Cum va fi vremea luni şi marţi

Luni, vremea va continua să se încălzească, temperaturile ajungând să depăşească puţin mediile climatologice specifice acestei date.

De cotidianul.ro - Autor
Cum va fi vremea luni şi marţi

Luni, vremea va continua să se încălzească, temperaturile ajungând să depăşească puţin mediile climatologice specifice acestei date.

Luni, vremea va continua să se încălzească, temperaturile ajungând să depăşească puţin mediile climatologice specifice acestei date.

Ziua cerul va fi temporar noros şi se vor semnala ploi slabe de scurtă durată pe spaţii restrânse în jumătatea de nord a ţării şi izolat în rest.

Seara şi noaptea, nebulozitatea se va accentua, gradul de instabilitate creşte în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

La munte precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15 l/mp.

Maximele vor fi cuprinse între 12 grade în estul Transilvaniei şi 22 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime se vor încadra între 1 şi 9 grade.

În Capitală, vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 19-20 de grade, iar cea minimă de 5-7 grade.

Marţi, vremea va fi în general instabilă şi se va răci. Valorile termice diurne vor scădea în medie cu 5-7 grade faţă de intervalul anterior, astfel încât se vor situa sub mediile caracteristice perioadei în cea mai mare parte a ţării.

Cerul va fi temporar noros în vestul şi nord-vestul teritoriului, unde îndeosebi după-amiaza, pe arii relativ restrânse, se vor semnala ploi de scurtă durată.

În restul ţării înnorările vor fi temporar accentuate, iar ploile se vor semnala local ziua, dar în extindere seara şi noaptea. Vor fi mai ales averse, trecător însoţite de descărcări electrice.

La munte, îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat nou de zăpadă. Cantităţile de apă vor fi local mai însemnate. Vântul va prezenta intensificări îndeosebi în sud şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8-9 grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 18-19 grade în sud-estul Munteniei şi în partea continentală a Dobrogei, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 9 grade, cu cele mai ridicate valori în deltă şi pe litoral.

Spre dimineaţă vor fi condiţii de brumă în nord-vest.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.