNL a venit cu un comunicat sec despre situația referitoare la demiterea șefilor de la filialele codase. „Biroul Politic Național a analizat și propunerea de demitere a conducerii ultimelor zece organizații județene. În urma votului, rezultatul a fost următorul: 35 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă și 9 abțineri”, a precizat PNL, în varianta oficială.
Erau necesare 37 de voturi, așa că șefii mai rămân pe funcție cel puțin o lună sau două, până la o nouă încercare în BPN, potrivit surselor Cotidianul.
Din start, cinci lideri PNL au absentat de la vot. Printre aceștia erau Virgil Guran (Dâmbovița) și Toma Petcu (Giurgiu). Pe primul echipa Bolojan conta la vot. Al doilea, deși văzut în tabăra Thuma, e considerat maleabil, în funcție de context și de negocieri. Un al treilea absent, Ion Iordache, șeful PNL Gorj, era din tabăra Thuma oricum.
Citește și: Ofensivă totală a grupării Thuma: planul să elimine oamenii lui Bolojan, unul câte unul EXCLUSIV
Potrivit unor surse din conducerea PNL, apropiate de Ilie Bolojan, una din erorile principale a fost încercarea de a demite într-o singură ședință 10 șefi de filiale. „Nu poți da zece oamameni afară dintr-un foc pentru că e clar că vei avea zece voturi împotrivă”, susține un vicepreședinte al PNL pentru Cotidianul. Pe lângă aceste voturi, tabăra Thuma mai trebuia să aibă încă nouă voturi ca să se asigure că pică propunerea.
Printre cei zece care urmau să fie demiși sunt șefii de la patru sectoare – 2, 3, 4 și 5, dar și alți lideri de filială, cum sunt cei de la Buzău sau Ialomița. De altfel, în ședința de ieri de la Parlament, Andrei Baciu (șef PNL Sector 3) a luat cuvântul împotriva lui Bolojan. În schimb, la BPN șeful de la Buzău, Adrian Mocanu (cu un CV bogat în traseism politic), s-a poziționat tot anti-Bolojan.
(Re)Întoarcerea armelor
Printre erorile echipei Bolojan a fost și voturile unora pe care îi vedeau ca persoane pe care pot conta. De exemplu, șeful PNL Galați, pus lunile trecute ca interimar, a votat împotrivă. De asemenea, un calcul greșit a fost și în cazul lui Adrian Cozma, șef al PNL Satu Mare și vicepreședinte al Camerei Deputaților. Cu o zi în urmă, tabăra Bolojan nu i-au pus contracandiat lui Cozma pentru șefia Camerei Deputaților. Motivul: credeau că va reveni în echipa lor. O decizie cu ghinion. Și la Vaslui, unde era interimar Alexandru Muraru, a fost pus Marius Arcăleanu, agreat de tabăra Bolojan, însă prea târziu.
De asemenea, deși pe Adrian Veștea (prim-vciepreședinte) îl vedeau ca pe un lider care oscilează, de data aceasta șeful CJ Brașov s-a poziționat pro tabăra Thuma. Practic, în acest moment Bolojan are doi prim-vicepreședinți care se poziționează contra sa, adică Veștea și Nicoleta Pauliuc. Un al treilea, Cătălin Predoiu, mai degrabă joacă la mijloc. A votat pentru demitera codașilor PNL, dar fără a lua cuvântul. Singurul președinte all in cu Bolojan e Ciprian Ciucu.
Apărătorii și detractorii lui Bolojan
După ședința de la Vila Lac, zgomotul mai mare a fost făcut referitor la cei care l-au luat la țintă pe Bolojan și Motreanu. Adică Hubert Thuma, Alina Gorghiu, Adrian Veștea, George Tuță sau Adrian Mocanu. De altfel, Tuță s-a concetrat cu atacul pe Motreanu, pe motiv că nu se vede activitatea de secretar general. Surse din conducerea PNL au precizat pentru Cotidianul că atacul la Motreanu nu e întâmplător, Tuță fiind văzut ca „secretarul general din umbră”, dar din tabăra Thuma.
Însă și Bolojan a fost apărat de Motreanu, Robert Sighiartău, dar și de Ion Dumitrel. Un nume mai puțin cunoscut în afara partidului, Ion Dumitrel este unul dintre oamenii din conducere. Dumitrel e la al șaselea mandat la șefia Consiliului Județean Alba și unul din cei mai performanți liberali. În prezent e cel mai longeviv șef de CJ din țară. Dumitrel de obicei nu se implică în jocurile de culise, dar mulți liberali apleacă urechea la ce spune, dată fiind experiența.
Ion Dumitrel a cerut încetarea atacurilor la Bolojan și concetrarea spre performanță a organizațiilor, aluzie la perdanții pe care șeful PNL îi dorea plecați, susțin sursele Cotidianul.
liberali, socialisti in blana de liberali. Afara ce ei!