Culmea birocraţiei: Salvatori amendaţi

Asociația Prietenii Berzelor Cristian a primit amendă de 10.000 de lei, vineri, de Garda de Mediu Sibiu pentru că au dus doi pui de urs abandonați lângă o casă din Biertan, județul Sibiu, la sanctuarul de la Zărnești, fără să aștepte hârtiile de relocare, considerând că e mai importantă salvarea.

Miruna Gritu, de la Asociația Prietenii Berzelor spune că faptele s-au petrecut astfel: marți, în 30 martie, cei de la Asociația Prietenii Urșilor din Cristian, județul Sibiu, au fost sunați de către un reprezentant al Asociației Milioane de Prieteni din Brașov pentru a ajuta în cazul a doi pui de urs găsiți în apropierea unei cabane din județul Sibiu.

„Încă dinainte de a pleca spre Biertan am încercat să aflăm exact cum ar trebui să procedăm de la diferite persoane din cadrul instituțiilor de Mediu din Sibiu. Ajunși la puii de urs am constatat că viața lor era pusă în pericol din cauza stării de deshidratare avansată și a diareii severe. Am plecat de urgență spre Cristian cu puii de urs. Pe drumul de întoarcere am contactat telefonic reprezentanți ai diferitelor instituții din Sibiu în încercarea de a găsi o soluție legală pentru situația în care ne aflam”, spune Miruna Gritu.

Pentru că starea ursuleților se degrada tot mai tare, cei de la Asociația Prietenii Urșilor au hotărât să plece de urgență cu ursuleții spre Zărnești, județul Brașov, pentru a primi cât mai repede ajutor din partea celor specializați.

„Odată ajunși cu puii de urs la Zărnești aceștia au fost preluați de către reprezentanții asociației Milioane de Prietenii și evaluați medical de către medicul colaborator al acestora. Pe perioada evaluării medicale a ursuleților telefonul a rămas la încărcat în mașină. În momentul plecării de la Zărnești am constat că aveam o listă lungă de apeluri nepreluate de la reprezentanții diferitelor instituții din Sibiu”, mai spune Miruna Gritu.

Salvatorii ursuleților le-au comunicat autorităților că puii de urs sunt în siguranță în sanctuarul de urși din Zărnești.

„Ne-au anunțat că urmează să fim invitați la sediul Gărzii de Mediu Sibiu pentru a fi audiați în prezenta reprezentanților IPJ -SAESP. Astăzi (vineri – n.r.) ne-am prezentat la audieri. Am fost sancționați contravențional cu o amendă în valoare de 10.000 de lei. Astăzi am simțit din nou că în țara asta viața animalelor nu este pe primul plan, că tot ceea ce contează sunt hârtiile sub care unii își ascund incompetența. Dacă am fi stat ore bune să așteptăm hârtiile pentru relocare astăzi poate vorbeam de doi pui de urs morți. Dar pentru că am acționat pentru salvarea lor și am hotărât să ne deplasăm rapid la cel mai apropiat sanctuar de urși suntem nevoiți să plătim”, mai spune reprezentantul Asociației Prietenii Berzelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Author

17 Comentarii

  1. Pana si in codul rutier este posibil sa duci un ranit in accident rutier la spital daca salvarea nu poate veni urgent.
    Institutiilor, anulati amenda.

  2. Ce bascalie! Astia ori sunt tampiti, ori dau dovada de tampenii clare! Salvezi doua vieti de animalute si esti amendat? Vad ca aceasta ‘reforma’ se va extinde fara nicio priblema! Deja exista botezatii salvatori, cei in halate albe, desi sunt medici care trateaza bolnavi si nu salvatori, cum se spune in exces! Nu mai folositi cuvinte si expresii pentru unii sau altii, sunt medici care trateaza bolnavii si NU salvatori! Asta prevede statutul medicului, pentru asta au facut studii si inca mai fac practica pe bipedul bolnav la locul de munca! Salvatorii sunt pompierii care depun eforturi uriase in cazuri exceptionale si nu medicii care trateaza intrun spital bolnavi! Sau, expresia eroi!, medicii sunt eroi?! Daca medicii sunt eroi, atunci armata, militarii care lupta pe front, cei care mor pe front, eroii adevarati, ce sunt bre?! Sunt medici? Asa si cu politia, bugetarii care imbraca haina statului! Cum naiba li se spune „oamenii legii” daca majoritatea sunt vizibil infractori si sunt primii care incalca legislatia in vigoare? Faceti misto de ei sau ce naiba? La toti li s-a urcat la cap dupa cum sunt respectati! NU e normal sa folosim cuvinte si expresii doar pentru manipulare sau in bascalie!

