Ministrul Culturii, Raluca Turcan, spune că, pentru a atinge succesul în politică, sunt esenţiale cel puţin următoarele calităţi: să fii bine pregătit profesional, să fii dedicat muncii şi să rămâi integru.
”Am răspuns cu drag invitaţiei Preşedintelui Cluburile Studenţeşti Liberale de a participa, ieri, la un dialog deschis şi onest cu reprezentanţii studenţilor liberali din toată ţara.
Mă bucur de fiecare dată când am ocazia sa dezbat, la propriu, alături de tinerii inteligenţi, talentaţi şi motivaţi, care reprezintă un pilon fundamental al viitorului societăţii noastre. Am fost profund impresionată de energia, entuziasmul şi ideile pe care le-am regăsit la studenţii liberali în cadrul acestei întâlniri şi pot spune că m-au inspirat în mod sincer”, a scris, duminică, pe Facebook, Raluca Turcan.
Ministrul liberal al Culturii transmite că le-a transmis tinerilor că, ”pentru a atinge succesul în politică, sunt esenţiale cel puţin următoarele calităţi: să fii bine pregătit profesional, să fii dedicat muncii şi să rămâi integru”.
”Aceste trei principii sunt fundamentale atât pentru evoluţia personală, cât şi pentru contribuţia la o societate mai bună. Sunt încântată de oportunitatea de a continua colaborarea cu Clubul Studenţilor Liberali şi de a transforma ideile bune în acţiuni concrete şi constructive! Împreună, în echipă, putem modela un viitor mai bun pentru toţi şi, cu siguranţă, vom aduce schimbări pozitive în societatea noastră”, a mai transmis ministrul.

Cu ce a explicat Turcana, cu obiectul succesului ?
Cum se atinge succesul in latrina politicii romanesti ? Traseim, minciuna , plagiate , curvasareala si alte cele (lista e lunga).
IO NU ma intomisionez in ASHACESTII Delicate, pen’ca :
– NU cunosc Destule si, CHIAR NU ma intereseza, ASHA Treburi INTIME, pan’la Urma URMIIde Decntza
– din Reticentza de a discuta ASHACESTII in Public si care NU ma privesc …
Da’ PUI si IOO Intrebare GREA;
Cei care se dau MORALI si fc Garagatza JOASA de ASHACESTII,
oare NU ii traverseaza NICIO, „ENVIE”, Vorba Cantecului lu’ Johnny ?
EI CE ar fi facut in Locul lu’ „STOLO”, Neuitat sa FIE de DREACuu’, fie-ii umele in Veci, pentru Batjocura CINICA
din Anul 1992 la Adresa Romanilor prin SARACIA CRUNTA Indusa CINIC si EXPRES, FARA Urma de Adiere de MILA, la Ordine STRAINE, desigur, da’ totusi, intrucat …
DACA se ivea o Ocaziune POTRIVITA de a se BUCURA de Farmece TINERE si FRAGEDE (Atunci !), CE facea ?
Se … 🙂 RETRAGEA Pudic si Moral din … … 🙂 Cestie, adica un Fel de Ante Portas CATEGORIC si IMPLACABIL, chiar INAINTE de O Parere de Intentie ?
Ipocritzilor CARESUNTETZI !
AI ?
Incepi prin a fi salteaua cel putin a unui premier, de exemplu, asa cum a fost ea pentru Stolo…
Cum se atinge succesul în politică?!Simplu de tot !Ascensiunea politică a unor „doamne” precum Udrea,Gorghiu,Turcan,Dumitran etc.,ne demonstrează asta !!
Sa înțeleg ca ea, coana Udrea si Băsescu sunt bine profesional (pregatiti si competenti), dedicați muncii și mai ales integri? Hai sictir, Editat drakhu!
Cea mai veche meserie din lume ia adus succesul !! Stolo ,Stolo ..
REVIN, cu MARE Lips de Rushinare la Topic … :)
Face PARTE din PARADIGMA „Dansa’n’Transa”, lansata de MINE si adoptata far’de CopyRight de TOTI din Presa !
„CUM se … :) atinge SUCCESsuu’ in Politica ?”
NOI, The ALL Commentacks de la ZILNICuu’ Desheptzi fiind, am intzeles DINTRU Inceput, SI CEuu’, SI CUMuu’ !
