Cel care, la timpul său, stăpânea cel mai bine creștinismul timpuriu și escatologia, teologul Rudolf Bultmann, afirma că nu sunt posibile date sigure despre viața și personalitatea lui Isus (vezi monografia Jesus, Tübingen, 1928). Tradiția a fost la început orală, abia târziu înregistrându-se evenimentele. Ar trebui, așadar, să ne mulțumim cu escatologia prezentată de Evanghelii.
Chiar elevi ai lui Rudolf Bultmann au fost nevoiți, însă, să-și corecteze maestrul, căci date certe se adunau grație cercetării istorice și arheologice, examinării comparative a Evangheliilor și găsirii de noi izvoare. Treptat, a devenit clar că nu rezistă opinia după care nu ar fi nimic nou sub soare.
În raport cu învățătura și viața lui Isus s-a schimbat efectiv cursul istoriei. În plus, una dintre marile înnoiri ale culturii moderne provine din cercetarea istorică a căii pe care Isus din Nazaret a devenit Isus Cristos. Această cercetare este acum un bun comun al iudaismului și creștinismului, al oricărui om care vrea să cunoască.
Am evocat în alte locuri literatura majoră a temei „Isus istoric” (mai ales în volumele Religia în era globalizării, 2005; Introducere în filosofia contemporană, 2016). Trebuie spus, însă, că a sporit necontenit cunoașterea în această temă, încât la aproape fiecare câțiva ani ies în lumină fapte noi, care permit să se vadă mai profund ceea ce s-a petrecut la Ierusalim înainte de nașterea lui Isus, în timpul vieții lui pământești și după crucificare. Cum s-a spus recent, „partida nu este nici acum jucată”!
De Crăciun, aduc în relief trei scrieri recente care devin, prin datele pe care le-au stabilit cu acuratețe, tot atâtea praguri în cunoașterea lui Isus. Sunt, de această dată, scrieri ale unor istorici care stăpânesc teologia și au pregătire în limbile vechi, cunosc arheologia și pot folosi variate metode.
Știm bine că Noul Testament rămâne sursa majoră a cunoașterii lui Isus în orice privință. Acestuia i se adaugă însă surse multiple.
Bunăoară, sursele rabinice cu privire la primele secole ale erei creştine, istoriografia romană a primelor secole, noile cercetări istorice ale primelor secole de istorie, care permit mai buna cunoaştere a vieţii religioase şi sociale a evreilor din vechea Palestină, relectura scrierilor în ebraică sau în dialectul aramaic (după ce au fost preluate, secole la rând, prin traduceri greceşti), descoperirile arheologice cu privire la primele decenii ale erei creştine, făcute la Ierusalim, Nazaret, Capernaum şi în alte locuri din Israel, manuscrisele de la Qumran, analize filologice noi ale textelor moştenite, analiza comparativă a datelor provenite din toate sursele ce stau la îndemână.
Gaalyah Cornfeld a dat un prim tablou cuprinzător al surselor din epoca recentă (vezi The Historical Jesus. A Scholarly View of the Man and His World, 1982). Ca urmare, s-a putut infirma definitiv teza care a mai avut adepţi către mijlocul secolului al XIX-lea (Bruno Bauer) şi chiar în secolul al douăzecilea (Rudolf Augstein, Jesus Menschensohn, 1999), după care Isus Hristos ar fi fost doar o plăsmuire cultivată de tradiţie.
Cu aproape două decenii în urmă, autori americani au inventariat descoperirile timpului nostru ce-l privesc pe Isus (vezi John D.Crossan, Jonathan L. Reed, Excavating Jesus. Beneath the stones, behind the texts, Harper, San Francisco, 2001). Sunt descoperiri arheologice, precum inscripția despre Pilat din Pont, casa și barca lui Petru de la Tiberia, vestigiile de la Jerusalim și Cesareea ale lui Herod cel Mare, orașele Sephoris și Tiberia ale lui Herod Antipa, primele sate evreiești în Galileea, monumentele rezistenței evreiești de la Masada și Qumran, osuarul lui Caiafa. Sunt apoi, notează autorii, descoperiri scripturale ca, de pildă, manuscrisele de la Marea Moartă, codicele Nag Hammadi, la care se adaugă interpretări noi, precum cea care vizează dependența lui Matei și Luca de Marcu, a celor trei evangheliști de o evanghelie sursă (acea, căutată încă, evanghelie Q), dependența lui Ioan de evangheliile sinoptice, independența lui Toma de ceilalți evangheliști și existența unei surse diferite pentru Petru. La acestea putem adăuga noutățile cercetării istoriei romanilor și ale istoriografiei evreiești (care permit, între altele, mai profunda înțelegere a interacțiunii fariseilor, saduceenilor, esenienilor, creștinilor înăuntrul iudaismului vremii), descoperirea de fragmente neinterpolate (precum cele ale lui Josephus Flavius) și, desigur, noile strategii de interpretare, care permit captarea contextelor evreiesc, grecesc și roman din primul secol al erei creștine.
