Culmea anchetării procurorilor de către procurori

Parchetul General a decis, joi, să decline în favoarea DNA soluționarea plângerii penale depuse de Mihaela Focică, inspector în cadrul Inspecției Judiciare (IJ), împotriva inspectorului-șef adjunct al IJ, Gheorghe Stan, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Potrivit surselor citate, motivul pentru care Parchetul General și-a declinat competența în acest caz este că faptele reclamate sunt de competența DNA.

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, joi, la CSM, că Parchetul General a deschis un dosar penal, după ce Mihaela Focică a depus o plângere penală pentru șantaj.

„Ieri, doamna Focică s-a prezentat la Parchetul General, a cerut să fie primită în audiență și a anunțat că va depune o plângere penală împotriva persoanelor care ar fi supravegheat-o și care ar fi comis anumite fapte pe care domnia sa le-a calificat ca fiind șantaj, culegere de date și comunicarea lor public, după care domnia sa a și depus plângerea. A fost înregistrat un dosar penal”, a spus Lazăr în plenul CSM.

Mihaela Focică a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva șefului adjunct al Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, pe care îl acuză de șantaj.

Plângerea penală vine după ce în presă a fost publicată înregistrarea unei discuții între ea și Gheorghe Stan, în care Focică s-a plâns că asupra ei s-au făcut presiuni. Aceste presiuni ar fi fost făcute de șefa DNA Laura Codruța Kovesi, cea care va avea acum sub observație dosarul transmis de Parchetul General.

În acest caz a fost sesizată și Inspecția Judiciară, care va face verificări.

Despre (I.R.) Articolele 1007
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*