După ce Tribunalul Vâlcea declara, pe 14 octombrie 2010, nelegale reducerile salariale cu 25%, Curtea de Apel Piteşti a anulat, în recurs, decizia pronunţată în primă instanţă. Astfel, căile de atac interne s-au epuizat şi tăierile rămân în continuare legale.
Legea 118/2010, din iunie 2010, prin care s-au redus salariile bugetarilor cu 25%, fusese declarată nelegală şi neconstituţională. Decizia a provocat mult zgomot, pentru că legea fusese declarată constituţională e către Curtea Constituţională.
Potrivit deciziei Tribunalului Vâlcea, bugetarii reclamanţi (6 funcţionari şi doi judecători) ar fi trebuit să-şi primească banii înapoi.
Judecătorii vâlceni şi-au motivat decizia citând mai multe decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg.
Aceştia au arătat că „privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigenţele de interes general şi imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă şi proporţională a valorii bunului, acordată titularului acestuia”. Bazându-se tot pe jurisprudenţa CEDO, magistraţii vâlceni au susţinut că, „dacă o reformă radicală a sistemului politic şi economic al unei ţări sau situaţia sa financiară poate justifica, în principiu, limitări draconice ale despăgubirilor, aceste circumstanţe „nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenţie, cum ar fi, de exemplu, principiul legalităţii şi cel al autorităţii şi efectivităţii puterii judecătoreşti”.
Pe 19 noiembrie 2010, după ce instanţa din Vâlcea a declarat nelegale reducerile salariale cu 25%, Ministerul Justiţiei a cerut însă CSM să declanşeze procedura inspecţiei judiciare asupra judecătorilor de la această instanţă.
Justificarea Ministerului Justiţiei a fost aceea că judecătorii de la Vâlcea şi Călăraşi nu au respectat Decizia obligatorie a Curţii, prin care aceasta opina că tăierea salariilor este constituţională.
Mai mult, Ministerul Justiţiei pretindea că pronunţarea de către o instanţă de drept comun a unei decizii contrare Deciziei Curţii Constituţionale reprezintă „un fenomen extrem de periculos pentru însăşi existenţa statului de drept”.
În urma deciziei favorabile bugetarilor, Primăria Voineasa din Vâlcea (pârâta) a făcut recurs. Pe 24 martie, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul făcut de Primărie, anulând astfel decizia primei instanţe din octombrie 2010.
În urma inspecţiei judiciare declanşate în cazul acelor judecători, Curtea de Apel Piteşti, a anulat, în recurs, decizia pronunţată în primă instanţă. Căile de atac interne s-au epuizat, astfel că tăierile rămân în continuare legale.
O încercare timidă şi curajoasă a unei instanţe de a restabili o chestiune de legalitate şi constituţionalitate a fost, se pare, înăbuşită.