Dintre cercetările arheologice mai noi, se detașează cartea britanicului Shimon Gibson (The Final Days of Jesus. The Archeological Evidence, Lion, Oxford, 2009). Acesta a făcut cercetări arheologice mai mult de două decenii la Ierusalim, pentru a verifica traseul lui Isus în săptămâna finală a vieții sale pământești, care a schimbat istoria lumii.
Shimon Gibson ne dă un portret demn de atenție. Conform acestuia, Isus s-a născut în anul 6 î.e.c. și a fost crucificat în 30 e.c. (p.7). A fost aidoma unui rabin instruit, gânditor cuprinzător, având capacități terapeutice ieșite din comun. A venit la Ierusalim, în „cetatea lui Dumnezeu”, pentru sărbătoarea Pesah-ului și cu intenția precisă de a-și face cunoscută viziunea. In săptămâna finală, înconjurat de discipolii săi, a atras din nou mulțimi mari de oameni, stârnind autorităților romane impresia unei mari forțe „disruptive”, în vreme ce autorități ale Templului percepeau capacitățile sale extraordinare ca amenințare la ierarhie.
După arestare, Iisus a fost dus mai întâi la marele preot iudaic, și nu la autoritățile romane, într-un efort al lui Iosif din Arimathea de a preveni condamnarea. De teama impactului enorm al lui Iisus în rândul mulțimilor, în cele din urmă, romanii au procedat la condamnare, văzând în Iisus „un generator de tulburări” (p. 86).
Shimon Gibson adaugă la portret două localizări precise ale textului Noului Testament. Prima se referă la stabilirea locului în care a avut loc condamnarea lui Isus de către Pilat din Pont. Acest loc este, după cum excavările indică, în Jerusalimul de sus (pentru cine cunoaște cetatea Ierusalimului), pe latura vestică a palatului lui Herod cel Mare (p.106). A doua, se referă la stabilirea locului Sfântului Mormânt. Shimon Gibson respinge, pe bună dreptate, propuneri fanteziste de localizare (precum Muntele Măslinilor sau Hinnom Valley) și nu acceptă propunerea de a considera cunoscuta Garden Tomb, situată la câteva sute de metri, spre nord, în afara zidului cetății (în care și Franco Zeffirelli a filmat scene din magnificul său film). El susține că Sfântul Mormânt este acolo unde l-a fixat tradiția (p.152), chiar dacă, între timp, din vremea lui Hadrian, apoi a lui Constantin, zona din jurul Golgotei a cunoscut schimbări arhitecturale.
Shimon Gibson încheie atenta sa cercetare cu o concluzie care merită citată ca atare. El spune simplu: „ nu există o explicație istorică pentru mormântul gol”, p.165).
O altă carte care lasă și ea în urmă un prag este datorată unui istoric francez. Este vorba de Jean-Christian Petitfils (cu Jesus, Fayard, Paris, 2011).
Acesta înfrânge de la început limitarea studiilor biblice la o singură disciplină și promovează efectiv o cercetare multidisciplinară a lui Isus istoric. El ne cere să luăm în seamă faptele istorice, a căror descoperire progresează cu rapiditate, și să nu cedăm închistării. “Important este să rămânem deschiși la mister și să evităm reducționismul partisan” (p.24). Mai ales că, de fapt, încă nu cunoaștem exact decât ultimii trei ani din viața publică a lui Isus!
Cartea lui Jean-Christian Petitfils creează un prag și de altă natură. Este vorba de o nouă abordare a chestiunii martorului ocular la evenimentele ultimelor săptămâni din viața pământească a lui Isus.
Se știe bine că Marcu, Matei și Luca și-au scris evangheliile la cel puțin treizeci de ani de la evenimente. Marcu a fost stimulat de Petru, Luca de Pavel. Matei a fost în grupul celor doisprezece aleși de Isus, dar nu putea fi prezent la ceea ce s-a petrecut după arestarea lui Isus de către gărzile Templului.
Se mai știe că Evanghelia a patra, cea a lui Ioan, a fost atribuită lui Ioan care se stabilise în cetățile grecești, dar a rămas în discuție despre care Ioan este vorba. Tentația a fost continuă de a-l lua ca autor pe cel mai tânăr dintre apostoli, Ioan al lui Zevedeu, cel care a rămas la crucea răstignirii împreună cu Maria și cu Maria Magdalena.
Jean-Christian Petitfils epuizează practic izvoarele existente la această oră. Bizuindu-se pe Policrat, Irineu, Papias și Eusebiu din Cesareea, el susține că Ioan, autorul Evangheliei a patra, este un alt Ioan (Yohanan), care și-a încheiat viața la vârstă înaintată, ca episcop al Efesului. Identitatea lui este clară, dar a rămas în umbră.
Nu doar Ioan (Yohanan) este autorul Evangheliei a patra, care conține mărturiile oculare cele mai multe și este cea mai elaborate teologic. Ioan a lucrat cu un grup din jurul lui – care-i includea pe Andrei, pe Toma și pe alți discipoli ai lui Isus preocupați să mărească audiența creată de primele trei evanghelii. “Evanghelia a patra este, într-un fel, Evanghelia lui Ioan și a acestui grup” (p.30).
