Valentin Nicolau
Curvocraţia română
16 january
„Învăţământul românesc pregăteşte piese de schimb pentru angrenajul social.” Remarca te pune pe gânduri o dată în plus, dacă te gândeşti că producţia de serie implică existenţa rebutului. Ţările care nu se lasă depăşite de istorie pregătesc nu doar oameni-meserii, ci au inventat şi sisteme de protecţie ce evită ascensiunea rebuturilor în ierarhii. Au grijă ca structurile lor vitale să nu se înnoiască prin „defecţi” care pot compromite buna funcţionare a societăţii.
Ce se întâmplă cu o ţară unde rebuturile, reuşind să treacă drept „piese sănătoase”, s-au cocoţat la conducerea ei? Ajunge o maşinărie stricată, iar sensurile existenţei ei sunt deturnate numai spre bunul plac al rebuturilor guvernante.
România nu a excelat niciodată în exersarea meritocraţiei, competenţa nu a fost primul atribut luat în seamă la numirile în funcţii publice. Apetenţa pentru curvocraţie s-a exprimat prin succedarea diverselor camarile care au indus în societate propriile lor rutine viciate de promovare. Diferenţele istorice şi ideologice sunt haine ce odată dezbrăcate descoperă aceleaşi anatomii malforme: imbecili cu conştiinţă minimă de sine, dar fidelitate totală pentru cel care i-a ridicat în funcţie; grobieni cu fălci şi cefe late, ce tresar doar la ordinul stăpânului, umplându-şi maţul şi portofelul obsedaţi că în orice clipă pot fi înlocuiţi cu alţi grobieni; şantajabili disciplinaţi ce execută orice pentru că oricând li se poate accesa dosarul ţinut în sertar pe post de buton de comandă. Doar trei modele ale unei inginerii genetice, invariante la scurgerea vremurilor, tot aşa cum nepotismul şi amantismul transcend epocile şi guvernările. Cu cât mai familistă sau mai curvăsărită este o guvernare, cu atât vor domina mai mult rudele din familia conducătorului sau amantele sale. În cea de-a doua situaţie, prin mimetism, instituţiile statului se umplu de metrese şi te întrebi dacă predilecţia pentru dudui cu condicuţă vine dintr-un exces de sexualitate sau dintr-un deficit ascuns prin etalarea obstinantă a femeii cu preţ redus şi plata înainte.
Periculos devine când rebuturile guvernante s-au structurat într-o bandă organizată după reguli mafiote. Modelul mafiot le oferă rezistenţă împotriva sistemului democratic incapabil să se mai apere doar cu legi şi bun-simţ. Astfel, supremaţia rebuturilor se continuă peste măsură. Lehamitea şi senzaţia lipsei de perspectivă invadează psihicul colectiv, determinând o amorţire şi mai mare a corpului social.
Trăim pe pielea noastră o asemenea încercare. Zi de zi viaţa ne este molestată de Întâiul rebut al ţării gardat de camarila sa. Răul creşte clipă de clipă pentru că un rebut va urî orice este întreg la fire şi valoros. Va lupta împotriva celor slabi, pentru că el, declarându-se cel mai puternic, este în fapt cel mai inconsistent. Va încerca să distrugă tot ce funcţionează şi naşte adevăr deoarece el vieţuieşte strâmb şi nu poate rosti decât minciună. Dominaţia prelungită a rebuturilor generalizează procesul de alterare, mecanismele cele mai intime ale ţării se pervertesc la curvocraţie, tot aşa cum peştele se împute de la cap. Letală devine starea în care se instalează abandonul total, complacerea în simbioza dintre trupul inert al ţării şi prădătorul parazit. Ne descompunem putrezind zilnic, iar singurul nostru gest de revoltă e să schimbăm canalul tv.
Cristina Pocora
Flexicuristul Botiş…
01 17th, 2011
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat la o şedinţă a Comisiei de Dialog Social din Bistriţa-Năsăud, că flexicuritatea aplicată la indemnizaţia de creştere a copilului va fi folosită ca abordare şi la Codul Muncii.
„Flexicuritatea. Aceasta abordare o sa o avem si pe Codul Muncii, dar trebuie discutat. Eu când ma duc la negocieri, ma duc cu ceva, e tactica mea, sunt un om al dialogului. Întotdeauna am spus ca stam de vorba, negociem, fara sa ma retrag din negocieri sau sa ma supar si sa spun ca asa vreau eu sa fac. Se negociaza si probabil ca veti spune peste o luna sau doua luni ca a iesit un Cod al Muncii bun”, a declarat cu înţelepciune Botis.
Mai întâi simt nevoia de a specifica ceea ce se înţelege prin „flexicuritate”, concept european cuvânt atât de nefericit tradus în limba română:
„Flexicuritatea a apărut ca un concept care să împace pretenţiile angajatorilor cu cele ale angajaţilor, îmbinând flexibilitatea şi securitatea pentru lucrători şi companii. Se urmăreşte promovarea competitivităţii, ocuparea forţei de muncă şi satisfacţia la locul de muncă prin crearea unui echilibru între drepturile şi responsabilităţile lucrătorilor şi companiilor, precum şi ale autorităţilor publice. Europa are nevoie de noi moduri de a conferi mai multă flexibilitate pieţelor sale ale forţei de muncă, pentru a-şi asigura potenţialul competitiv pe piaţa globală. Totuşi, cetăţenilor europeni, obişnuiţi cu un nivel foarte ridicat de securitate socială, statele membre trebuie să le ofere politici sociale coerente şi asigurătoare.” (conform http://www.immromania.ro/noutati/noutate.php?id=183)
Apoi, trag concluzia că domnul ministru Botiş se străduieşte să fie « flexicurist » (scuzaţi expresia !), dar nu prea-i iese (nici măcar asta!). Adică, una e să aplici nişte principii pe piaţa muncii, şi alta e să fi deschis la negocieri. Părerea mea!
