Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administrație BNR, a declarat, vineri,pentru MEDIAFAX, în legătură cu propunerea legislativă prin care dobânzile la creditele pentru populație ar putea fi limitate la cel mult 50% peste dobânda cheie a BNR, că măsura nu face parte din logica economiei de piață
„Dobânzile reprezintă, în esență, prețul creditului, reflectă condiții de creditare și ele depind, printre altele, de întâlnirea cererii cu oferta. Dobânda nu poate să fie limitată prin decret. Putem să ne gândim la un regim de reglementare și supraveghere a activității bancare, ceea ce se și face în urma învățăturii transmise de criza financiară astfel încât să se prevină abuzuri, să avem mai multă încredere în furnizorii și consumatorii de servicii financiare. Repet, a pune un prag, primul caz, a decreta, nu face parte din logica economiei de piață. Există, însă, pe de altă parte, un anume motiv pentru care apar asemenea solicitări și își au obârșia în excese, uneori flagrante, ale industriei bancare. În România, mai intervin și marje care sunt explicate de bănci prin ceea ce numim riscuri de țară. Observăm că nivelurile, foarte mult timp, au fost considerabil superioare celor practicate în alte țări, dar ca Banca Centrală să dicteze care să fie nivelul dobânzilor pe piață devine un lucru care este certat cu ceea ce înseamnă o economie de piață. Băncile, și noi spunem asta de mult timp, trebuie să fie prietenoase cu clienții. Băncile trebuie să își asume o responsabilitatea pentru lucrurile mai puțin bune, printre care unele au contribuit la necazurile ce au însoțit criza financiară. Clienții trebuie să fie mai bine informați, să caute să se informeze, dar să fie și informați, și asta intră în ograda băncilor”, a declarat Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), pentru MEDIAFAX.
„Cât privește Banca Centrală, nu poate să impună un preț al creditului, nu se face nicăieri. Noi avem ratele de politică monetară, care au un rol nu numai de semnal, ghidează mișcarea dobânzilor pe piață. Totodată, fac parte din registrul de instrumente al politicii monetare care urmărește stabilitatea prețurilor și asigurarea stabilității financiare. Înțeleg insatisfacția multora, înțeleg necazurile multora, dar nu așa se poate regla mersul dobânzilor de piață”, a mai spus Dăianu.
Propunerea legislativă a fost făcută de senatorul liberal Daniel Zamfir. Aceasta prevede modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr 13/201 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, „dobânda convențională, atât cea remuneratorie, cât și cea penalizatoarea, plătibilă conform contractului de către consumator, nu poate depăși cu mai mult de 50% pe an dobânda legală”.
„În raporturile juridice dintre consumatori și profesioniști, inclusiv comercianți, dobânzile penalizatoare se pot capitaliza și produce dobânzi doar în baza unei convenții speciale și numai prin depășirea scadenței cu mai mult de un an”, se mai arată în propunerea legislativă.
Dle. Daianu, va rog sa verificati pe piata franceza, italiana, germana si care mai vreti din vestul Europei
care este ecartul intre dobanzile percepute la credite si dobanzile acordate de banci la depozitele facute de
intreprinderi si populatie. veti constata ca acest ecart este de 1, 2 puncte, maxim 3. Adica daca dobanda la depozot
este de 2% dobanda perceputa de banca la credit este de 3, maxim 4%. Bancile centrale din tarile respective
urmaresc atent acest aspect. La noi in Romania bancile au un ecart si de peste 8-9 puncte. De aceea au venit aici
ca sa speculeze.
daca citea codul civil de dinainte de 1948 vedea ca toate prevederile criticate( chiar si falimentul personal, dareain plata, dobanda maxima, etc existau in cel capitalist,fiindca capitalism nu inseamna furt, inselaciune, aleatoriu. noul cod civil hotoman facut de hotomani a amestecat civilul cu comercialul si au facut un cazinou din economie si din tribunal.chiar si comunistii au pastrat diferenta. e ca si cum ai amesteca boxeri profesionisti cu amatori sau civili.
