Cultura între opera de artă și manopera dolosivă

Continuăm seria relatărilor de la Opera Naţională Iași, amintind despre grupul de format din câţiva angajaţi şi foşti angajaţi, circa 15 la număr, protestează de mai multe zile pe scările instituţiei împotriva conducerii, refuzând totodată tic să participe la programe de pregătire, de studiu și refuză evaluările profesionale, anuale, obligatorii. Aceste proteste sunt susţinute de către fostul manager interimar care prinsese gustul puterii şi descoperise modalităţi de a-şi angaja şi promova apropiaţii. Şi cum o condiţie pentru revenirea la conducerea Operei Naţionale Iaşi este debarcarea managerului Rancea de la conducerea acestei instituţii, Marcovici a format un sindicat ai cărui membri sunt tocmai cei circa 15 protestatari neobosiţi.

În urmă cu câțiva ani în urma, acelaşi Marcovici avea calitatea de președinte al sindicatului ARTIS Moldova, reprezentativ la nivelul Operei şi trimitea a trimis o scrisoare elogioasă către prim-ministrul Victor Viorel Ponta, în care vorbea despre ”venirea doamnei Beatrice Rancea la conducerea instituției” ca fiind „momentul care a generat ieșirea din amorțeală și anonimat”.

Acesta mai aminteşte despre faptul că managerul Beatrice Rancea este un foarte bun partener de dialog și că în sfarșit valoarea profesională constituie un criteriu de accedere în această funcţie.

Tot Marcovici spunea că “în cadrul Operei Naţionale Române Iaşi situaţia este una mai mult decât bună”, iar în ceea ce o priveşte pe Beatrice Rancea aceasta este numită “unul dintre cei mai buni manageri de instituţii de cultură din ţară, care şi-a demonstrat valoarea excepţională în cei doi ani de când se află la conducerea Operei Naţionale Române Iaşi.”

Cu alte cuvinte, după spusele lui Marcovici, managerul Beatrice Rancea a fost un excelent manager, doar până în momentul când a fost chemată la București să preia Opera Națională şi acesta a fost numit manager interimar.

Poate ar fi bine să aruncăm o privire şi către grupul de protestatari de la Opera Naţională Bucureşti, căci ar fi bine să înţelegem ce hram poartă şi ce îi animă. Printre ei îl regăsim pe Vlad Mărculescu, prim balerin la Opera din Iași, până în data de în data de 14.09.2020, când comisia de etică și disciplinară din cadrul Operei Naționale Iași a finalizat procedura de cercetare disciplinară în cazul Mărculescu și a decis cu unanimitate de voturi desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, potrivit art.10.6 din Regulamentul intern al Operei Naționale Iași.

Dar ca să înțelegem cazul trebuie să ne întoarcem în anul 2019 când maestrul de balet înaintează o adresă managerului în care îi aduce la cunoștința că Mărculescu Vlad a lipsit de la repetiția generală programată și afișată la avizierul compartimentului balet, fără să anunțe în prealabil, iar din data de 21-22.10.2019 a avut o atitudine ostilă, contestând indicațiile maestrului de balet.

Un alt referat a maestrului de balet din data de 20.01.2020 aducea la cunoștința conducerii că Vlad Mărculescu a lipsit de la program în data de 18.01.2020. În data de 10.02.2020 un balerin al Operei, sesizează faptul că Mărculescu Vlad într-o postare pe Facebook, i-a adresat cuvinte jignitoare şi a instigat la ură împotriva lui.

În urma acestor sesizări, în data de 02.03.2020 comisia de Etică și Disicplină din cadrul Operei a finalizat procedura de cercetare disciplinară în cazul domnului Mărculescu Vlad, iar decizia luată cu unanimitate de voturi a fost propunerea sanctionări cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.