Dar cine a fost efectiv Ioan evanghelistul? Datele existente atestă că Ioan (Yohanan) era membru al aristocrației Templului din Ierusalim și “discipol ascuns (disciple cache)” al lui Isus (p.350). El deținea grădina Ghetsimani și o casă în cetatea Ierusalimului, în care îi acorda adesea găzduire lui Isus și discipolilor săi. El i-a găzduit de fapt pe Isus, împreună cu toți cei care îl însoțeau, la Cina cea de taină.
Pe de altă parte, fiind în relații cu familia marelui preot, Hanna, și cu ginerele acestuia, Caiafa, Ioan (Yohanan) a avut acces la toate momentele discuției dinăuntrul aristocrației Templului despre Isus și, în final, cu Isus. În Evanghelia după Ioan nu se amintește de vreo reuniune a sanhedrinului pentru a discuta cu Isus (p.382), căci nu a existat o asemenea reuniune. Nici discuția nu a fost de fapt cu Caiafa, ci cu Hanna, fiul acestuia fiind, se pare, cel care a operat arestarea. Aflându-se în relații apropiate cu Pilat din Pont, Caiafa l-a predat pe Isus autorităților romane.
Jean-Christian Petitfils încheie și el cu o concluzie ce merită preluată ca atare: în ascensiunea globală a creștinismului avem de a face cu “un fenomen unic, pe care istoricul înarmat doar cu știința sa nu-l poate pătrunde. Din acest punct de vedere, Isus al istoriei, la care trimit discipolii săi, rămâne o enigmă, un mister insondabil” (p.570).
Istoricul german Werner Dahlheim a dat o carte de asemenea monumentală (Die Welt zur Zeit Jesu, C.H.Beck, München, 2017), care aduce în discuție noi izvoare. Pe baza lor conturează o nouă perspectivă.
Portretul lui Isus elaborat de Werner Dahlheim este demn de reținut. Ar fi vorba de „un predicator itinerant, care vede venind timpul arătării lui Dumnezeu. Necăsătorit, înconjurat de femei și bărbați, care și-au lăsat la o parte legăturile de dinainte, dobândindu-și cele necesare traiului prin exorcisme și vindecări, fără a fi legat de un loc, a parcurs un spațiu de țară.
Limbajul învățăturilor sale era simplu, împodobit cu istorii și parabole memorabile…. Publicul său erau oameni de la țară cărora viața le-a oferit mai mult greutăți decât bucurii. Lor, nu celor puternici și bogați, le aparține împărăția cerurilor. Isus a vrut să înnoiască țara lui Israel și este o minune a istoriei că de numele său s-a legat cursul triumfului unei religii la nivel mondial” (p.66-67). Începând cu anul 30, Isus face călătoria la Ierusalim, însoțit de discipoli, și pășește pe calea întâlnirii lumii în toată lărgimea ei. Acuzația cheie, care avea să-i atragă crucificarea, era că s-ar fi proclamat „rege al iudeilor”, ceea ce, conform legislației romane, era lezmajestate (crimen laesae meistatis), echivalentă cu cea mai înaltă trădare. Ceea ce s-a scris pe crucea răstignirii – INRI (Jesus Nazarenus Rex Judaeorum) – dezleagă toate întrebările privind ceea ce s-a numit “procesul lui Isus” (p.74), care a stârnit zvonuri, prejudecăți și pasiuni în istoria ulterioară.
Prima observație nouă pe care o aduce Werner Dahlheim este că nu a existat vreo ostilitate între însoțitorii lui Isus și iudeii din Ierusalim, chiar dacă discipolii au trăit răstignirea cu durere. “Dimpotrivă, este sigur că adepții lui Isus s-au stabilit în umbra Tempului, loiali față de instituțiile și convingerile evreiești. Ei îl lăudau pe Dumnezeul lui Israel, care a creat cerul și pământul și a încheiat o alianță cu poporul său. Nouă în credința lor era propoziția călăuzitoare că Dumnezeul lui Abraham și al lui Jacob a lăsat ca Fiul său să devină om pentru ca întregii creaturi, devenită păcătoasă, să-i acorde iertarea de păcate; pe cel care a murit pe cruce Dumnezeu l-a înviat și chiar l-a înălțat la sine” (p.91). Din capul locului, adepții lui Isus nu au vrut să fie o sectă și nici nu au fost.
S-a controversat atunci, desigur, asupra obligației vizitării zilnice a Templului, ca și asupra rolului femeilor și familiei și altor subiecte. În context, marele preot Hanna al II-lea a luat măsuri severe față de cei care ieșeau din tradiția evreiască.
