Cum și-a pus Iohannis Biserica în cap

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei, vorbește miecuri într-un comentariu postat pe un site de „ofensă” adusă a peste 4 milioane de români

Cum și-a pus Iohannis Biserica în cap

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei, vorbește miecuri într-un comentariu postat pe un site de „ofensă” adusă a peste 4 milioane de români

Afirmațiile președintelui Klaus Iohannis de marți seară cu privire la referendumul eșuat pentru familie au iritat Patriarhia. Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei, vorbește miercuri într-un comentariu postat pe un site despre „ofensă” adusă a „peste 4 milioane de români”, menționând totodată că „a-i asimila pe cei care s-au abținut să voteze, din diverse motive, la Referendumul pentru Căsătorie cu partizanii votului negativ este o interpretare cu totul abuzivă”.

Ce a spus Iohannis

”Vă amintiți, când a apărut acea idee cu referendumul, eu, dintr-o dată, am devenit inamicul public numărul unu pentru o grămadă de oameni, când am spus că trebuie să fim toleranți. Şi s-a văzut că, din păcate, am avut dreptate. Cei care au promovat referendumul au fost orice, numai toleranți nu. Dar românii au fost mult deasupra acestui discurs. Au dat o lecție imensă acestor infatuați care au propagat ura și, pur și simplu, cum se spune mai popular, i-au tratat cu flit. Deci, dacă vrem să revenim la conceptul acela „înțelepciunea mulțimii”, românii au fost mult deasupra clasei politice, cel puțin a acelei părți care a promovat agresiv și cu un discurs bazat de multe ori pe ură și intoleranță acel referendum. Deci românii au demonstrat că sunt un popor deschis, înțeleg, și, la o adică, acționează cu totul și cu totul altfel decât se așteaptă unii politicieni și unii sociologi.”.

Ce zice BOR, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu:

„A idolatriza toleranța (care are stabilimentele ei) și care nu doar că nu e automat și în orice context o virtute, dar care practicată fără discernământ poate destructura etic o societate (de exemplu, toleranța față de corupție, față de disoluția familiei, față de siluirea ordinii morale, față de asaltul marginii asupra centrului etc.), este ceva lipsit de claritate spirituală.

ofensa peste 4 milioane de români lucizi și fideli unor valori limpezi validate de istorie, nu de toane ideologice, și fără de care o societate face implozie, români care nu s-au lăsat îmbrobodiți de valul imens și murdar de manipulare mediatică, cărora li se adaugă alte milioane de români care gândesc familia naturală în aceiași termeni, dar care au fost influențați de această manipulare, nu are în sine nimic aristocratic.

A jubila incitator, lipsit de imparțialitate și eleganță în fața confruntării civice dintre cei care „dau cu flit” normalității și cei care vor să o apere democratic, nu are în sine nimic constructiv. Asemenea atitudini – toate, în răspăr cu creștinismul asumat ca mod de viață –  exprimă sumar, dar edificator viziunea post-modernă lipsită de imaginație morală a lui homo eticus trăitor în sterilizantul ev media și în epoca post-adevăr.

În acest context recent și artificial revizitat cred că este important să ne reamintim și un lucru de neignorat în logica spiritului democratic onest: Comisia de la Veneția nu recomandă existența unui cvorum (prag minimal) de participare pentru consultările cetățenești, întrucât îi poate asimila în mod nelegitim pe cei care se abțin sau nu pot participa din diverse motive cu partizanii votului negativ.

A-i asimila pe cei care s-au abținut să voteze, din diverse motive, la Referendumul pentru Căsătorie cu partizanii votului negativ este o interpretare cu totul abuzivă, și exact asupra riscului unei astfel de răstălmăciri a realității atrage atenția recomandarea Comisiei de la Veneția”.

VIDEO Iohannis despre referendumul pentru familie

Distribuie articolul pe:

37 comentarii

  1. un penal, plin de dosare penale, un intolerant, plin de ura, de venin, fata de trei milioane de romani care si_au exprimat un vot cinstit, crestinesc, democratic.

    1. 2.8 milioane de „oite a domnului” care…au votat ca oile, multi nestiind ce au votat. Sunteti putini, insignifiant de putini, dupa cum s-a vazut si la referendum si dupa cum se va vedea si in viitor. Biserica e in cadere libera…suntem europeni acum!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.