NU am intzeles, din Lipsa de Informatziuni prin Mijloace SPECIFICE:
UNDE,
DE Cate Dati,
ProFUNDzimea Sentimentelor …
POATE a fost Ceva Like Pasarea SPIN, sfasietor intre Dragoste si Cariera de Viitor PAPA de Finantze (NOT the Little BIRD … :)
si NOI, Invidiosi ca Flacaii din Povestea Povestilor (A VIGILENTZEI…) a lu’ Ionica cel PROST,
privind
UNDE NU rebuie si paote vulgizam o MARE Dragoste, ca in Casablanca …
Hai ca imi dau Lacrimile … :)
Da’ mai mult NU merita sa mai discutam … :)
DESI NU a fost GREU de Intzeles, da’ TOTUSI, NOI am intzeles TOTuu’ To’arshi, pana LA si IN FUNDuu’ Intzelegerii !Inaltzatoare a Dragostei PURE !
Dupa ce-a saturat-o Sibiul de cariera s-a pasat la Stolo. Asta e una din mandriile peneleului, un partid plin de poame de genul astei fufe. Vai de capul nostru. Saracul Caragiale!
Completare Necesara
… de Intentie de Manifestare a Starii de VIATZA Evident_imPULSatorie a VIGILENTZEI Intaite ?
Daca declaratia acestei doamne cu privire la conditionalitatile esentiale care trebuie indeplinite in vederea atingerii succesului in politica a fost corect capturata de reporter atunci cred ca doamna poate fi linistita pentru ca nimeni din afara politicii nu va indrazni sa ii conteste paternitatea …DECLARARTIEI POLITICE BLONDE.
Pentru cei care totusi indraznesc sa isi doreasca declaratii brunete pe alb doamna ar putea clarifica si urmatoarele aspecte pentru eventualul aspirant la succes in politica:
1. Cele 3 calitati precizate de doamna politician trebuie indeplinite izolat sau cumulativ? Si…cumva aceste calitati se refera in mod specicific la succesul in politica romaneasca?
2. De ce crede domnia ca un cetatean bine pregatit profesional poate sa nu fie dedicat muncii cand chiar faptul ca este dedicat lucrului nu muncii este generator de profesionalism si, in acelasi context, oare poate doamna sa detalizeze pentru cetatenii neblonzi care este diferenta dintre munca si lucru?
3. Poate doamna sa ne clarifice si noua celor care dorim sa citim brunet pe alb cum se defineste si cum se manifesta conceptul de…a ramane integru in scopul obrtinerii succesului in politica?
Salteaua, canapeaua, patul dublu sau King? SRI sau SIE? Iohannis sau doamna Iohannis? Ești penibila, nu te-au învățat rușii la Institutul Puskin din Moscova ca NIMIC nu te califica sa fi portar la Ministerul Culturii dar Ministru ? Mie îmi este rușine cu un asemenea Ministru ! România nu se va face bine cu asemenea nulități. Cu adevărat trebuie sa fi un idiot sa votezi PSD-PNL. Vai de mama ei de tara.
Acum 20 de ani.
“În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie,
Trăia puica cea moţată cu penetul de omăt;
Nu-i cucoş în toat-ograda, ce de-iubire căpiat
S-urmărească insolenter inocenta ei junie.
Ce cochetă e copila, cu ce graţie ea îmblă?
Şi ce stele zugrăveşte în nisip cu dulcea-i labă –
O găină virtuoasă, o găină prea de treabă,
Cu evlavie ea cată fire de-orz şi coji de jimblă.”
De o vreme.
“Ea învaţă ca să uite. Ca marchiza de Châtelet,
Care pe Voltaire bătrânu-nlocui cu Saint-Lambert.
Pentru inima-i vicleană cucoşeii nu se cert,
Căci din tânăr în mai tânăr în-academia-i îi ié.
În curând ea pierde-n curte tot al noutăţii farmec.
Nu-i cucoş ce nu-i luase tot ce-o puică poate da,
În curând alte găini al ei nimb l-întuneca,
Cum odată-l întrecuse, pe Harun, vizirul Barmeg.
În zădar le imputează a lor gânduri senzuale.
„De – răspunde cu-ironie unul din amanţii foşti –
Inima-mi întreag-a ta e – dar ce vrei – noi suntem proşti,
Simţul îmblă dup-o carne mai tânără şi mai moale.”
În curând cade pe gânduri, deveni curând bigotă;
Cum se-ntâmplă, din Phrinee deveni călugăriţă.
Limba-i îmblă, ascuţită ca la vechea-i protectriţă –
Poiata afuriseşte şi ograda poliglotă.”