  3. Contestatie la amenda cu 30 de lei si plangere penala pentru abuz din partea organului care,cel putin,este nesimtit in situatia respectiva de ocrotire urgenta a unor animale.

  4. Rizibil; .. cica „ Astăzi am simțit din nou că în țara asta viața animalelor nu este pe primul plan
    Pma la animale cumva credeti ca viata omului sarac conteste ?

  5. Birocrația e sfântă. Ca ăia care-și rup mașinile prin gropi care există de ani de zile. Mai întâi să faci dovada că ți-ai făcut mașina praf și după datul în judecată și obținerea de despăguburi. Dacă s-ar apuca cineva să vină cu un sac de asfalt să astupe o groapă, vine procuratura dosar penal. Procurul o să zică vorba lui Iohannis un penal că și-a permis să astupe gropile din asfalt. Lipsa marcajelor și indicatoarelor rutiere lipsă, care pot prkvoca accidente cu victime, nici nu mai intră în discuție.

  6. Faceti dreptate! Rusine! Incurajati braconierii si hoti, autoritati corupte si incompetente??

  7. Pai nu birocratia este problema, ci plictiseala, lipsa de activitate si IQ-ul, au vrut sa arate ca nu taie frunza la caini si ca aduc foloase profit la buget. Poate primesc si prima pt „vigilenta”.

  8. România Norrmaaalaaa! Jos Ciuma Rosie! Dracnia la pușcărie! Fără licențiați în funcții publice! Vrem afara!

  9. Ce mai trec camioanele defrișatorii camioane pline cu lemne și niciodată ajenții nu sunt atât intransigenți. Organele statului duc lupte crâncene cu căruțașii pe care le câștigă de fiecare dată.

  10. in Romania viata COPIILOR NU ESTE IN PRIM PLAN – ALEARGA CU MASTILE PE FATA CA ASA LE SPUNE GUWERNERU’! Ce pretentii sa avem cu privire la bietele animale ? ACESTI IMBECILI – MAJORITATEA CAPILOR INSTITUTIILOR INFIINTATE SUB TOT FELUL DE PRETEXTE PENTRU BANI DE LA BUGET SIFONATI DE SECURIME SI FAMILIILE LOR – SUNT PE POSTURILE LOR PRIN SOMNUL NOSTRU !! ESTE VINA NOASTRA CA AM PERMIS IN 31 DE ANI CA ACESTE JEGURI SA CAPUSEZE ROMANIA SI SA DISTRUGA ROMANII! PAS-CU-PAS ROMANII LASATI FARA INDUSTRIE, FARA AGRICULTURA, FARA INOVATIE! TOATE INOVATIILE ROMANILOR SUNT IMPLEMENTATE LA STRAINI ! MERITAM TOT CE NI SE INTAMPLA PENTRU CA REFUZAM SA NE TREZIM !!

  11. E foarte simplu, ce nu înțelegeți: sratul român, prin angajații săi cu cap de beton v-au amendat fiindcă „speța” nu era de competență voastră: voi vă numiți „Prietenii berzelor”! Dacă vă numeați „Prietenii urșilor” era altceva! ???

  12. Ăștia sunt incompetenții, proștii, neșcolitii, aroganții din serviciile publice. Trebuie dusă o luptă la baionetă cu acești reduși.

  13. am auzit ca-i o delicatesa si cum unii Mari sunt in sarbatori ori dorit sa le ofere niste ”purcelusi” de padure…iar slujbasii din Sibiu au vrut ca salvatorii sa le aduca ”jertfa” ”pe tava” la Sibiu, urmand sa-i faca pierduti pt marele festin de duminica, cum nu le-a iesit planul dupa ce pr fi dat sfoara in tara ca se pune de un festin ”imparatesc”…ramanand cu ”buza umflata” au facut pe vigilentii…Sper ca aceasta sa fie un pamflet, sa fie o ironie, o fictiune, dar abuzul in serviciu al slujbasilor din Sibiu ramane si arata tot mai mult cum se degradeaza moral Sibiul…

  14. daca oamenii inraiti … nu mai respecta Natura…
    nici Natura … nu mai respecta omenirea !!!
    Si tocmai de aceea … Natura … a dat nastere virusului ’19 …

  15. Pai bravos!
    Dar pe unul care a asfaltat pe cheltuiala lui o strada din nu mai stiu care localitate, nu ramasese sa-l amendeze ptr ca a indraznit asa ceva anul trecut?
    Acesta-i Rromanistanul!

  16. garda de mediu sibiu este in mina lui raluka de botoshani teleportata la sibiu si a lui cimpan mare arvocata de pdl tot lasibiu
    jigodii,laturi pnelist pdliste

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.