Liberalii sunt mâniaţi rău pe atitudinea de luni noaptea a lui Victor Ponta, căruia îi reproşează că a depus Curtea Constituţională la picioarele lui Traian Băsescu.
În PNL e fierbere mare având în vedere că toată punerea în scenă de luni noaptea, cu sceneta înconjurării pupitrului prezidiului parlamentului, a fost spulberată. A fost spulberată după ce tânărul lider al PSD ar fi decis renunţarea la susţinerea cu îndârjire şi cu orice preţ la candidatura lui Valer Dorneanu pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Pentru susţinerea candidaturii acestuia, PNL se alăturase la demersul şi propunerea PSD şi, au încercat să împiedice PDL să facă până la capăt jocurile lui Băsescu. Cel care nu vroia la Curte decât cadre de nădejde date PDL.
La un moment dat, spun surse parlamentare, fără vreo decizie, dar probabil cu vreun telefon operativ, Ponta ar fi cedat brusc. Când scandalul era în toi şi se trecuse la renumărarea voturilor, preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a anunţat o „pauză scurtă”. S-a retras pentru pauză. Se zice că nu singur şi că ar fi fost Ponta după el. După, Dorneanu nu a mai ieşit judecător, ci omul pedeliştilor. Adorat de Traian Băsescu. Acum, este clar că legile guvernului Boc de jupuire a românilor de pensii şi de salarii, vor fi extrem de… foarte constituţionale.