
Dalai Lama ar putea face o vizită de două zile în România, în luna septembrie, la invitaţia lansată de europarlamentarul Laszlo Tokes, care a anunţat că a primit confirmarea din partea liderului spiritual tibetan pentru vizita pe care acesta o va face.Europarlamentarul Laszlo Tokes afirmă că a primit confirmarea din partea lui Dalai Lama privind o vizită a acestuia în România, în cursul lunii septembrie, în aceeaşi perioadă în care liderul tibetan va face o vizită şi la Budapesta.
Tokes a lansat invitaţia către Dalai Lama la începutul lunii decembrie 2008, când liderul spiritual tibetan, împreună cu premierul Guvernului tibetan în exil, profesorul Samdong Rinpoche, s-a aflat la Bruxelles. Cu acea ocazie, liderul spiritual al Tibetului a fost primit de către membrii intergrupului Tibet al Parlamentului European, din care face parte şi europarlamentarul Laszlo Tokes.
"În cursul anului 2009, ne-am pus în acord cu cabinetul lui Dalai Lama privind posibilul program al preasfinţiei sale, iar potrivit scrisorii înaintate cabinetului europarlamentarului Tokes Laszlo, liderul tibetan va petrece două zile în Transilvania, în cursul lunii septembrie, în perioada în care va vizita şi Ungaria", se menţionează în comunicatul transmis de biroul de presă al europarlamentarului Laszlo Tokes.
Conform sursei citate, Dalai Lama va merge la Chiuruş (judeţul Covasna), localitatea natală a cercetătorului şi lingvistului Kőrösi Csoma Sándor – autorul primului dicţionar tibetan-englez. Liderul tibetan va depune o coroană la statuia acestuia, după care va susţine o conferinţă în municipiul Sfântu Gheorghe.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.