Cum e proiectul de buget pentru 2024?

Cum e proiectul? Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, a declarat că proiectul de buget pentru 2024, care va fi pus în transparenţă marţi seara, este unul „chibzuit” şi în care se alocă sumele necesare pentru investiţii, motorul de dezvoltare al ţării.

„Cred că este o chestiune de minute, dacă nu, sper că nu mai mult de un ceas, să avem bugetul în transparenţă. Bugetul este construit în baza tuturor măsurilor care au fost luate pentru a putea să gestionăm cheltuielile bugetare şi să creştem veniturile şi să asigurăm României dezvoltarea economică.

Nu este doar o analiză a noastră. Am putut să citim prognozele economice de la instituţiile internaţionale care fac analize pe macroeconomie şi prognoza este una pozitivă pentru ţara noastră, existând potenţial pentru o creştere economică mai mare decât am avut în anul 2023, motiv pentru care bugetul este unul chibzuit. Este un buget în care se asigură obiectivele prioritare, aşa cum ne-am angajat, şi anume să alocăm sumele necesare pentru investiţii”, a afirmat Ciucă, la Digi 24.

El a spus că investiţiile sunt motorul de dezvoltare al ţării, iar trei sectoare contribuie substanţial la Produsul Intern Brut al României, anume construcţii, IT-ul şi agricultura.

Potrivit lui Ciucă, în bugetul pentru 2024 este alocată cea mai mare sumă pentru Educaţie, ca procent în Produsul Intern Brut.

„Am putut să vedem o creştere cu aproximativ 61% a bugetului pentru Educaţie, astfel încât să asigurăm intrarea în vigoare a noilor legi ale Educaţiei, să asigurăm salariile personalului didactic”, a adăugat liderul PNL.

El a mai spus că la capitolul sănătate există o creştere a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a celui al Ministerului Sănătăţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Unul Chibzuit …mic chelios urât si prost dar cu costum de firma și ceas de cocalar parfumat cu Versace și miroase pătrunjel …… sunteți vai morții vostrii … inspirați milă pentru orice cetățean decent care a citit 3-4 cărți …..am profundă milă pentru voi și mă rog să vă dea Dumnezeu creier să fiți și voi oameni normali nu hahalere …lake flaușați ….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.