Cum motivează CCR respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă

Curtea Constituţională a României a publicat, luni, motivarea deciziei privind respingerea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă la funcţia de preşedinte al

De B C
Cum motivează CCR respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă

Curtea Constituţională a României a publicat, luni, motivarea deciziei privind respingerea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă la funcţia de preşedinte al

Curtea Constituţională a României susţine, în decizia prin care a respins candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, că dreptul de a fi ales într-o funcţie publică nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări, iar candidaţii trebuie să respecte Constituţia şi să apere valorile democraţiei, inclusiv apartenenţa României la UE şi NATO.

„Persoana care exercită această demnitate, prin comportamentul său instituțional și discursul constituțional, trebuie să demonstreze existența respectului și a atașamentului său la valorile constituționale astfel cum acestea transpar din identitatea națională a poporului român și identitatea constituțională a statului și a societății consacrate în Legea fundamentală. Contestarea lor nu poate fi acceptată, întrucât Președintele României prin natura funcției sale reprezintă un garant al statului de drept și al democrației constituționale, principii care stau la baza organizării și funcționării statului. A nega sau a distorsiona aceste principii echivalează cu a repudia însăși ideea de Constituție și constituționalism, care caracterizează existența statului de drept”, se arată în HOTARAREA-nr.2 a CCR.

Diana Şoşoacă pune la îndoială şi desconsideră obligaţia de respectare a Constituţiei prin discursul său public referitor la calitatea României de stat membru al UE şi NATO, precizează Curtea Constituţională, în motivare.

„Declaraţiile publice, luările de poziţii şi exprimarea unor convingeri în contradicţie cu valorile constituţionale şi cu exigenţele unei societăţi democratice, coroborate cu participarea la anumite evenimente publice, sunt temeiuri suficiente pentru a indica faptul ca doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă, în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al României, pune la îndoiala şi desconsidera obligaţia de respectare a Constituţiei prin discursul său public referitor la înlăturarea unor garanţii esenţiale ale valorilor şi opţiunilor fundamentale ale statului, respectiv calitatea de stat membru al UE şi al NATO. Prin urmare, este evident că respectarea Constituţiei şi apărarea democraţiei – condiţii pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României – sunt aspecte străine discursului public promovat de aceasta”, se arată în document.

Curtea menţionează că libertatea de exprimare şi diversitatea opiniilor formulate într-o societate democratică sunt garantate de Constituţie.

„Candidatul la funcţia de preşedinte al României este conştient de semnificaţia informaţiilor, mesajelor, ideilor, opiniilor, convingerilor, judecăţilor şi raţionamentelor transmise în spaţiul public, astfel că toate acestea pot reprezenta un indicator al modului în care se raportează la Constituţie şi la valorile acesteia, nefiind, aşadar, relevant dacă acestea au fost transmise într-o calitate oficială sau nu. În cauză, este de notorietate faptul că, prin discursul său constant, doamna Diana Iovanovici Şoşoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului şi la încălcarea ordinii constituţionale. Regulile democratice se aplică tuturor cetăţenilor, indiferent de calitatea lor în stat şi de opţiunile politice, neputând fi tolerate manifestările şi derapajele anarhice în spaţiul public. O astfel de conduită aduce în discuţie problema folosirii instituţiilor şi procedurilor constituţionale în scopul negării în final a exigenţelor, principiilor şi valorilor reglementate constituţional”, spun judecătorii de la CCR.