Este de observat că evreii au trebuit să învețe din „exilul babilonian” cum pot supraviețui când sunt politic fără putere și li s-a distrus coloana vertebrală a vieții lor, care a fost Templul din Ierusalim. „Ei au considerat că existența și identitatea lor ar fi în garantată atâta vreme cât rămân ascultători față de Dumnezeul unic sau se întorc la el ca păcătoși pocăiți” (p.112). Fidelitatea nezdruncinată față de Tora a fost secretul vieții evreiești ulterioare.
Sciziunea între cei care l-au urmat pe Isus și iudei s-a produs efectiv după ce, în Antiohia, primul loc, după Ierusalism, în care s-a format o comunitate de creștini, aceasta s-a deschis către păgâni. Apostolul Pavel – ne spun Faptele apostolilor – a fost cel care a făcut pasul. “Pavel este primul mărturisitor al credinței în Fiul crucificat al Dumnezeului evreiesc” (p.102) și cel care a început botezarea creștină de păgâni.
Max Weber a avut dreptate să spună că “ziua Antiohiei” este o dată cheie a istoriei europene și mondiale. Din momentul deschiderii spre popoarele lumii, învățătura lui Isus a intrat pe drumul răspândirii universale. Vestita Tora iudaică a rămas la temelia vieții evreilor, dar, în lumea largă, s-a impus treptat o nouă învățătură cu privire la “mântuirea” omului, ce-l avea în centru pe Isus Cristos.
@Sandu Chira, pensionar
eu zic ca am raspuns falselor probleme pe care le-ati pus, chiar in confuzie terminologica…
nu este problema mea ca dumneavoastra nu intelegeti rational/logic ceea ce scriu..
acuzatia de incest nu se poate aplica evreilor, ei chiar au fost primii care au sanctionat asa ceva, iar crestinismul a preluat aceste valori..
grecii si romanii nu au condamnat incestul si nici homosexualitatea, ca sa intelegem unde suntem, si vorba aia, ne consideram urmasii lor…
daca nu ar fi fost ideea crestina, cine stie cum ar fi aratat lumea in acest spatiu..
nu cunosc cazul Mariei Magdalena, nu ma intereseaza acest aspect al genealogiei…
.
@mariuta, Deci răspunsul la întrebările mele este acest nou Rechizitoriu, cu cele 9 capete de acuzare? Pentru aceste învinuiri o să mă condamni la focul veșnic din IADul creștin? Nu voi putea beneficia de puțină clemență creștinească? De ce nu ai încercat să răspunzi măcar la câteva din întrebările mele? Să înțeleg că nu găsești răspunsuri cât de cât logice, raționale? Referitor la Iuda și Tamar am înțeles, foarte bine, că a fost păcălit. Eu mă întrebam de ce Doamne-doamne l-a ales pe Mesia, tocmai din neamul Iudeilor, din numeros popor promis lui Abraham (Avram)? Nu înțeleg de ce alăturați moștenirea iudeo-creștină, de cea greacă? Cultura Greciei antice și a Egiptului antic le putem compara, poate doar, cu cea Aztecă și eventual cu cea Chineză, etc antice. D-na mariuta ce ziceți: O fi adevărat că Maria Magdalena, după răstignirea lui Iisus, s-a refugiat în Franța, unde a născut-o pe Sara, care a ajuns în neamul Merovingienilor(?), care au dat mai mulți regi Franței?
@Sandu Chira, pensionar,
Tataie,
1. povestea biblica Iuda si Tamar este anterioara lui Moise, a legilor pe care acestea le-a dat!
2. daca ai fi citit cu atentie ai fi vazut ca Iuda a fost inselat in relatia in cauza!
3. relatiile incestuoase sunt cele considerate a fi cele in care exista consanguinitate, ceea ce nu este cazul aici!
4. toate popoarele vecine evreilor, inclusiv grecii si romanii nu condamnau incestul, il considerau firesc, primii care au le-au interzis si le-au considerat pacat au fost evreii si, pe urmele lor, crestinii!
5. sa inteleg ca regreti regimul comunist si regimul nazist care nu au recunoscut ideea crestina?
6. sa inteleg ca dumneata nu tii Craciunul si nici Pastele?
7. in absenta ideii religioase si a Bisericii, praf ar fi fost Europa dupa caderea Imperiului Roman si nu intamplator astazi vorbim de mostenirea iudeo-crestina!
8.identitatea europeana tine de aceasta mostenire si de cea greaca.
9.identitatea romaneasca tine de ideea crestina! Domnitorii nostri asta au facut cand s-au opus islamului turcilor!
pe scurt, nimic nu intelegeti si singurul lucru care va framanta este sexul, asa rezulta din postari!
nu ca as condamna acest semn de vitalitate, dar nu o mai bagati la *stiinta*!
