Cum face Firea circ la… Circul Globus pentru terenul lui „Stelu”, al lui Cocoș

Circul de pe scena politică este dublat în aceste zile de circul administratorilor Bucureștiului deciși să se răzbune pe… adevăratul Circ. La această oră se află în plină desfășurare protestul angajaților de la Circul Globus, deciși să nu mai participe la nici un spectacol până când nu este revocată decizia demiterii abuzive a directorului Victor Coman.

Demiterea managerului general al Circului Globus a creat haos printre angajați. Ei sunt în grevă generală după ce Gabriela Firea, primarul Capitalei, l-a concediat pe Victor Coman, director al instituției. Protestul a început la ora 11.00, iar angajații Circului Globus contestă demiterea directorului general, Victor Coman. Li s-au alăturat și foști angajați ai instituției, cetățeni iubitori de circ, și chiar și trupe concurente, precum Circul Orlando.

„Circul Orlando dorește să-și exprime pe această cale totala solidaritate față de directorul Circului Globus dl Victor Coman care a fost pe nedrept destituit din funcție după foartele multe lucruri frumoase realizate într-un timp foarte scurt. Din păcate, nu este singurul din România care trebuie să plătească pe nedrept pentru neglijenta altora“, este unul din mesajele de susținere postate pe Facebook.

S-au strâns deja și semnături de susținere. Reamintim că managerul Circului Globus, Victor Coman, a fost demis, vineri, de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, după ce joi dimineaţă 11 animale au murit asfixiate în urma unui incendiu care a cuprins unul dintre grajdurile instituţiei.

Între timp, pe site-ul Circului Globus a fost postat un anunț prin care se anunță că reprezentațiile spectacolului “Arena magică” programate pentru sâmbătă 14 ianuarie 2017 de la ora 15.00 precum și cele de duminică 15 ianuarie 2017 de la ora 11.00 și de la ora 15.00 au fost anulate din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Cum rezolvă Firea heirupist, cu mânecile suflecate

Învățată cu micul ecran mai mult decât cu Primăria, Firea a declarat televiziunilor că: ”domnul manager de la Circul Globus a fost demis, astăzi, din cauza faptului că, ieri, am avut o situație foarte grea în legătură cu câteva animale care, chiar dacă nu mai erau în spectacolele circului — se numeau animale pensionate deja din activitatea de circ — trebuiau să beneficieze de grija conducerii Circului de stat și să aibă adăposturi corespunzătoare, atât ele, cât și îngrijitorii”.

Firea și-a făcut din nou imagine de primar și manager intransigent, alegând un subiect care a emoționat pe toată lumea. 11 animale au fost mistuite de flăcarile de la grajdul circului din șoseaua Petricani printre care și doi tigri. Imobilul în care erau ținute în condiții improprii animalele era o veche și derăpănată clădire a Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), căruia abia i s-a reparat acoperişul anul trecut cu o improvizație din prefabricate.

Ce nu știe sau se face că nu știe Gabriela Firea

Animalele au ajuns acolo, în acel spațiu impropriu, nu pentru că managerul de la Circul Globus a fost neglijent, ci pentru că însăși Primăria Capitalei nu a reușit încă să găsescă o soluție pentru menajeria circului după ce terenul acesteia a fost retrocedat.

Cui? Teoretic moștenitorilor familiei Tonola. Practic ”săgeții lui Cocoș” Gheorghe Stelian zis ”Stelu”. Apropiat al Elenei Udrea și al lui Dorin Cocoș, unul dintre pricipalii protagoniși ai dosarelor penale de la ANRP a primit în natură în 2010 printr-o decizie a Tribunalului București două terenuri pe care se afla menajeria Circului Globus.

Este vorba despre terenul în suprafaţă de 3.029 metri pătraţi, situat în Aleea Circului nr. 5, Sector 2, şi terenul în suprafaţă de 8.264 metri pătraţi de pe str. Dinu Vintilă nr.12, Sector 2.

Ulterior, decizia a fost contestată și trimisă spre rejudecare, dar momentan este încă pierdută în hațișul juridic. Numai că, ce să vezi, peste noapte terenul a fost eliberat de primărie, iar animalele mutate în condiții improprii. Până la rezolvarea situației, Primăria Capitalei, în calitate de administrator al Circului Globus, este cea care trebuia să asigure cazarea animalelor în condiții adecvate.

Primăria Capitalei, condusă acum de Gabriela Firea, este cea care a dispus unei alte instituții din subordine și anume Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti să pună la dispoziția Circului un spațiu impropriu. Spațiul era atât de nepotrivit pentru găzduirea animalelor încât, așa cum a zis chiar edilul-șef al Bucureștiului, era ”încălzit cu calorifere electrice”.

Exgerările continuă

Ca și cum acest circ nu era de-ajuns, s-au trezit numeroși reprezentanți de organizații nonguvernamentale cărora li s-a promis susținere financiară din partea Primăriei București, să facă agitație pe un alt subiect, de această dată sentimental, care, ce să vezi, dă apă la moară primăriței. Care este tema pe care pedalează aceștia? Că spectacolele cu animale la circ sunt nemaipomenite acte de cruzime!
Cine sunt cei care vor suferi enorm de pe urma acestui scandal? Nu angajații, care într-un fel sau altul își vor rezolva problemele, nici politicienii care fac ce știu, adică circ, ci tot… animalele. Despre alocarea unor spații rezonabile nu vorbește nimeni. Nici despre anchetarea la sânge a celor care au decis abuziv retrocedarea terenului înainte de a exista o decizie definitivă pentru care, oricum, s-ar fi putut negocia rămânerea animalelor aproape de dresori și arenă și repartizarea altui teren revendicatorilor. Iar prin denigrarea de către oengiști a întregului spectacol de circ este de presupus că vor scădea încasările. Deci și cotele de îngrijire și hrană alocate, din câștiguri rezultate în urma vânzării de bilete, tuturor animalelor de la Circul Globus.

S. Popescu, M. Boeru


Sursa fotografiilor: pagina de Facebook a Circului Globus

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.