Potrivit instanţei constituţionale, este adevărat că în preajma alegerilor există o anumită „efervescenţă şi vivacitate” a discursului politic, că una dintre caracteristicile principale ale democraţiei este posibilitatea exprimării libere a opiniilor privind rezolvarea problemelor societăţii în cadrul dezbaterii publice sau că în perioada preelectorală dezbaterea privind candidaţii şi programele lor contribuie la dreptul publicului de a primi informaţii şi cristalizează capacitatea alegătorilor de a alege în cunoştinţă de cauză dintre candidaţii propuşi, însă, în speţă, „Curtea observă că nu este vorba despre o dezbatere sau schimb de opinii ori relevarea unei viziuni politice cu privire la parcursul democratic al României sau despre luări de poziţii cu caracter electoral, ci despre promovarea unui discurs constant antidemocratic şi antisemit de către doamna Diana Iovanovici Şoşoacă şi despre o conduită sistematică, persistentă şi îndelungată, menită să afecteze fundamentele constituţionale ale statului român şi ale garanţiilor acesteia, respectiv apartenenţa României la structurile euroatlantice. Îndemnul la nerespectarea valorilor fundamentale ale Constituţiei reprezintă un atac frontal la ideile şi principiile democratice şi la ordinea constituţională”.

În consecinţă, Curtea reţine în motivare că, raportat la actele şi faptele descrise de contestatori şi reţinute la paragrafele (…) prezentei hotărâri, înregistrarea candidaturii Dianei Iovanovici Şoşoacă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024 încalcă condiţiile de eligibilitate prevăzute de dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 şi 149, cu referire la valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei, corelate cu garanţia politico-militară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO.

Distribuie articolul pe:

54 comentarii

  1. Pentru dl. Wolf : se pare ca a fost revizuita Constitutia foarte recent (si pe tacute) pentru ca la Art.27 (inviolabilitatea domicilului), par.2 (exceptii) punctul d suna asa:
    d) prevenirea raspândirii unei epidemii.
    Avem o constitutie care la fiecare articol paragraful 1 garanteaza ceva iar paragraful 2 da exceptiile (din ce in ce mai multe).
    „Sa se revizuiasca, primesc ! Dar sa nu se schimbe nimic. Sa nu se revizuiasca, primesc ! Dar sa se schimbe pe ici – pe colo, prin partile esentiale” – citat imperfect dintr-o Noapte Furtunoasa

  2. Ursache siberian iredentist hon ved, se scrie cu MAJUSCULA Regele Charles III!!! Regii nu au prerogativele dictatoriale ale PLEBEILOR legendati ca presedinti de „republici bolsevice” instaurate prin UZURPARI!!! Nu Regina Elisabeta a II-a a Angliei a decis iesirea din
    UE, dusman al Romaniei!!! Si nici nu a proferat vreodata mizeriile Matra Cucii pe care o idolatraizezi pentru ca are limbajul de mahala
    care ti-e drag de cand cobori la oras sa umbli in tomberoane…

  3. Flacai cum e cu STATUTUL/Constitutia UE, dar cu Parlamentul european? Va faceti ca nu mai stiti ce primeaza legislativ-constitutional?
    Pe ce chestie va adresati CEDO daca vreti iesirea din EU si revenirea in Lagar? Nu va convin articolele si aliniatele, unele neredate de autorul BeCe, din Constitutie pe care CCR le-a invocat?

  4. In concluzie regele Charles trebuie decazut din drepturi, deoarece tara sa a iesit din UE.
    Bravo judecatorilor, toti unul si unul, merita rente viagere pe langa salariile minuscule.

  5. Din UE si nato se iese mai greu decat din uniunea sovietica..
    Unde scrie in constitutie ca trebuie aparate valorile ue si apartenenta la ue si nato? curat democratie!

  6. De 34 de ani, s-a sesizat „Batatura” Constitutionala a Romaniei ca :

    – avem o formatiune politica / partid politic pe criterii etnice ?
    – unii tot cer autonomie teritoriala ?

  7. Acesta nu este o motivare, este un proces de intenție, ceva absolut inadmisibil. Constituția consacră și principiul prezumției de nevinovăție, principiu de care CCR pare să fi uitat complet. Nu poți îngrădi dreptul cuiva de a candida, doar în baza unor evenimente viitoare și nesigure. O mizerie!