Antropomorfism Mihai Eminescu
Ăsta e articol de duminică la rubrica „Să mai și râdem” .
Atingerea „succesurilor” se obtine prin numiri si/sau profitand de primele locuri pe liste, si candidand in colegiile unde se stie ca opozitia este slaba, ca daca ar trebui sa concureze pt functii….Asa cum spun analistii politici adevarati, de pe-afara, competitia politica este slaba daca aceleasi personaje candideaza la nesfarsit pt toate functiile importante. In plus, mesajul Ralucai se adreseaza tinerilor din PNL, iar tinerii, mai ales intr-un grup restrans(grupul „reprezentantilor”), nu pun intrebari incomode.( Raluca a fost precauta, a discutat intr-un grup de tineri loiali PNL, spre deosebire de Dragnea care, intr-o comuna din Moldova, la intrebarea imprudenta pe care a pus-o: „ce am facut noi(PSD) pentru voi?”, a dat peste un tanar care i-a dat o replica usturatoare, i- a raspuns: „nimic!” )
Cred ca „doamna” le poate explica mai bine cum sta treaba cu suckcesul …
O rugam pe distinsa doamna sa ne facă cunoscuta și marca patului și a saltelelor care aduc succes în politica.
PS. Dacă Draga Stolo era bolnav de impotent de galben ca lămâia de plângea base cu ambele fese, cu ce i-a asigurat succesul? Știm ca din blana Turcana creata se fac căciuli zise prezervative pentru femeile dornice de succes în politica. O întrebam pe cea care sta cum stat când i se cere sa le spună și viitoarelor candidate la podium cât costa un asemenea exemplar și dacă e adevărat ca la indicatile Licuriciului cele NEGRE ar fi de preferat? Cică ar fi corect politic introduse pe crestet pana-n gat. Na ca am uitat sa o întreb câți ani are în politica și cati ani a muncit zi și noapte ca să ajungă acolo SUS sus unde aerul e rarefiat și Maciuca a fost si îi este șef de partid.
Erau într-o campanie electorală și pe la 9 a.m., tot autocarul PNL aștepta în fața hotelului să (i) se scoale (lui) Stolo ca să poată porni mai departe în turneu, în altă localitate. Dovadă că nici meseria asta n-o știe bine, Ralu… 8-) .
Să pui așa una la cultură ? Doar dacă-i de porumb.. Și-atunci, doar la deșfăcat știuleți ! 8-)
Stolojan știe mai bine😂😂😂😂
Meh, voi nu sunteți citavi!! Alt exemplu chiar n-ați găsit?…Jumatate din “Dulăii” Hermannstsdtului și-au frecat-o de distinsa…
THEODOR STOLOJAN SE NUMESTE SUCCESUL EI IN POLITICA…DESI SPUNE CA A STUDIAT LA MOSCOVA, HABAR NU ARE DE LIMBA RUSA. STOLOJAN INSA STIE SI CUNOASTE NU DOAR LIMBA RUSA, CI SI ARIPA GRU SI KGB LEGATE DE ROMANIA. CINE A DAT PRIMELE ȚEPE IN DEMOCRATIA LUI ILIESCU? STOLOJAN…A JUPUIT VALUTA DE LA ROMANI SI A DAT PRIMUL TUN NUMIT MEGAPOWER…IN CARE ERA AGATAT SI PONTA…SI UITE ASA RALUCA TATARCAN DIN PAT IN PAT CA SI ALINUTA…ACU. SUNT BATRANELE SI NU LE MAI RIDICA NICI VANTUL FUSTA…DAR ȘANTAJUL PENTRU ELE SE FACE!! REVENIM…
Ce succes ai tu in afara ca ridici salariu la saltea.????… Cultura???
Da tu gratuit elevilor de clasa 5 un instrument muzical la alegere si cursuri gratuite 4 ani. Atunci da vom avea o generatie de tineri care stiu myzica. Recomand pian electronic sau clarinet saxofon trompeta.
Esti varza fa… orga pian costa 300 lei .
Promotion canapé … A uitat sa aminteasca de „studiile limberale” facute la Moscova … O parasuta din parcarile de pe Valea Oltului i-ar spune verde-n fata ca „si ea lucreaza in „profesie”, dar nu are vocabular !”
Cheia unui succes facil si rapid este sa fi habarnist de partid si indiferent daca ai , sau nu dreptate, sa fi tare in clont, sa sti sa minti, sa dai din coate si sa iesi in fata!
