Dacă e luni, e Teatru TV: „Repetabila scenă a balconului”

Casa de Producţie TVR a programat pentru prima seară de teatru din anul 2015 o producţie în regia maestrului Alexandru Tocilescu – Repetabila scenă a balconului de Dumitru Solomon, un spectacol preluat de la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov (premiera tv: 1999). Piesa Repetabila scenă a balconului a câştigat Premiul UNITER pentru cea mai bună […]

Dacă e luni, e Teatru TV: „Repetabila scenă a balconului”

Casa de Producţie TVR a programat pentru prima seară de teatru din anul 2015 o producţie în regia maestrului Alexandru Tocilescu – Repetabila scenă a balconului de Dumitru Solomon, un spectacol preluat de la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov (premiera tv: 1999). Piesa Repetabila scenă a balconului a câştigat Premiul UNITER pentru cea mai bună […]

Casa de Producţie TVR a programat pentru prima seară de teatru din anul 2015 o producţie în regia maestrului Alexandru Tocilescu – Repetabila scenă a balconului de Dumitru Solomon, un spectacol preluat de la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov (premiera tv: 1999).

Piesa Repetabila scenă a balconului a câştigat Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 1995. Spectacolul pe care iubitorii de teatru îl vor putea urmări luni, 5 ianuarie, de la ora 20.10, la TVR 2, îi are în distribuţie, printre alţii, pe Adrian Răţoi, Mircea Andreescu, Viorica Geantă-Chelbea, Ion Bechet, Mara Nicolescu.

Producţia teatrului braşovean, care a avut premiera scenică absolută în data de 11 mai 1997, aduce în faţa telespectatorilor, într-o perspectivă satirică, un element central al exprimării publice – balconul. Nu este vorba doar despre un simplu element arhitectural, ci despre un loc comun – simbolic pentru spaţiul de graţie al iubirii ce scapă din înfruntarea orgoliilor şi urii Cetăţii, în context shakespearian, dar şi iconic pentru spaţiul discursurilor şi al disputelor politice, în contextul Cetăţii moderne şi postmoderne.

Dumitru Solomon a avut o ingenioasă idee pentru Repetabila scenă a balconului: cine s-ar fi gândit la simbolul acestui accesoriu public sau locativ, cu rosturi diferenţiate de-a lungul vremii? Cândva, îndrăgostiţii cântau serenade sub balcoanele iubitei (de unde şi al nostru cântec interbelic Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă) sau în balcon apăreau diverşi oratori, să-şi susţină cuvântările de interes public, social sau politic, să pledeze pentru o cauză de interes general, să însufleţească mulţimea pentru o idee, o acţiune, sau pur şi simplu să se arate la felurite evenimente. […] Ideea i-a venit într-o călătorie la Roma, când cineva i-a arătat «balconul de unde vorbea Mussolini»; a făcut atunci legătura cu balcoanele din Bucureşti, «de unde vorbea Ceauşescu şi cei care i-au urmat»; a văzut apoi balconul de la Universitate «şi pe cei care au vorbit de acolo». Şi astfel a constatat că «balconul este […] un element politic fundamental, un spaţiu politic» (conversaţie inedită a autorului cu Marian Popescu, în volumul editat de UNITEXT în 1996, p. 79)”, scrie Constantin Paraschivescu în monografia Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov.

Coregrafia: Raluca Ianegic. Ilustraţia muzicală: Vasile Manta.

Decoruri şi costume: Doina şi Puiu Antemir.

Redactor: Doina Teodoru.

Regia TV: Silviu Jicman.

Programul special 25+25 (1964-1989 şi 1989-2014) al Casei de Producţie TVR, care a propus pentru anul 2014 proiecte de rememorare a anomaliilor unui sfert de veac de dictatură ceauşistă, continuă în 2015 sub denumirea 25+26. Primele două producţii difuzate sub acest generic sunt două spectacole din Arhiva de Aur TVR: Repetabila scenă a balconului de Dumitru Solomon, regia: Alexandru Tocilescu (luni, 5 ianuarie, de la ora 20.10, la TVR 2) şi Şi cu violoncelul ce facem? de Matei Vişniec, regia: Nicolae Scarlat (luni, 12 ianuarie, de la ora 20.10, la TVR 2).

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.