  8. S-a activat numele Ramona Georgescu. Ce e inadmisibil, formă de viață? Șoșoacă poate să bată câmpii, să arunce vorbe cu macaraua. Are Șoșoacă armată să schimbe instituțiile prin forță? Are adepți în așa măsură încât să răstoarne ordinea existentă? Bineînțeles că nu. I ilogic să îi interzici candidatura.
    Altfel, acum câțiva ani, pnl și usr, forjate de iohanis, susțineau interzicerea PSD-ului. I-a interzis, condamnat cineva? Și erau la putere, deci aveau toate instrumentele de a pune în practică ura propagată.
    Șoșoacă rămâne o mahalagioaică, bine ar fi fost dacă ar fi știut măcar istoria relației dintre Antonescu și legionari. Bine că știu cei de la usr și pnl!

  9. Aflăm că în Constituția țării și în constituția deformată a judecătorilor ccr avem cuvintele sacre NATO și UE. Și dacă e cineva care se îndoiește de sacraliatea lor, trebuie expulzat, exterminat. Deci avem o nouă constituție aprobată de câteva persoane. Desigur, asta se numește democrație, căci ce poate fi ceva aprobat de 5 inși?

  10. In semn de protest shosho demisioneza si vine acasa .CECERISTII DEMISIONEAZA SI EI .Ramine parliamentul , consiliile locale si poate guvernul daca nu se supara ciolaca , deocamdata .

  11. Decizia e o aberatie.ce treaba au ue si nato cu Constitutia?zice Constitutia ceva de ue si nato sau de antisemitism???suntem sub coloniile bananiere.

  12. Nu stiam ca Sosoaca si-a cerut scuze la ambasada rusiei pentru comemorarea masacrului de la Fantana Alba.
    Incredibil tupeu.Patachina trebuie scoasă din politică.Internata pentru tratament
    .Oricum acei 10% de imbecili care o votează,nu contează.

  13. Oameni buni, e lupta între clanuri și nu ceva real! E un fel de care pe care(între clanuri) în urma cărora toți își scot colții la vedere sa se sfâșie, noi nu avem nicio treabă sa intram în horodinca lor! Sa își rezolve singuri problema! Daca e sa vorbim de noi cetățenii obișnuiți, tot rău și greu o vom duce indiferent daca ieșim sau nu în stradă, dar NU pentru a apăra un politician sau altul! Facerea de bine,ce f.t.r.a de mama! Așa că, lasati-i in noroiul propriu sa băltească, nu cetățeanul obișnuit le-au făcut viața amară, ei între ei ‘se iubesc’ la vedere pentru victimizare, apoi se răzbună pe cetățeni.

  14. Pentru toţi fanii imbecili ai Dianei – nu mai susţineţi asemenea caractere pentru posturi şi funcţii care afectează viaţa tuturor!

    Nu-i normal!

  15. O motivație bine elaborată de CCR. Fără intenția de a manifesta vreo aroganță, aș mai adăuga și necesitatea efectuării unei expertize psihiatrice a respectivei persoane, în primul rând spre binele dumneaei. Mă refer la evaluarea instabilității emoționale accentuate și episoadelor explozive emoțional care sunt specifice TPB (tulburare de personalitate boderline), TPN (tulburare de personalitate narcisistă), ADHD, traumelor psihologice din copilărie și altor tulburări psihice. Aceste simptome și tendințe comportamentale se pot ameliora prin medicație psihiatrică și psihoterapie.

  16. Am văzut cum Sosoaca lauda Legiunea, Căpitanul și pe Maresalul Ion Antonescu. ….Aberant, inadmisibil….

  17. Nu putem lasa candidati care isi au locul la psihiatrie la alegerea publicului in majoritate incult. Nu e democratie ? Foarte bine, Sosoaca nu respecta democratia decat cand isi doreste sa fie aleasa.

  18. Distinsa Doamnă trebuie băgată la zdup nu pentru că a încălcat sau nu Măreața Constituție iliesciană, ci pentru că suferă de tulburări psihice de natură să reprezinte un pericol public.

