Cum își poate salva Bergodi postul

Ceea ce în urmă cu o lună părea doar o glumă proastă, adică o ruptură între giuleșteni și mecanicul locomotivei-antrenorul italian Cristiano Bergodi, este acum cât se poate de posibilă sau, mai bine spus, foarte probabilă. Șefii din Giulești sunt foarte supărați pe italian de la eșecul cu U Cluj pe teren propriu, când oaspeții au revenit de la 0-2 tocmai ca urmare a shimbării modului de joc de către antrenorul Ioan Ovidiu Sabău, luându-i prin surprindere pe rapidiști.

Victor Angelescu, alt acționar în club după Dan Șucu și Daniel Niculae, și principalul om executiv, i-a reproșat lui Bergodi că nici când a văzut că oaspeții au egalat nu a venit cu nici un fel de răspuns tactic. Din punctul lor de vedere, asta demonstrează că  limitele lui Cristiano în a gestiona situații speciale sunt evidente. De la acel meci pierdut cu U Cluj, Rapid a tot deraiat, adunând acum patru partide fără victorie și eliminarea din Cupa României, alt obiectiv clar stabilit de conducere.

Situația lui Bergodi a devenit una extrem de delicată. I s-a pus în vedere că, pentru a putea continua, trebuie să obțină maxim de puncte din meciurile rămase în acest an, cu două echipe grele, Petrolul la Ploiești și Farul. Dacă nu le face, 99 % Rapid se va despărți de italian. La rândul său, acesta a reproșat conducerii că i-a adus doi atacanți și nepregătiți, și slabi valoric, după ce a rămas fără Rrahmani și Petrila. După ce începe vacanța de iarnă, vor începe căutările pentru numirea unui alt tehnician.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Nu mai poate Bergodi de ce spune Angelescu. Noul patron n-a inteles sa bage si bani, Rapid n-are jucatori, e o adunatura de individualisti. neantrenabili. Angelescu nu vrea sa afle Sucu ca a fost pacalit de catre el. O copilarie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.