Cum se mai luptă Ponta cu Iohannis pentru prezidențiale

Premierul Victor Ponta a sugerat marți că liderul PNL, Klaus Iohannis, contracandidatul său la prezidențiale, s-a întâlnit cu președintele Traian Băsescu, în pofida dezmințirilor publice făcute de primarul Sibiului.

„Eu nu cunosc ce întâlniri are dl Iohannis. Nu înțeleg de ce nu a zis: „Da, am avut!” Pentru că, vedeți, și aici începe să semene cu Traian Băsescu. Neagă niște lucruri evidente. M-am uitat și eu astăzi pe acele fotografii (difuzate de Antena 3 -nr.). Chiar știu foarte bine și unde este Lac III, reședința domnului Băsescu, poarta aceea verde pe care intră mașina domnului Iohannis, știu foarte bine și unde este — în altă parte — reședința ambasadorului american, pentru că e Vila Dante, aceea pe care Guvernul a alocat-o. Poate a greșit drumul, poate a luat-o din greșeală, știți cum e: a vrut să se ducă în dreapta și a luat-o în stânga. Dar eu mai știu că acea poartă verde nu se deschide decât dacă ești invitat și dacă SPP-ul deschide poarta. Nu înțeleg de ce nu trebuia să nu spună adevărul. Nu-mi dau seama”, a spus Ponta.

Tot marți, Ponta și-a postat pe Facebook o declarație cu privire la candidatura primarului Sibiului la prezidențiale din partea ACL, în care afirmă că „discursul lui Iohannis – pare scris de Traian Basescu sau de oamenii lui”.

„Asta am auzit ieri (luni – nr.) din vocea lui Klaus Iohannis – un discurs cu mesajele lui Băsescu, care continuă proiectul lui Băsescu, venit din partea unui om înconjurat, chiar la masa de la care vorbea, de oamenii lui Băsescu, care vrea să guverneze România cu cei care au produs catastrofa economică din ultimii 10 ani. Devine din ce în ce mai clar că la alegerile care vor urma ne vom confrunta noi, cei care am reparat dezastrul făcut de Basescu și oamenii lui, cu echipa lui Traian Băsescu, cea care vrea să faca din nou doar ceea ce știe”, le-a spus liderul PSD fanilor săi pe rețeaua de socializare.

Iohannis neagă orice întâlnire cu Băsescu

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a susținut marți că nu a mai avut nicio întrevedere cu Traian Băsescu din 2008 și a catalogat ca fiind o manipulare informațiile difuzate de Antena 3 cu privire la o întâlnire recentă a sa cu Băsescu.

„În seara zilei de luni, 11 august, în jurul orei 22,40, postul de televiziune Antena 3 a prezentat o știre conform căreia eu aș fi mers în vizită la președintele Traian Băsescu, la vila sa de protocol. Ceea ce a făcut Antena 3 reprezintă o manipulare și nu are nicio legătură cu realitatea. În fotografiile prezentate de postul sus menționat apare mașina mea, în care mă aflam eu, dar acesta este singurul lucru adevărat”, a precizat Iohannis, într-un comunicat.

Liderul PNL spune că în acea zi, respectiv 10 iulie, nu a fost în vizită la Băsescu, ci a participat la un eveniment organizat de Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA la București, la Vila Dante. „Eu nu am fost în vizită la preşedinte, ci am participat la un eveniment organizat de domnul Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, la Vila Dante, reşedinţă deţinută de Ambasada Statelor Unite. La această manifestare nepublică, organizată în seara zilei de 10 iulie, cu ocazia încheierii mandatului în România a domnului Butcher, au participat mai mulţi diplomaţi de rang înalt din ambasade ale statelor occidentale”, a afirmat Iohannis.

„Sunt surprins de difuzarea acestei informații total false potrivit căreia aș fi avut o întâlnire cu domnul președinte Traian Băsescu. Eu din 2008 nu am mai avut nicio întrevedere cu președintele”, a spus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8553 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.