Cum l-a botezat Tăriceanu pe Iohannis

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu afirmă că președintele Klaus Iohannis iese aproape în fiecare zi iese în conferințe sau declarații de presă „în care nu spune nimic”, numindu-l „bufnița de la ora 18.00”.

Potrivit lui Tăriceanu, Iohannis „continuă să regizeze această piesă absurdă în care toată vina este a opoziției”.

”Dl Iohannis se transformă în bufnița de la ora 18.00! Aproape în fiecare zi iese în conferințe sau declarații de presă în care nu spune nimic! Cuvinte goale de sens, găunoase și atacuri fără nici un sens la adresa opoziției.

Ieri chiar a insinuat că vinovată de accidentul Ministrului Bode, al cărui jeep a mers kilometri întregi pe contrasens, ar fi tot opoziția care nu a construit șosele suficient de largi ca să încapă și mașină Ministrului Transporturilor!

Dl Iohannis continuă să regizeze această piesă absurdă în care toată vina este a opoziției, sperând că perdelele de fum pe care le lansează acoperă incompetența guvernului Orban.

Adică, dl Iohannis pune în practică, pas cu pas, strategia „dacă nu le poți da pâine, dă-le circ” sperând ca pensionarii să uite de banii ce le sunt furați din pensii, copiii să uite de alocațiile tăiate și părinții și profesorii să uite că școala începe peste 10 zile și nimeni nu știe cum.

Noi, la ALDE, nu ne lăsăm „aburiti” de fumigenele dlui Iohannis și ne vom împotrivi dictaturii iohanniste cu toate puterile noastre!”, a scris Călin Popescu Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

22 de Comentarii

  1. este saaantaaajaaaat de aceeeiaaasi seeecuristi aaanti-rooomnesti caaareee teee saaantaaajeeeeaaazaaa siii peee tineeeee siii pe vooooi toooti, trrraaadaaatooori neeeveertebrraaati ce suuunteeeeti!

  2. Ce facem acum,aruncam cu porecle?
    Bufnita este simbolul intelepciunii,inca din Iliada!
    Iar da tariceanu 70 cu mucii in fasui…Vorba lui Tudi ben Pepe a lui Oana: ” Vamos muchachos, vamos a hacerlo nosotros”(Se refere la singuratatea alergatorului cursa lunga.

  3. Cucul de la ora 5, Bufnita de la ore 6 sau Ranjetul de la orice ora. Asa este.
    Dar, oare cine ne-a oferit acest spectacol zilnic ? Cine a fost cheia sosirii galbenilor la guvernare ?
    Da. Papagalul de Tariceanu.

  4. Coboara tu DEMNITATE SI ONOARE PE PAMANT, sa vezi cati demnitari fara demnitate si fara onoare sunt in romania! Cat de jos a coborat(in containerul cu cacat) politica din gradina ta, doamne!

  5. Dupa cucuveaua lu’ nea Nelu care „cinta” mai mult in rusa, dupa tapul incrucisat cu papagal si care raspundea la apelativul „nea Milica” si dupa cucul care iesea din ceas fix la ora 5 dar nu raminea decit 10 minute, ca deschidea la „Ciresica” si trebuia se semneze de prezenta, iata si bufnita de la ora 6 ! Ne-o imbirliga el Jardan cu „Iliada”, da’ eu merg tot pe credinta populara, ca pasarea respectiva aduce nenorocire …

  6. Limbaj si comportament demn de un politician de „cariera” la Motocicleanu.30 de ani in slujba intereselor personale.

  7. Klaus Yohannis isi cunoaste electoratul , discursurile lui se adreseaza celor cu capul rasucit spre West ….

  8. @ Jagardea Durabilă. Inainte de a crede că ești cult la cap învață să scrii. Nu se tastează spațiului inainte de virgula, ci după. La fel, nici după primul semn al citării („). Atena, zeița înțelepciunii, purta pe umăr o bufniță. Chestia asta nu e amintită de Homer in Iliada ci pomenită în miturile Eladei cu mult înainte. Nu este decat un mercenar bătrân și incult.

  9. Moș Calin da semne de demență senila. El nu mai e decât un falit abandonat de toți, respins de toți. Privindu-l, cu stupoare, ajungi la cumplita concluzie că notorietatea lui nu face nici cât pielea unui șobolan mort. El, maniaco-depresivii, nu face nici cât un nasture de la sacoul d-lui Iohannis. Deși zace în agonie, zbatandu-se in jurul a două procente amărâte, moșulică Călin nu vrea să sesizeze că nu mai este decât o cârpă de tristă amintire.

  10. Asa, Sanducule, Moș Calin da semne de demență senila la 68 de ani. Dar, despre purtatorul de sacou, sau mai bine zis de parpalac dus de servitoarea de protocol ce zici ? In 2015 dupa accidentul produs de Oprea prin abuzul in folosirea deplasarii in regim de urgenta, zicea: „Iata, suntem in a 5-a zi si nu avem o luare de pozitie oficiala din partea Guvernului. Asa ceva e inadmisibil. Opinia publica asteapta lamuriri si ii poftesc de urgenta pe dl Ponta si pe dl Oprea sa dea aceste lamuriri.Si nu ma refer aici la partea penala a accidentului , ci ma refer la latura politica si la lamuriri de ordin general”. Acum in 2020, purtatorul de parpalac, tot la 5 zile dupa accidentul lui Bode-al-meu prin abuzul in folosirea deplasarii in regim de urgenta zice: „Ceea ce s-a petrecut, ne arata inca o data ca avem nevoie de autostrazi. Nu e bine sa te grabesti.” Si nu are decat 61 de primaveri, saracul mos alzheimer.