@mariuta. Drăguță, în toate comentariile lu matale pe lângă insulte și jignirii, nu ai încercat să răspunzi, cu argumente logice, la niciuna din întrebările, pe care mi le pun și le pun eu. În toate te învârți, doar, în „jurul cozii”. Probabil faceți parte din categoria Pelerinilor care se înghesuie să pupe cadavre (zise moaște). Apropo, ce a făcut Iisus în cei 30 ani, despre care Biblia nu ne spune nimic? O fi adevărat că a fost „la studii” la Călugării Tibetani? Apoi Știința nu se ocupă doar cu diadele, ci în primul rând, în cazul de față cu EVOLUȚIA. Aluzia la ce ar spune Freud, tineți seama că timpul trece și lasă urme, mai degrabă, sau mai târziu pentru toți. Despre afirmația mea că sunt ortodox nepracticant, precizez că am fost botezat de preot greco-catolic, am frecventat biserica până pe la 18 ani, apoi pauză până la cununie, la biserica devenită Ortodoxă după care pauză. Păcat că în România nu s-a cultivat obiceiuri/ritualuri laice pentru astfel de momente. Surprinzător, dacă luai pe rând, de la 1 la 8 și răspundeai punctual la intrebările mele, aș spune că apreciez dialogul cu d-ta. Săntate, cele bune!
@Sandu Chira, pensionar
Draguta,
toate neamurile din jurul iudeilor acceptau si practicau incestul, ( asta se intampla si la greci si la romani), iudeii au fost singurii care l-au condamnat, introducandu-l in categoria relatiilor necuviincioase ( une intrau si altele..) a se citi legile lui Moise…de aici condamnarea moabitilor si stigmatul asupra lor, ( vezi cartea lui Rut)
acest lucru a fost preluat de crestinism…
dumneata nu faci distinctia intre credinta in Iisus si credinta lui Iisus si ti-am pus intrebarea daca refuzand ideea crestina refuzi si credinta lui Iisus, pe care o gasesti in rezumat in judecata de apoi si in cele 10 porunci, in Decalogul..
stiinta se ocupa cu diada adevarul-fals, credinta cu diada bine-rau..
pentru stiinta nu exista distinctia sacru-profan care exista in religie..
esti marcat de lecturile din Cancan, nu exista postare sa nu o duci sper sex..
sa fie vorba, cum ar spune Freud, de obsesia pierderii lui
@mariuta. Eu „tataia” nu cred în creație, ci în evoluție, în Știintă și nu sunt singurul. Pentru asta trebuie să fiu pus la „stâlpul imfamiei”? Dacă dumneata (și eu aș putea zice „mamaie”) crezi, e problema lu matale. Nu crezi că nu e corect să-mi aduci atâtea jigniri, gratuite, pentru faptul că am „îndrăznit” să recunosc că încă din adolescență, când am înțeles semnificația zilei de 25 martie/buna vestire, am început să-mi pun întrebări? De ce vă permiteți asta? Expresia: „Religia, o frază de dânșii inventată, ca, cu a ei putere….” nu am spus-o eu. Revin la „Regele Iudeilor”: teritoriul Iudeea, este cel stăpânit de una din cele 12 seminții ale lui Iacov/Izrael, cea a lui Iuda. Neamul Iudeilor provine din relația incestuoasă a lui Iuda, cu nora sa Tamar!? Interesant! Circula o butadă, ceva de genul: „In Vechiul Testament nășteau bărbații, dar la un moment dat au început să nască femeile(!?!). Recent Papa Francisc a făcut o declarație, care a șocat lumea credincioșilor și anume că: -Iisus nu s-a înățat la cer cu trupul, ci numai cu spiritul/duhul. Deci nu mai „șade de-a dreapta …”?(șic?!) Lăsă încrâncenarea, de a-mi face educație religioasă. Sănătate, cele bune!
Un grup mic din Ord. Templierilor,(cruciadele antimusulmane etc.) Geofrrroy De Saint Omer si Hugo de PAyn s-au hotarat in anul 1117,de Craciun sa faca de paza la Ierusalim pt.apararea pelerinilor.Regele Baldoiun I i-a laudat si le-au permis sa-si construiasca o cazarma proprie.Au descoperit vechi scrieri ebraice cu care la inceput templierii nu au stiut ce sa faca.Fragmentele contineau rapoartele evreilor Essaimin(spioni)pusi de rabinii de atunci in care ei aduceau la cunostiiactivitatea blestematului Mamzer (fiu de curva)Iisus,care incit impotriva dumnezeului evreilor Jahwe.Acolo se spune ca Iisus Christos l-a asemanat pe Jahwe cu Satana din cauza invataturilor lor.O dovada clara -Evanghelia dupa Ioan(Ioan 8,44)unde Iisus le spune evreilor:”Voi v-ati ales ca Dumnezeu pe Diavol”.A avut loc deci o falsificare puternica a invataturilor adevarate ale lui Iisus!Templierii au avut un soc cand au aflat ca adevarata invatatura a lui Christos si Vechiul Testament erau in totala contradictie.El ii invata sa combata vechiul Dumnezeu ca pa Satana .B.de Clarivaux i-a sfatuit sa pastreze secretul care a inceput sa fie uitat.In contact cu lumea islamica au descoperit niste scrisori de la Aibu Thalile(imamul Ali)din Damasca,in care ac.dezvaluia ca atat Coranul cat si Evanghelia dupa Christos au fost falsificate,ceea ce a starnit valva si au inceput cercetari.O evanghelie straveche a lui Ioan,transcrisa de ereticul Marcion in anul 94 d.Ch,(document cartaginez)a cazut in mainile templ.,docum.continea si o biografie a lui Marcion,ac.intre anii 90-130 d.Ch.a infiintat o miscare crestina a lui iisusfiind in contact stras cu apostolul Ioan.Dupa omorarea lui,ac.miscare s-a distrus.Doc.lui marcion erau erau originalele Evangh.dupa Ioan si Matei si o traducere din greceste „Ilu Aschera”in care se afla adev.invatatura a lui Christos.Vechiului testament-religia ebraico-crestina ,camata preluata si pr.admiterii absolutismului nu reflecta invataura Mantuitorului,fiului lui Dumnezeu
@Sandu Chira, pensionar
tataie,
Sa o luam pe rand!