Nu imi dau seama de ce la rubrica articole asemănătoare ați pus poza aia cu oile.
Hm…Experimenteaza iar cu supozitoare nutritive ?
ȘI EU CARE MĂ AȘTEPTAM LA O POZĂ DE PE STADION–=30 DE STUDENȚI LIBERALI -NUMA- EI INTELIGENȚI -CEILALȚI STUDENȚI DIN ȚARĂ!!! …NU-S!
„RALUCUȚĂ”! OARE AȘ JIGNI NIȘTE CADRE DIDACTICE DACĂ AȘ ZICE SĂ TE DUCI SĂ PREDAI ECONOMIA POLITICĂ ÎN CIUMPILEȘTI DE PĂRĂU?
E vătaful cu ei, d-asta s-au adunat, le e frică la examen dar mai sunt și câteva lichele în stare larvară printre ei
Adevaratul drum spre succes este SS(strict secr.) dar il stie toata lumea..”te culci bine si te trezesti”..mort
Hai să vorbim despre nimic.Politica este o încrengătură de interese de grup și personale și n-are nimic de-a face cu „munca”, „talentul”(cel mult în înțelesul manelistic al cuvântului) și”pregătirea” care se rezumă la niște terfeloage fără valoare.Așa că ne mai slabească cu aiurelile si să-si caute de brodat minciuni.
Pe centura politicii din futelnita in futelnita si din escrocherie in escrocherie, din minciuna in minciuna! Ce e asa greu de inteles si asteptati sa recunoasca studioasa la kremlin?!
daca esti zdreantza,
gunoi,jeg,distrus,terminat,
lepra,infectie totala,jeagardea
poate ca…
Tu ce- ai făcut din toate astea? Te- ai integrat acolo unde trebuie și cu cine trebuie? Că nu imi aduc aminte să te știu pricepută la ceva in afară de datul din gură aiurea ,,La mulți ani domnu Bruckenthal!” Ori îl ai cu ceva la mână pe neamțu din Sibiu ca te- a făcut mare și tare ?!Altfel esti de râsul PSDului ca a si tu și Alinuța cea peltica la limbă.Panarame, că politica fară panarame nu e politică e slujbâ in favoarea cetațeanului.
Doamne, ce our a ordinara! Editat lui “Draga Stolo”. Au venit la mine la televiziune aduși de Adrian Mogos, să își facă publicitate electorală. “Cap de mort” a intrat în emisiune directă, iar Editat a rămas în Salonul Oficial” Tele M Iași cu o altă Editat, Gorghiu, fiind tratate cu apă și cafele. Dar vacă asta dorea să intre în studioul de emisie, unde “hamantul” era în direct. Nu a fost lăsată deși făcea mare scandal. Când emisia s-a terminat și Stolo a ieșit, Editat s-a dus la animal și i-a spus ca nu am lăsat-o în emisie. Boul candidat a sărit la mine să mă lovească, norocul lui a fost ca s-a băgat între noi Adrian Mogos. Editat lui. Eram pe proprietatea mea. Aceasta centurista da sfaturi!?
Ticu, asta e o tipologie, se lipește la fix cu protipendada și nu neapărat doar cu cea românească. I-ai pictat la nivel de poză, e bine de știut cum arată narcisismul pe steroizi pentru cei puțini care încă mai pun botul la aparențe.
Doamna a urmat o facultete/Institutul Puskin de trei ani 1996-1999, iar in acelasi timp s-a dedublat sau triplat si in 1999 a mai urmat un masterat la SNPSA si a absolvit si ASE ori fi vecine cele trei institute de invatamant? https://gov.ro/fisiere/ministri_fisiere/Curriculum-Vitae-Raluca-TURCAN.pdf
Cum „ating succesul” femeile din politica romaneasca??!!
Usor de tot: sar dintr-un pat in altul!
Adica, din patul unuia in patul altuia!!!
„Patul” le permite sa „atinga succesul”!!!
Alinuto, ce mai face, pe unde-o fi dl Teodor Atanasiu??!!
Vezi că era Stolojan…. ;)
Ha,ha,ha,doamne ce am mai ras.Auzi trei calitati care politicienilor le lipsesc total.
ne-a explicat si L. Orban, mai nou un alt ziarist ne spune ca trebuie sa fii „pretena” lu doamna si te-ai asigurat…tu o inveti ea te recompenseaza ”pt performantele pofesionale” in lingvistica de la Moscova. Ce legatura o fi intre limba si literatura rusa si politica…dar se pare ca este…traduce bine?