  11. Bufnita/cucuveaua impaiata violet din „deal” are o misune clara de la Angela care merge mai departe: sa distruga complet poporul roman tradator al fascistilor in istorie! Cucuveaua violet nu a auzit de portocala, nu a auzit de Tarcea-parcea justitiei romanesti, nu a auzit de criminalul prefect de Constanta, nu a auzit de judecatoarea criminala din Novaci si mai nou, nu a auzit de marele ministru meu criminal Bode care a ordonat sclavului de sofer sa taie linia continua si sa omoare oameni pe contrasens. Daca a scapat Huidu care inca ne rade in nas, canta si danseaza pe prima tv, va scapa si Chitoiu si Bode, ultimul pe lista cu voia dumneavoastra! Masina e de vina ca a taiat linia continua! Nu a auzit de doctoratele plagiate in academiile din padure la Baneasa, nu a auzit de doctorita in Marea Negara pe nume Jelena Udrea, nu a auzit de infratirea dintre capii politiei si interlopii din Romania. El este surd, mut si orb! Noroc de strungaru Vela care si-a pus ochii pe Duduieni! Huuo jegosilor liberali care ne vreti fericirea!

  12. V-ati aratat puterile, cand , din motive necunoscute inca, ati contribuit la caderea guvernului PSD. Ce sa mai faceti acum cand colonia este pe duca? Cand cacatu s-a imprumutat cum nu a facut-o nimeni niciodata, fara sa vedem/vedeti unde sunt banii.

  13. Fake News : In loc de Masti , se d-au Vaccinuri Gratis , pentru Oameni ! Vaccinuri Inhalatorii !

  14. Avem cu totii obligatia de a respecta Institutia Prezidentiala, nu neaparat locatarul, de aceea exprimarile deplasate nu-si gasesc rostul.

  15. Dupa 5 ani de tacere al d-l presedinte urmeaza inca 5 ani in care vorbeste bagand toate esecurile guvernarii portocalii pe seama PSD-ului.In ochi domniei sale numai si numai PSD-ul este de vina pentru proasta guverbare a tarii la care cirmaci insusi dunnaei a fost.Deci dupa mine avem un presedinte tare dus cu puluta si daca nu PSD-ul este de vina atunci ungurii ca vor sa oa Transilvania.
    Cele doua ipoteze dau acuma mai batai de cap dansului cred ca si noaptea asta repeta si viseaza si cand se trezeste deschide gura si vorbeste incontinuu prostii.

  16. Mă uit la șeful găștii PNL ,care este de un penibil inimaginabil , trecând peste obsesia cronic – medical PSD ,ajung să vad cum omul care trebuie sa fie președintele țării vocea ceea mai autoritară din țară ,este efectiv neputincios dezinformat până dincolo de prostie ,iar apărarea PeNeLeprelor o duce dincolo de ticăloșie o duce intr-o nesimțire uluitoare cand vine vorba de copii acestei țări ….”Directorii de școli sa găsească soluții” bai prostănache cum poate un director să facă ceva daca nu are nici buget ,nici lege de la Guvernul Tău ? Doamne ferește daca am vazut în viața mea un monument de prostie si ipocrizie la un loc ..nu pot sa cred ca toate astea pot avea loc în personalitatea unui om ,doamne ferește omul este facut si din rele si din bune …DAR ASTA ESTE CEL MAI GREȘIT OM CARE EXISTĂ …….

  17. @Hingherul..:primitivă mică si inghesuită,se sparge oglinda cand te uiti in ea,la cat esti de ofilită

  18. „ne vom impotrivi cu toate puterile noastre”- adica toti cei 5 membri alde:calin,anton,popescu,constantin si tariceanu…

  19. Blatul PSD+ALDE si PNL-continua
    Praf in ochii prostilor

    Hai mos Taricene spune-ne cine-l mentine pe parazitul pensionar de lux, Constantin Voicu, evident din ALDE, mare sef la investigarea evenimentelor din aviatia civila? Alina Gorghiu zici? Blat nenorocitilor! Parlament de hoti si pungasi!

  20. Sunt Uimit ca un Avion , Cantareste 180 de Tone ! Un Vagon Marfar , cu Jumatate Incarcatura cu Bere Cantareste 80 de Tone !

  21. Sunt pasari protejate, pe cale de disparitie. Imi amintesc ca intr-o tara exista o zi a Recunostintei. Iohannis este zilnic recunoscator pe principiul „pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti”

    Adrian Nastase este unul sau primul care l-a ajutat.
    Nastase ca PM a finantat suplimentar primaria Sibiu in defavoarea altora.
    Dupa ce o domana(nimeni nu o pomeneste) a venit cu propunerea ca Sibiu sa fie Capitala culturala, Tariceanu a investit patru ani in Sibiu si in drumurile din jud Sibiu.
    Apoi tot PSD ul l-a propus PM.
    UN necunoscut a devenit important, dar nimeni n-a realizat de ce Basescu a respins propunerea.
    El stia cat de plina e debaraua…
    In final el este opera unui complex de inferioritate, a extremei drepte pasionata de Germania si a unor inchipuiti satui de vulgaritatea lui Basescu…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.