Cum s-a „orientat” Vanghelie în cabina de vot

Marian Vanghelie, candidat pentru un nou mandat de primar în Sectorul 5, s-a „orientat” duminică în cabina de vot.

Întrebat de ce a stat mai mult în cabina de vot, Vanghelie a spus că a vrut să vadă dacă alegătorii se pot „orienta” în buletinul de vot.

„Am vrut să văd şi eu cât de mult poate să înţeleagă lumea, dacă te poate orienta buletinul de vot. Şi am luat buletinul de vot după prima pagină până la ultima pagină de curiozitate să văd cum a fost gândit. Aici stăm mai binişor faţă de legea electorală care s-a creat în România şi modul cum am reuşit să nu-i cunoaştem pe candidaţii noştri. Oamenii nu au ce să aleagă, aleg nişte stafii. Partidele mari presupun că de drept trebuie să iasă, candidaţii partidelor mari şi-au trimis reprezentanţi. (…) Eu cred că legea ar fi trebuit să fie foarte clară şi oamenii, dacă totuşi şi-au depus o candidatură, să se ducă în faţa oamenilor să-i vadă”, a spus Vanghelie.

Pentru ce a votat Vanghelie? „Primul gând: am votat pentru încredere. Cred că este nevoie de încredere, poporul român are nevoie de încredere în politicieni şi de încredere în ei, în sine, să depăşim această etapă mizerabilă în care ne-am aflat şi ne aflăm în continuare. În al doilea rând, cred că poporul român are nevoie să-şi reia identitatea şi demnitatea înapoi”, a spus acesta după ce a votat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.