Elevii ar putea beneficia de acces gratuit la muzee, concerte şi spectacole, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice, un proiect în acest sens fiind iniţiat de deputatul USR Filip Havârneanu.
„Într-o societate tot mai ameninţată de lipsa unor modele, muzeele şi alte medii culturale de învăţare informală trebuie să fie accesibile gratuit elevilor şi să le ofere posibilitatea de „a se împrieteni” cu noi concepte, cu descoperiri despre trecut, ştiinţă, artă şi alte oportunităţi educaţionale, fără a exista o condiţionare financiară. În vremurile actuale, în care generaţia tânără şi copiii sunt prizonierii dependenţei de internet sau de jocuri online, muzeele şi instituţiile culturale au obligaţia să îşi lărgească misiunea şi să caute soluţii pentru ca ceea ce au ele de oferit să devină o preocupare proaspătă, atractivă, constantă în viaţa fiecărui elev”, afirmă deputatul USR, într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.
Conform comunicatului, proiectul USR modifică Legea învăţământului preuniversitar (198/2023) în sensul stabilirii accesului gratuit pentru elevi la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice.
Totodată, proiectul prevede să beneficieze de gratuitate şi elevii români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român.
Usr = RAHAT PE PERJE @ vorba veche care usr de ieri și de azi!