Două cutremure s-au produs în Italia, la interval de o oră, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în nordul țării.
Conform site-ului USGS, primul cutremur a avut loc la ora 4.03 (ora României) și a avut o magnitudine de 6 grade, iar al doilea la ora 5.02 (ora României) având o magnitudine de 5,1 grade. Seismele au avut loc la o adâncime de 26 de kilometri și au avut epicentrul la aproximativ 36 de kilometri de oraşul Bologna.
Potrivit CNN, cel puţin trei persoane au murit în urma cutremurului, fiind vorba de trei muncitori care au fost striviţi de prăbuşirea halelor în care lucrau.
În oraşul Sf. Agostino, cutermurul a dărâmat o clopotniţă.
Potrivit autorităţilor italiene, care încă evaluează daunele din regiune, se anticipează mai mulţi răniţi şi pagube pe măsură de echipele de salvare înaintează spre satele izolate din zona montană.