1.Eu cred in stiinta, in adevar! Deci cand va intrebato daca *.Nașterea lui Iisus a avut loc datorită unui viol, sau act de prostituție?* faceti stiinta?
2.Ce stiti despre teoria adevarului?
3.Textul profesorului Marga este dedicat Mantuitorului! Daca ati fi avut oleaca de cultura religioasa ati fi stiut ca ideea *poporului ales* nu face parte din discursul Mantuitorului si este clar criticat de Apostolul Pavel!
4.Faceti confuzii jenante, una este credinta si altceva, cu totul altceva este Biserica, care este o institutie care, ca orice institutie, are elemente corupte in mijlocul ei!
5.Ce inseamna ortodox nepracticant? Nu recunoasteti *credinta lui IIsus*, nu recunoasteti valorile crestine, cele sustinute in Judecata de apoi?
6.Oare neimpartasirea valorilor crestine, cele care stau, de altfel la baza modernitatii, se leaga de interesele dumnevoastre privind erotica momentului, la modul cel mai cancanist cu putinta si pe care-l considerati orientare stiintifica si spre adevar?
Tataie, vorbind stiintific, aveti multa gargara si putinatate a lucrului sfant…
@mariuța, Nu „drăguță”, nu am fost procuror la viața mea. Dumneata se pare că ești procuror ACUM, având în vedere „Rechizitorul” care mi-l întocmești. Crezi că noțiunile de: „sacru”, „zi sacră”, sau „lucruri sfinte” pot să ne interzică să ne punem întrebări? Despre libertatea de conștiință ai auzit? Eu sunt un Ortodox nepracticant, care a început să-și pună întrebări cu privire la „Adevărul biblic”, și nu accept noțiunea de pe vremea Inchiziției: „Crede și nu cerceta!”. Eu cred în știință, în adevăr. Apoi dumneata la câte/care întrebări, puse de mine, găsești răspuns logic? Ai auzit ultimele declarații al Papei Francis, cu privire la prostituția din sânul bisericii Catolice? În comentariul meu nu am jignit pe nimeni. Nu voi continua dialogul cu nimeni, care nu știu, sau nu vor sa-l poarte civilizat.
cat de mizerabil poate sa fie un om tastand mizerii ca sa umple gura prostilor,si cum poate atinge sublimul,ca ii ierti pacatele de propagandist notoriu.
@Sandu Chira, pensionar
draguta, ai fost procuror la viata dumitale?
despre sacru nu ai auzit? Azi este Craciunul, o zi sacra!
citesti prea mult ziarul *Cancan*?
te-au prostit aia de-acolo cu violurile si actele de prostitutie sau le-ai trait in familie?
pensionar zici? dar despre lucruri sfinte ai auzit pana acum?
Cine l-a moștenit pe Yahve ? Romanii care au fost biruitori.
L-au moștenit romanii și pe fiul lui Iahve, sau acesta venea din prea plinul istoriei lor ?
Unii impărati au fost crestini cu mult mai devreme decat se crede și dovezile sunt cu tonele,
dar ne convine să huzurim comod in evul mediu.
Domnilor, în lume/pe Pământ trăiesc circa 7 miliarde de „cetățeni ai planetei”, din care doar aproximativ 2 miliarde sunt creștini, care cred în Iisus Cristos. Cât despre Biblie, cu cele două părți Vechiul și Noul Testament sunt câteva aspecte de reținut. Vechiul Testament consider că e scris după legende vechi și Prorociri. Pentru a fii credibilă Biblia, propovăduitorii acesteia ar trebui să caute răspuns la câteva întrebări cum sunt: 1.Cine sunt locuitorii ținutului „Tor” de unde este soție lui Cain, după ce este alungat din Edem? 2. De ce Exodul durează 40 ani, pe când caravanele Beduinilor făceau același traseu în câteva zile/săptămâni? Este cumva reluată idea din legenda lui Odiseu, care rătăceste 40 ani pe mare, până ajunge acasă? 3. Ale cui sunt celelalte neamuri, care trebuie omorâte și să li să ia/ocupe cetățile, dacă nu ale aceluiași Dumnezeu, care-și îndeamnă „Poporul ales” la crime? 4.De ce Povestea nașterii lui Iisus seamănă perfect cu nașterea lui Alexandru cel Mare (Macedon) ce a avut loc cu 354 ani înainte (îen)? Aici „buna vestire” o dă arhanghelui (Gavril?), acolo un zmeu – după declarația Olimpiei, mama lui AM. 5.Nașterea lui Iisus a avut loc datorită unui viol, sau act de prostituție? 6. Iisus s-a declarat „fiul omului”, abia Conciliul/Sinodul de la Niceea, din anul 325 en îl declară, prin vot, de origină Divină, la propunerea Împăratului Constantin.
