Cum am participat la dezgroparea Ceauşeştilor

Alison Mutler este singurul jurnalist care a reuşit să pătrundă în cimitirul de la Ghencea, unde miercuri dimineaţă s-au dezgropat soţii Ceauşescu.

Când s-a scos o cârpă mizeră şi sărăcioasă de la rămăşiţele lui Nicolae Ceauşescu am simţit că istoria se petrece în faţa mea. Mi s-a ridicat părul pe pe mână, şi o linişte reverenţială m-a cuprins datorită importanţei momentului şi privilegiului meu de a asista la un asemenea eveniment. Ca şi la revoluţia din 1989, unde am participat din pură întâmplare, eu nu trebuia să fiu în interiorul Cimitirului Ghencea în dimineaţa de 21 iulie, când s-au dezgropat soţii Ceauşescu. Dar prin noroc m-am strecurat acolo înainte să se trezească toată presa.

Această operaţiune ştiinţifică, petrecută în linişte la începutul unei zile de căldură toridă, s-a desfăşurat într-o maximă tăcere şi la propriu, şi la figurat. Singurul zgomot de remarcat era elicopterul de la Realitatea TV care zbura deasupra cimitirului.

Vestea că soţii Ceauşescu erau deshumaţi a luat lumea prin surprindere în România, dar şi afară. Ziariştii străini de la BBC şi Euronews au dat o avalanşă de telefoane şi au pus o mulţime de întrebări despre o întâmplare din România cum nu mai am văzut de multă vreme. Un şef al meu care stă departe de Europa mi-a spus că era o ştire tare curioasă „chiar pentru România”, unde se petrec lucruri neobişnuite. BBC şi CNN au început să dea imagini cu Ceauşescu, vechi de mai mult de 20 de ani.

Ca jurnalist de la o agenţie de presă, care e prima sursă pentru presa străină, am reuşit să stau cam 90 de minute în cimitir, jucând-mă de-a şoarecele şi pisica cu oficialii de acolo care mă mai atenţionau. Mă ascundam lângă morminte, prin potecile rătăcite, lângă plante înalte, şi am vorbit cu câţeva trecători care au reuşit să intre în Ghencea înainte să se închidă porţile să nu intre presa să deranjeze operaţiunea.

Am avut un aparat de fotografiat la mine în poşetă, dar nu l-am scos, că riscul era prea mare. Aş fi făcut o poză cu valoare zero şi aş fi fost dată afară imediat de cimitir. În afară de gărzile care controleau accesul, erau şi nişte indivizi îmbrăcaţi civil care vorbeau nestingheriţi pe telefoane mobile şi mergeau lângă mormântul lui Ceauşescu. Mi-era limpede că făceau parte din operaţiune.

Am înregistrat ceea ce am putut cu ochii şi urechile mele. Am stat de vorbă cu oamenii, care mi-au spus că este dreptul familiei de a afla adevărul. Un gropar mi-a spus că l-a văzut pe Ceauşescu îmbrăcat cu un palton gri. Când a fost scos Ceauşescu şi au început să recolteze din rămăşiţe, am reuşit să văd un obiect gri rotund la căpătîul sicriului, care era părul lui sau o căciulă cenuşie.

În liniştea de la cimitir era şi o mare tensiune a mea. Unii mi-au spus că dezgropările se petrec în mod regulat, de care evident nu se scrie nimic, dar fiind vorba de Ceauşeşti, aceste dezgropări au ajuns de interes internaţional. Nu judec dacă e bine sau rău ce s-a întâmplat. Poate evenimentul de la Ghencea va aduce nişte răspunsuri pentru familia Ceauşescu, o concluzie, să-i aducă linişte sufletească. Este o dezgropare care răscoaleşte trecutul, dar poate să aducă linişte în viitor.

Pentru mine, simbolul a rămas aceea cârpă murdară care a reprezentat destinul celui care a condus 25 de ani România. Erau momente de mulţumire şi chiar de fericire acasă când erau belşug şi clipe de glorie pe scena internaţională, când l-a condamnat pe invazia URSS în Cehoslovacia.

Însă au venit nişte ani când românii au suferit cumplit din cauza Securităţii, care a adus o uriaşă lipsă de încredere unul în altul. Erau anii în care mâncarea era pe cartelă. Era o lipsă de hrană, lumină şi speranţă.

Astăzi, soţii Ceauşescu au fost dezgropaţi să fie clar pentru totdeauna dacă erau înmormânaţi în Ghencea. Şi morţii merită respect.