Toată lumea visează să devină mândru posesor al unui Jaguar F -Type. Acum, visul e la îndemâna oricui are 20 de lire sterline. Totul va fi posibil datorită unui englez care organizează un fel de loterie, iar marele premiu este limuzina visată de mulţi. Maşina valorează, în mod normal, peste 50.000 de lire. Tânărul, Ed Bezzant, a tipărit 2.250 de bilete pentru tombolă, iar câștigătorul va fi extras într-o transmisiune live pe Instagram. Nu este prima experienţă de acest gen. În 2017, tânărul anunța pe rețeaua de socializare, că va organiza o tombolă cu 2.500 de bilete la prețul de 20 de lire sterline. Câștigătorul urma să primească bolidul său, un Porsche Cayman, al cărui preț era de aproximativ 42.000 de lire. Bezzant a reușit atunci să vândă 2.296 de bilete „O fată drăguță pe nume Chloe Issacs a câștigat mașina precedentă”, a spus Bezzant pentru Business Insider.