7.A fost căsătorit Iisus cu M.Magdalena și au avut urmași? 8.De ce în Biblie nu sunt încluse Evangheliile: lui Toma, Iuda, Maria Magdalena, etc?
Fratie, de unde stii tu cum ii ziceau dacii lui Dumnezeu? Ai cumva darul stravederii? Dumnezeu este Domnul zeilor, pe care stramosii nostri il numeau si Craciun, Zeul cel Batran. Daca vrei sa cunosti elemente de credinta a religiei dacilor, studiaza istoria orala, populara (mituri, legende, povestiri, basme, etc.), nu pe aia culta. Tot ce nu apartine fondului crestin, apartine religiei dacilor. Ca fapt divers, ultimul mare preot dac a fost si primul martir crestin. Românii au devenit un popor nou nu prin amestecul dintre romani si daci si renuntarea la limba proprie a autohtonilor, ci prin increstinarea dacilor, care vorbeau aceiasi limba cu a taranilor nostri, limba dacilor fiind LIMBA ROMÂMĂ POPULARĂ, din care se trage si limba latina si limba sanscrita si limba sclavina, precum si toate limbile popoarele ce apartin rasei albe, care isi are obarsia in zona Muntilor Carpati.
@Corector,
Rațingăr și Ainstain, doi papi unul bisericesc și celălalt în domeniul științific, care s-au rătăcit cu harta (Cuvântul lui Dumnezeu ) în mână.
Bre nea Andrei, vezi-ti de ciorba matale si nu te baga in chestiuni teologice, ca iesi pe minus. Nici macar numele Mantuitorului nu-l scrii corect, ca si alti comentatori habarnisti. Daca pentru Dumnezeu – de la Apocalipsa zicere – Biserica Ortodoxa este simbolizata de femeia cea virtuoasa, Biserica Catolica este reprezentata ca o femeie de moravuri usoare, o destrabalata, care acum este condusa de o Fiara, ultimul Papa si rege al Vaticanului. Si ca tot suntem la capitolul Adevaruri esentiale pentru cei care au ochi sa vada si urechi sa auda, sectele asa-zis crestine sunt profetii cei mincionsi. Deci, Ortodoxia este Calea cea Dreapta si Adevarata spre dobandirea Tineretii fara batranete si a Vietii fara de moarte, restul fiind amagiri dracesti!
Cum sa obligi asiaticii si negrii sa se inchine la Isus, cand respectivul nu arata ca ei,nici macar nu e vreun viking mai prezentabil,e pur si simplu un aramaic,care vorbea aramaica!Evreieste nu se vorbea in zona aia,doar aramaica si greaca
Sa nu uitam ca Getii sau numiti Ar-getii datorita cetatii Argetia aflata pe malul Arges-os …Argesului langa Bucuresti credeau ca sufletul lor se duce la Zeul-mos…numit de ei Zal-mos…in limba greaca Zal-moxe.
@mariuta = bravo, credinta in Iisus e apanajul oamenilor sensibili, bisericosi. Credinta in mahmud e credinta mai la indemana baietilor practici care luau gaturi prin desert. CREDINTA lui ISUS e o problema grea, care mestecata cum se cuvine, rupe multe MASELE PUTREDE.
„Shimon Gibson încheie atenta sa cercetare cu o concluzie care merită citată ca atare. El spune simplu: „ nu există o explicație istorică pentru mormântul gol”, p.165).”
„NU EXISTA O EXPLICATIE ISTORICA PENTRU MORMANTUL GOL”.
DE AICI trebuie sa pornim in Intzelegerea ADEVARULUI despre Iisus.
Cei CARE „Le STIU si INTZELEG”, au realizat deja :
– CINE a fost Iisus
– De CINE a fost trimis pe Terra
– DE CE
ALTFEL NU se poate intzelege CUM a fost posibil ca MASE Uriase de Oameni sa treaca RAPID si TOTAL la Crestinism, exluzand pe Cei_Mai_”Capsomani”, care au fost „convinsi” prin Metoda lui Carol Cel Mare cu Saxonii sau a Conchistadorilor cu Amerindienii Sudici …
Repet ;
CINE „Le STIE”, inttzelege CE vreau sa spun.
Restul GuGusticks SCEPTICI din Nastere, adica … NAROZI sau NE-Realizatzi Intelectual :
NU vor intelege niciodata
NU vor accepta CE au intzeles Stiutorii.
