Cum a ajuns un deputat USR să mănânce din coșul de gunoi

Deputatul USR de Cluj Adrian Dohotaru a relatat că a mâncat sărățele dintr-un coș de gunoi de la Parlament, explicându-și gestul astfel: „prin mici exemple personale putem reduce risipa”.

„Când am ieșit din plen, am fost intrigat de cantitatea mare de PET-uri aruncate la coș. Așa că am luat decizia de a nu mai cumpăra PET-uri și să vin cu propriul flacon la lucru (dintr-acela clasic de alergare). Apă îmbuteliată nu îmi iau oricum de mult și mi se pare oricum un viol la adresa logicii a cumpăra apă în acest fel. Apoi, am decis să nu mai folosesc vesela de plastic cu care ești servit în parlament, de care sunt pline coșurile în jurul bufetelor, și să mi-o aduc pe cea de acasă.
În coșul de gunoi, era și o pungă cu sărățele pe jumătate plină. Am luat-o din coș și am mâncat sărățelele. Mi-am amintit că la Pata Rât aruncăm în proporție de 50% deșeuri menajare care ar putea fi folosite prin compostare ca îngrășământ pentru ferme, pentru grădini comunitare și familiale pe care le avem deja sau le putem crea pe viitor (de exemplu, livada Palocsay unde USAMV are o porțiune semnificativă). Cred că prin mici exemple personale putem reduce risipa, chiar dacă soluțiile la risipă trebuie să fie mai sistemice, nicidecum strict individuale. Dar Parlamentul poate deveni un loc bun, ca simbol, pentru a transmite mesaje într-un mod simplu, decent, uneori în afara logicii conflictuale Putere vs. Opoziție. Activiștii sunt nevoiți să recurgă la acte mult mai ex-centrice pentru a fi luați în seamă și în acest sens îmi vine exemplul unui ecologist care și-a confecționat un costum transparent în care introduce ambalajele pe care le consumă până când s-a umflat și a devenit de nerecunoscut”, a scris Dohotaru.

Parlamentarul USR se descrie astfel pe site-ul CriticAtac: „Combinaţie de istoric, jurnalist, scriitor şi activist civic. Toate în devenire. Îmi place să citesc, să fac mişcare (alergare prin parcuri şi păduri, sporturi de echipă, plimbat cu biţa), să beau alături de prieteni cafea ori bere în centrul Clujului. Aş vrea să alerg la un maraton la Polul Nord la -30 grade, însă aş avea nevoie de cel puţin 10.000 de euro ca să particip. Poate mă ajutaţi. Ştiu, aş fi al doilea român în alergare la Pol, dar cred că aş povesti mai bine cum e cu Marele Alb-Albastru. Am 27 de ani şi m-am născut în aceeaşi zi cu Hitler, constelaţie fatidică ce îmi atenuează opţiunile radicale de stânga”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.