Cum va fi vremea în weekend

Vor fi înnorări temporar accentuate şi ploi, mai ales averse, însoţite de descărcări electrice în Muntenia şi Dobrogea, local în zona montană, Transilvania, Banat şi Oltenia

De cotidianul.ro - Autor
Cum va fi vremea în weekend

Vor fi înnorări temporar accentuate şi ploi, mai ales averse, însoţite de descărcări electrice în Muntenia şi Dobrogea, local în zona montană, Transilvania, Banat şi Oltenia

Sâmbătă, vremea va fi răcoroasă. Maximele se vor situa între 17 grade în depresiuni şi 25 de grade în zonele de câmpie din vestul şi sudul ţării. Vor fi înnorări temporar accentuate şi ploi, mai ales averse, însoţite de descărcări electrice în Muntenia şi Dobrogea, local în zona montană, Transilvania, Banat şi Oltenia şi pe arii restrânse în restul teritoriului.
Temperaturile minime se vor încadra între 7 şi 17 grade.
În Capitală, vreme rece şi instabilă. Temporar vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Maximele vor fi de 21-22 de grade, iar minimele, de 11-13 grade.
La munte, vreme instabilă, cu înnorări temporar accentuate şi local mai ales averse, însoţite de descărcări electrice. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.
La mare, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros ziua, când vor fi averse, în general slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 24 de grade, iar cele minime între 15 şi 16 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 22 de grade
Duminică, vremea se încălzeşte, în special în regiunile sudice şi sud-vestice. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, ploi slabe de scurtă durată şi descărcări electrice, pe arii restrânse în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali şi izolat în Dobrogea şi în Muntenia. Maximele vor fi cuprinse între 20-21 de grade în nordul ţării şi în depresiuni şi 28 de grade în sud-vest, iar cele minime se vor situa între 8 şi 18 grade, mai coborâte în depresiuni, spre 4-5 grade.
La munte, vremea va deveni în general frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, averse şi descărcări electrice pe arii restrânse în zona Carpaţilor Orientali.
La mare, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla în general moderat. Maximele vor fi cuprinse între 23 şi 25 de grade, iar minimele, între 16 şi 17 grade.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.