DACA ar intelege, ar fi mai usor sa SCAPE Lumea de Calea RAULUI (Dracului) in care este imbrancita cu METODA …(Draceasca, desigur), mai ales in ULTIMII 30 de ani.
O Intelegere RATIONALA a INTREGII Chestiuni IISUS, intelegere acceptata de MASE, ar usura enorm Scaparea LUMII de Calea Dracului.
Cantonarea in Intzelegerea TRANSCENDENTA, din pacate SINGURA accesibila MASELOR Ne-TERMINATE Intelectual prin EDUCATIE Continua, permite si intarzie Persistentza RAULUI, in Lume.
PANA ATUNCI sprijinirea Bisericii CRESTINE si – mai ales – UNIFICAREA Catolicismului cu Ortodoximul este SINGURA Cale de OPUNERE la Lucrarea DRACULUI (Raul).
Chestiunea GRAVA este ca ACUM exista asemenea ARME in Lume, incat ORICAND se poate produce Apocalipsa, lucru imposibil PANA la Aparitia Erei ATOMICE :
Cat de Ai Dreaxcuu’ erau Decidentzii ALESI de Intunecimea Sa, NU aveau CUM sa distuga Lumea, chiar daca o doreau, CONSTIENT sau NU.
Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Mulți nu cunosc nici semnificația acestui nume. Isus , vine din limba ebraică unde însemnă Salvator, (Mântuitor), sau Eliberator.” Ea va naşte un Fiu şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va salva pe poporul Lui de păcatele sale.”(matei 1:21)Cristos este corespondentul grecesc pentru termenul evreiesc Mesia, care în limba română se traduce pin Unsul lui Dumnezeu. În Vechiul Testament , erau unși din ordinul lui Dumnezeu , preotul cel mare , profeții, și Împărații lui Israel.Tot Vechiul Testament prezintă venirea lui Mesia , trimisul lui Dumnezeu în lumea noastră. Ori Fiul lui Dumnezeu , cel venit în lumea noastă este investit de însuși Dumnezeu Tatăl cu toate cele trei funcții : Cel mai mare Preot(s-a adus pe sine sacrificiu pentru păcatele oamenilor), Cel mai mare Profet(profet= om care vorbește din partea lui Dumnezeu), și Împăratul împăraților.
Deci Isus Cristos nu este un nume cum avem noi , ci este Fiul lui Dumnezeu , care s-a întrupat de la Spiritul Sacru și din fecioara Maria, carea a venit să elibereze pe oamenii care vor crede în El din sclavia păcatului , precum și să le aducă acestora, promisiunea vieții eterne în glorie alături de El în Casa Tatălui Său.
„Cuvântul Dumnezeu nu este, pentru mine, altceva decât expresia și produsul slăbiciunii umane. (…) Biblia este o colecție de legende și basme, cu siguranță onorabile, dar primitive și copilărești „(Albert Einstein)
„Ca rezultat natural al acestor încercări,apare impresia că avem foarte puține informatii de încredere despre Isus și că credința în divinitatea sa a format imaginea, după aceea.
Este Isus al istoriei cel care a dat naștere lui Hristos al credinței – aceasta este desigur poziția clasică a Bisericii Catolice (și a altor biserici creștine) – sau este credință in Hristos care a născut un Isus istoric? ”
(Joseph Ratzinger alias Papa Benedict al XVI-lea, in cartea „Iisus din Nazaret”)
Textul este valoros prin trimiterile bibliografice, dar cam indoielnic..
m-as fi asteptat ( nu as dori sa sune pretentios!) ca domnul profesor Andrei Marga sa ne vorbeasca despre cele doua credinte, credinta in Iisus si credinta lui Iisus care formeaza temeiul ideii crestine!
Martin Buber vorbeste si el despre cele doua credinte, si-l citez aici pe Taubes *emunah, această credință iudaică primară, naturală, în care omul se află într-o relație de credință, și celălalt tip de credință la care omul se convertește.*
Credinta in Iisus produce o falie in iudaism. Dupa cum o schimbare ( cuvantul falie nu este potrivit, caci Mantuitorul insusi spune ca nu a venit sa schimbe Legea!) produce si credinta lui Iisus.
Despre prima falie lucrurile sunt clare si expuse clar in textul domnului profesor. M-as fi asteptat sa se identifice in ce a constat schimbarea pe care o produce credinta lui Iisus in spiritul vremii.
Si aici trebuia pomenit Pavel, caci el este *creatorul* comunitatii de care vorbeste Martin Buber si care aduce in discutie credinta lui Iisus. Or domnul profesor se fereste, politiceste corect, de acest aspect.Oare de ce?
Ceea ce face textul de fata indoielnic..muta problema ideii universale pe care o pune Pavel in evidenta ca definitorie in spiritul Mantuitorului pe un aspect, cel social, atunci cand citeaza faptul ca Iisus raspunde asteptarilor grupurilor sarace. Altfel nu am putea explica de ce credinta lui Iisus i-a cuprins si pe cei bogati.