Cum se pot obține sume mai mari de la firmele de asigurări

În general, procesul de conciliere durează, în medie, între o lună și două luni, însă au fost cazuri când părțile s-au înțeles în numai două zile.

Cum se pot obține sume mai mari de la firmele de asigurări

În general, procesul de conciliere durează, în medie, între o lună și două luni, însă au fost cazuri când părțile s-au înțeles în numai două zile.

Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar (SAL-Fin) reprezintă o soluție reală pentru consumatori de a-și rezolva diferendele pe care le au cu societățile de asigurare. Sumele pe care păgubiții le primesc, în urma concilierilor intermediate de SAL-Fin, sunt sensibil mai mari față de cele oferite inițial de către asigurători.

Spre exemplu, un păgubit RCA a depus o cerere de despăgubire pentru suma de 112.313 lei, iar asigurătorul a oferit suma de 8.444 lei. Consumatorul nemulțumit de suma primită a apelat la SAL-Fin, iar în urma concilierii, compania de asigurare a fost obligată la plata unei diferențe, în valoare de 103.868 lei, plus penalități de întârziere de 0,2% pe zi, susțin reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară.

Într-un alt caz, societatea de asigurare a făcut o ofertă de despăgubire în valoare de 67.205 lei, iar în urma intervenției conciliatorilor SAL-Fin a fost stabilită drept despăgubire suma de 94.755 lei. Într-un dosar încadrat în categoria daunelor totale, oferta de despăgubire inițială transmisă de asigurător a fost în cuantum de 43.727 lei.

Păgubitul RCA, nemulțumit de ofertă, a apelat la SAL-Fin, iar în urma concilierii, asigurătorul a recalculat valoarea de piață a autovehiculului și a suplimentat suma inițială cu 28.512 lei. Tot în acest dosar, asigurătorul a plătit în plus, pentru lipsa de folosință, 48.431 de lei, după ce inițial plătise doar 11.883 de lei din suma cuvenită.

Într-un alt dosar de daună totală, păgubitul RCA a primit, în urma concilierii SAL-Fin, suma de 32.737 de lei, față de 25.528 de lei cât fusese oferta inițială de despăgubire primită din partea firmei de asigurare.

În general, procesul de conciliere durează, în medie, între o lună și două luni, însă au fost cazuri când părțile s-au înțeles în numai două zile. De la începutul anului și până în prezent, SAL-Fin a primit circa 1.100 de cereri de soluționare dintre care a rezolvat peste 600.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.