Cum s-a umplut PSD brusc de „speranță”

PSD traduce diferit întâlnirea de miercuri dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă.

Dăncilă a fost invitată de Iohannis la Cotroceni în contextul discuțiilor publice aprinse despre o ordonanță de amnistie și grațiere, în vreme ce Partidul Social-Democrat spune că întrevederea ar avea legătură cu mesajul transmis de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Astfel, senatorul PSD Claudiu Manda, președintele Comisiei de Control asupra activității SRI, a spus miercuri că „privește cu speranță” întâlnirea pe care președintele o va avea, miercuri, cu premierul Viorica Dăncilă, la Palatul Cotroceni. Manda a afirmat că este posibil ca cei doi să vorbească despre mesajul transmis de preşedintele Comisiei Europene.

„Eu doresc să spun că privesc cu speranță această întâlnire. A fost un mesaj trimis de domnul Jean-Claude Juncker, și că dorește să fie o stabilitate și cred că aceasta va fi agenda de mâine (n.r. – miercuri). Cred că cele două instituții trebuie să își facă treaba așa cum scrie în Constituție”, a declarat Manda, în contextul în care nu mai târziu de săptămâna trecută Liviu Dragnea amenința din nou cu suspendarea lui Iohannis.

Reaminitim că la întâlnirea recentă cu Viorica Dăncilă de la Bruxelles, „președintele Juncker a încurajat-o pe prim-ministru să acționeze în favoarea revenirii la un discurs politic normal în țară, mai ales în perspectiva Președinției Consiliului UE”, a declarat Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8519 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Puneti-va speranta in cui, pentru ca individul de la Cotroceni tot parsiv ramine! Lupul isi schimba parul, dar naravul ba, se zice in popor!

    • Alo ,va rog,ă fi parșiv înseamnă să ai o BRUMA de inteligenta ori paltonas zis si nealesul ci numitul este paralel cu perpendiculara la capitolul asta.

  2. Sasule, banii inapoi! Lasa gargara si plateste! Sau visezi la amnistia fiscala?

  3. REMEMBER! Iohannis Klaus Werner si-a cerut scuze public pentru ceea a spus continuu despre doamna Prim-Ministru ? NU! NU ! NU ! Atunci nu are de ce sa mearga doamna Viorica Dancila la Cotroceni!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.