Acest mediocru care nu stie carte a ajuns la BNR!
Rusine,pe vremuri cind era ministru de finante nu stia sa explice ceva in legatura cu TVA-a fost sincer a spus ca el nu se tricepe ce-i ala TVA si si-a trimis adjunctul sa discute cu cei de la fisc!
Domnul Daianu incearca sa explice ca daca romanii primesc un pic in pensii, in salarii, trebuie sa creasca dobanzile cat vrea muschiul bancilor jecmanitoare de neam, ca nu trebuie actuala Putere PSD-ALDE sa imbunatateasca un pic viata mizera de sorginte fanariota a majoritatii romanilor ! Lucrarea asta- de dat un pic nu mult in pensiile si salariile romanilor nu convine sotului doamnei Carmen si atunci securisti de factura domnului Daianu si securisti sindicalizati precum Bogdan Hossu si Dumitru Costin sunt ititi de cel poreclit ” Palton Voda ” sa buimaceasca pe romani cu vorbe mestesugite, ca albul e negru si invers…, doar , doar, pot reveni la butoanele deciziei in Palatul Victoria in dispret pentru alegerile din anul 2016, ” guvernul meu ”, adica haitele tehnocrate conduse de calamitatea politica Dacian Julien Ciolos, in fapt cozile de topor, gargaragii, marionetele, celor care se amesteca copios si abundent in treburile interne ale tarii noastre: rusii, americanii, evreii, francezii, englezii, germanii cu scop clar jefuirea ROMANIEI de resursele solului si subsolului in contradictie flagranta cu apartenenta noastra la: N.A.T.O, U.E., Parteneriat Strategic cu SUA ! ” Ghinion … ”, cum ar spune actualul om in Dealul Cotrocenilor !
Nu de „credite fictive” fiat care sa adinceasca mai tare poporul nostru ( sclavizat deja cestui que vie ) in mlastina datoriilor externe avem nevoie , ci de relatii economice corecte in interiorul tarii ,iar in exterior piete de desfacere corecte care platesc cu aur , petrol sau tehnologie . Daianu este o marioneta vinduta constient sau inconstient pentru privilegii efemere ( ceva bani ,ceva mancare , vre-o vilisoara ) ..iluzionistilor „finantisti ” globalisti .
Cu propunerile ciudate ale inginerului Zamfir ot PNL ne-am obisnuit!Asta fuge mereu de acasa …Daca toti penelistii sunt atat de dusi,propun sa ramana in opozitie permanenta!
Considerați că membrii consiliului de administraie al BNR ar trebui și să explice public cum folosesc „instrumentele” puse la dispoziție de legea de organizare și funcționare, pentru a interveni în „spețe” precum cea referitoare la „prețurile creditelor” ?
Profitorii discuta despre dobanzile la creditare, daca sunt asa de filantropi sa-si foloseasca propriile economii cu dobanda zero sau negativa. Este ridicol sa economisesti la o dobanda de 0,5% pe an impozabila si sa platesti si comision de admoinistrare cont. Toti vorbesc despre banii altora nu de ai lor. Corect ar fi sa nu existe dobanda mai mica de 2% pentru economii, dobanzile la credit se regleaza de piata muncii, cand salariile cresc cresc si investitiile deci si dobanzile.
Considerați că persoanele din consiliul de administrație al BNR ar trebui să explice care sunt „instrumentele” de intervenție ale BNR, în conformitate cu legea de organizare și funcționare, ce le au la dispoziție pentru a asigura obiectivul de stabilitate a prețurilor ce îl au atribuit prin lege, probabil inclusiv prețurile creditelor, pentru ca „indici” precum ROBOR să nu contribuie la creșterea prețurilor creditelor care să „alimenteze” inflația, care la rândul ei „alimentează” prețul creditelor ,tranformând activitatea de creditare într-un „joc de tip piramidal”, în care câștigă numai cei ce oferă creditele ?