În data de 03.03.2020, un angajat al Operei de la compartimentul orchestră face o sesizare către manager că Mărculescu Vlad a postat în mod repetat, pe pagina sa de Facebook și pe pagina grupului ”Susținem artiștii nedreptățiți din Opera Națională Iași”, informații false și defăimătoare.

În data de 05.03.2020 o angajată a Operei a sesizat faptul că în data de 22.02.2020 pe postul public de televiziune Apolonia, Mărculescu a făcut afirmații de natură defăimătoare legate de viața personală și profesională.

După aceste sancțiuni Vlad Mărculescu a continuat cu actele de indisciplină și cu afirmații defăimătoare la adresa Operei Naționale Iași, unde era încă angajat.

În data de 11.07.2020, într-o emisiune publică la aceiași televiziune Mărculescu declară că proiectele realizate de Operă în grădina botanică sunt ”ca să ne spălăm pe mâini”. Acesta a mai afirmat că ”unde duci prestigioasa Opera Națională din Iași? În loc să îi duci nivelul unde îi este nivelul, tu o duci la grădina botanică”.

Tot în aceeași emisiune Mărculescu a jignit o colegă care după opinia lui nu avea bacalaureatul luat și că va fi dată afară din instituție, deşi aceasta a prezentat o adeverință că a promovat bacalaureatul, dar şi-a pierdut actele şi vorbește fluent şapte limbi străine.

Adeverința

În data de 26.08.2020 șefa serviciului balet a sesizat conducerea Operei că Mărculescu Vlad are o atitudine neprofesională și sfidătoare la adresa ei, încercând prin aceasta să denigreze imaginea și autoritatea.

La polul opus, dacă vorbim despre Opera Naţională Iaşi înainte şi după venirea managerului Rancea, această instituţie de cultură aveau o medie de circa 40-50 spectatori. După venirea lui Beatrice Rancea, la doar doi ani, toate spectacolele puse în scenă au fost cu casa închisă, fapt nemaiîntâlnit la opera din Iași. Mai jos prezentăm situația spectacolele înainte și după venirea lui Beatrice Rancea.

Cui foloseşte haosul de la Opera Naţională Iaşi şi cine vrea ca imaginea acestei instituţii să fie în felul acesta grav afectată sunt nişte întrebări la care vom răspunde pe parcursul acestei anchete. Situaţia prezentată azi este doar o parte dintr-o întreg plan care se vrea pus în aplicare de cei care au descoperit că puterea este o modalitate prin care îţi poţi satisface propriile interese.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

4 Comentarii

  1. Miroase de la o posta ca, cultura din Romanica este pe minus. Daca din suma incasata pe bilete se scad toate chetuielile cu salariile, utilitatile si alte depalasari(benzina, motorina etc) rezulta ca opera este pe minus si este subventionata puternic de la bugetul de stat. Asa sete de cultura are poporul roman incat tot ce este cultura este pe minus. Ce, pentru a merge la sparanchel iti trebuie cultura?

  2. De ce autoritățile nu reacționează față de cei care demonstrează în Iași în fiecare zi?

  3. Pentru Marius: autoritatile si anume Politia Locala, se afla in subordinea Primariei Iasi, si anume in subordinea lui Mihai Chirica. Primarul le-a dat autorizatie pentru proteste in prima faza, apoi nu a mai innoit cererea pe care a depus-o Artis la Primarie. Implicat sau nu, nu ma aflu in masura sa decid, dar bate la ochi cum de UN protestatar care avea o bucata de carton cu un mesaj anti Primarie a fost asaltat de Politia Locala, iar sleahta de nomenclaturisti care de faceau scandal zilnic in orele pranzului , nu.,,,

  4. Sub pretextul actului de cultură se pun în aplicare proiectele de pompare a banului public prin intermediul unor cozi de topor precum Marcovici si Ignat. Cum frumosul, dreptatea si adevarul sunt noțiuni relative si sunt expresia convențiilor sociale de la un moment dat si circul de la Opera Iasi este expresia unor creiere prea mici pentru un craniu prea mare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.