  19. Un supliciu a fost urmărirea liveului. Am rezistat cam juma de ora din șase ore . Vă spun sigur, aceasta individă este abominabilă. Nu exista ființă omenească mai insuportabilă.

  20. Securtiștii de la CCR nu știu că a fi in UE sau NATO nu e trecut nicăieri în constituție. Poate nu au aflat și vestea a nu a ajuns la ei dar Marea Britanie a părăsit UE-ul și s-a făcut gaură în cer , iar Elveția nu e membră UE. Cât depre NATO , nu toate țările sunt membre ale acestei organizații militare parazite… O propunere a unui partid politic de ascoate Romînia din aceste organizații nu contravine Constituției , este o propunere politică. Vom vota SOS , asta dacă nu îl scoatei și pe ăsta în afara legii , unii (probabil considerați proști) nu văd cu ochi buni aceste două organizațiii , deci vor o variantă electorală care să le arate ieșirea . Constituția unei țări este făcută pentru oameni și nu pentru protejarea unor organizații internaționale , dar voi CeCeReul (plin de securiști sinecuriști) nu aveți cum să pricepeți lucrul acesta numit DEMOCRAȚIE…

  21. Ei, acum stiu cum a putut Marea Britanie sa iasa din UE : Marea Britanie nu are Constitutie. Asadar, au putut fi numiti in functie demnitari anti UE. Conform Curtii Constitutionale, insa, Romaniei ii este inchisa aceasta cale pe vecie.Imi amintesc totusi ca si calea socialismului multilateral dezvoltat a fost un dat al Romaniei.Tot pe vecie , ca si UE.

  22. Și să vedeți cum o vor”înghiți ” cu toții.. Molcom.. În direct ni se spune:- ba voi sunteti proști și tăceți acolo la mama dracului..

  23. Este o motivatie de kko pe mintea celor care au clocit-o. Nu exista acolo nici un argument serios care sa justifice eliminarea lui Sosoaca.

  24. Iar faza cu botnita cand singura s-a injosit si s-a facut catea cu botnita? Acesta e model copiilor vostri? Cum isi ia singura botnita cu ea si si-o pune? Da-o incolo de handicapata!

  25. asta e o decizie politica argumentata cu minciuni, gargara, aprecieri subiective, nu cu dovezi… asta e ceva cum nu vezi nici in republicile bananiere, dictaturile militare sau ca in curtile americane din Washington D.C. sau SD NY, unde-l rastignesc pe Trump

  26. La 1 octombrie, d-na Sosoaca a transmis o scrisoare deschisă d-nei von-der-lyon. Scrisoarea conține motivarea de excludere a candidaturii.

  27. cum de ai nostri politicieni nu obosesc sa alerge de la un koor la altul sa il sarute cu sarguinta. Acu’ vro 50 de ani pupau doar pe unul, era simplu, dar azi e mai multe: ue, nato, marele tata alb … s

  28. Cetateni, daca mai vreti vreo urma de democratie, iesiti la vot la parlamentare si votati impotriva acestui cancer numit PSD:

  29. Este logic și firesc că nu candidează oricine 🙂 ați trăit sub pământ până acum ? Cum ar fi fost acum 6000 de ani in Egiptul antic toți sclavetii să candideze la postul de faraon ??? Voi vă imaginați puțin hai ciocul mic că mâine avem treabă …doamne ferește de indignare :)))))) ce comici sunt oamenii care cred in cai verzi pe pereți :)))))

  30. Constitutia romaniei nu zice de NATO si UE. Iar apartenenta la aceste organizatii nu este o valoare si nici obligatorie.
    In aceste organizatii se intra si se iese. UK a iesit din UE.
    Franta a iesit si iar a intrat in NATO.
    Sunt UK si Franta nedemocratice? Sau apartenenta la un bloc militar e o valoare fundamentala ptr drepturile omului sau a democratiei?
    Este o decizie strict politica a CCR care se pare ca este si partid si instanta de judecata.
    Ce respect sa mai ai fata de CCR sau de constitutie in aceste conditii?

