Custodele Coroanei împlinește 74 de ani

La rândul său, Custodele Coroanei urează tuturor o primăvară cu pace sufletească, speranţă şi zile senine!

De (C.T.)
Custodele Coroanei împlinește 74 de ani

La rândul său, Custodele Coroanei urează tuturor o primăvară cu pace sufletească, speranţă şi zile senine!

Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îşi sărbătoreşte duminică ziua de naştere, împlinind 74 de ani.

„Astăzi, Majestatea Sa îşi sărbătoreşte ziua de naştere în familie şi mulţumeşte tuturor celor care i-au adresat urări cu această ocazie! La rândul său, Custodele Coroanei urează tuturor o primăvară cu pace sufletească, speranţă şi zile senine!”, se arată pe www.romaniaregala.ro, într-o postare dedicată acestui eveniment.

Margareta s-a născut la Lausanne, în Elveţia, pe 26 martie 1949, ca primă fiică a Regelui Mihai I şi a Reginei Ana ai României. A fost oficial desemnată Principesă Moştenitoare în anul 1997 şi numită Custodele Coroanei române în anul 2007.

Este licenţiată în Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional – Universitatea din Edinburgh, Scoţia, şi a fost angajată, înainte de 1989, în proiecte ale Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite şi ale Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD).

Pe 18 ianuarie 1990 soseşte în România şi înfiinţează, împreună cu tatăl său, Fundaţia Principesa Margareta a României, dedicată sprijinirii bătrânilor şi tinerilor aflaţi în dificultăţi fizice sau materiale.

Custodele Coroanei l-a însoţit pe Regele Mihai I în turneele susţinute în 1997-2007 pentru sprijinirea aderării României la NATO şi Uniunea Europeană.

Majestatea Sa Margareta şi ASR Principele Radu s-au căsătorit la 21 septembrie 1996. Din mai 2001, cuplul regal locuieşte la Palatul Elisabeta din Bucureşti, iar angajamentele lor publice se desfăşoară în Capitală, în ţară şi în străinătate.

Este membru de onoare al Academiei Republicii Moldova, Doctor Honoris Causa al Geneva School of Diplomacy, al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Timişoara, al Academiei de Studii Economice din Chişinău şi al Universităţii din Piteşti.

Custodele Coroanei este preşedintele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, al Fundaţiei Regale Margareta a României, al Fundaţiei Atletismului Românesc (preşedinte de onoare), al Asociaţiei Casa Majestăţii Sale şi al Fundaţiei Colecţia Familiei Regale a României.

Este cetăţean de onoare al judeţului Cluj, al municipiului Iaşi Oraş Regal, şi al oraşului Soultzmatt (Alsacia, Franţa). Din iunie 2005, în Bucureşti funcţionează Şcoala Gimnazială ‘Margareta a României’.

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu oferă opt burse regale: Bursa Regele Carol I şi Bursa Regina Elisabeta (anual, pentru doi studenţi ai Academiei de Studii Economice din Bucureşti), Bursa Regele Ferdinand I şi Bursa Regina Maria (anual, pentru doi studenţi ai Universităţii din Chişinău), Bursa Regele Mihai I şi Bursa Regina Ana (anual, pentru doi studenţi ai Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti) şi Bursa Regele Mihai I şi Bursa Regina Ana (anual, pentru doi studenţi ai Universităţii Agricole de Stat din Chişinău).

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Întrebare, de ce statele UE care au monarhie sunt dezvoltate, ma refer la Amglia, Olanda, Belgia…etc..? în timp ce la noi, familia regala a fost tinuta la distanta deoarece în spate se afla vechii securiști ai lui Ceasescu, ei sunt la butoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.