  31. Articolele mentionate in Motivare nu sunt motive de respingere; ele se refera la alte lucruri care nu au legatura cu alegerea Presedintelui. O cautare pe ‘prietenul goagal’ ofera lamurilile necesare. ‘Coti’ nici macar in previzualizare nu da voie… ‘Curat murdar, coane Fanica!’ ar spune Caragiale, atat depre CCR, cat si despre ‘Coti’.

  32. Argumente pentru tâmpiți emise de o Curte compusă din judecători care fac politică, nu justiție! Niște râsuri, o rușine pentru magistratură!

  33. Curtea Constitutionala nu are dreptul sa se pronunte ca un tribunal, pentru ca nu este tribunal. Aceasta magarie infaptuita de 4 judecatori numiti de PSD se va intoarce impotriva acestui partid continuator al PCR si va duce la disparitia lui.

  34. CCR desfiinta, e monarhia regilor din politica, o haita de slugi la penele, pesede,usere,udemere.In Republica cetatenii au drepturi si indatoriri egale. Pentru abateri de la democratie Republica are judecatori, politie si procurori.

  35. Nu exista in constitutia Romaniei cuvintele UE si NATO. Ca atare nu poti judeca constitutionalitatea unei persoane relativ la atitudinea fata de UE si NATO. In rest motivatia este o insiruire de definitii si adeziuni mai sinistre decat cuvantarile de la Congresele PCR. Daca oamenii astia au facut facultati de drept este evident ca aceste facultati trebuiesc urgent desfiintate si inceput de la zero cu un nou sistem de justitie.

  36. @ A mai dat ÎCCJ vreo decizie despre vreo altă hotărâre a CCR, ?
    Observați și că CCR nu poate legifera, iar ceea conține motivarea nu este reglementat pentru restrângerea de drepturi și libertăți stabilite prin Constituție, fiind o motivare politică , ?

  37. Eu din aceasta decizie am înțeles ,că cine nu este cu noi ,este împotriva noastră și îl executăm

  38. Suspendata pe istmul ingust al pozitiei de mijloc, Ivanovici penduleaza intre puscarie si balamuc !

  39. de la GărZile Patriotice Tulcene !
    Că și ăia nu judecau după articole de Lege, ci după cum li se părea lor că ești devotat cauZei ComuniZde, măR🤣g …
    ● RumburKK -StatMajoriZdu- RumburKK ●

  40. Absolut nici un cuvânt din asa-zisa „motivare” nu-i adevarat. Actuala CCR, în actuala componenta = o rusine pentru România.

  41. Ha, ha! Penibil, jenant! Dac-ar hi apelat la cuopchii di grădiniță, ar hi mințât mai plauzibil…O ață mai albă c-aiasta cu car’ o “cusut-o” CCR nu se-egzistă!

  42. Păi, când au mai fost propuneri de schimbare a Constituției, mai ales după decembrie 1989, de ce nu s-a sesizat onorata CCR? Schimbarea sau revizuirea Constituției nu înseamnă tot schimbarea ordinii constituționale? Există o scală a devotamentului față de Constituția existență și noi n-avem cunoștință de el? E Constituția bătută-n cuie pe vecie? Parcă în pandemie se punea problema revizuirii Constituției? Au fost cumva blamați într-un fel sau altul ori sancționați cei care au vorbit public despre asta? Este interzisă revizuirea Constituției sau schimbarea oricărui articol din aceasta? CCR judecă probleme de moralitate sau abateri de la Constituție?

  43. Gargara și iar gargara. Haznaua asta politica este total necunstitutionala și trebuie sa dispară.

  44. 🐳 să dea România în judecată la Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg !
    Și CCR-istii să plătească amenda din buzunarul lor, că au de unde, măR🤮g…
    ● guitZă ot MarMita etc. ●

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate