Dan Tanasă. Se pregăteşte o nouă şmecherie

Cei din „coaliţia terorii din Parlamentul României”, compusă din PSD şi PNL, pregătesc o nouă şmecherie pentru acapararea puterii în stat, tot cu ajutorul UDMR, sustine purtătorul de cuvânt al AUR Dan Tanasă.

După ce au modificat legea pentru a organiza alegerile prezidenţiale mai devreme, acum „UDMR face din nou jocurile PSD şi PNL, mai exact ale baronilor celor două partide”, prin faptul că liderul Uniunii Kelemen Hunor a depus în Legislativ un proiect prin care mandatul aleşilor locali este prelungit cu un an.

Astfel, baronii locali ar trebui să stea în funcţie cinci ani, nu patru cum prevede legea în vigoare, mai transmite Tanasă, potrivit unui comunicat de presă al partidului AUR.„Aşa cum ne-a obişnuit, coaliţia se foloseşte de anexa sa UDMR pentru a pune monopol pe ţară, fără să piardă din punct de vede electoral. Iar totul este făcut în secret. Nu doar că nu au anunţat depunerea unui astfel de proiect, dar termenul de consultare, care durează cel puţin câteva zile în mod normal, se finalizează tot astăzi. Cu alte cuvinte, doar câteva ore stă proiectul în consultare publică, înainte să fie pus în procedură legislativă”, a completat purtătorul de cuvânt al AUR

Reprezentanţii AUR solicită coaliţiei „să termine cu mascarada politică şi, dacă vor să arate că vor democraţie, să aprobe alegerea primarilor în două tururi!”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

12 Comentarii

  1. „PSD şi PNL, pregătesc o nouă şmecherie pentru acapararea puterii în stat”

    Puterea in statul roman nu apartine deja la PSD + PNL fara UDMR ? Opozitia lasa fara ratiune ! Ce o sa faceti dupa inca 10 ani de opozitie ?

  2. De ce nu faceți scandal în parlament? Sau, e campanie electorală și se guvernează doar prin ordonanțe? Apropo, are aviz guvernul pentru ordonanțe?

  3. O ȘTIRE MULT MAI MULT DECÂT „FAKE,VAKE ȘI KELAKE” HAI DAȚI-O NAIBII DE

  4. Mizerabilul care a apucat in politică pe seama ungurimii acu iară aruncă piatra de poate sare iarăși o mulțime de proști in baltă după ea..Excroci Editat, penali și Editat din păcate sunt preferați adevăraților competenți serioși

  5. Orice manevră,chiar imorală,trebuie făcută pentru a opri accesul partidelor extremiste la putere.Sa nu uite nespălații troli antidemocratice ce au făcut Hitler,Stalin,Putin can au ajuns la putere.Nespalatii trebuiesc îndiguiți,la rigoare chiar cu biciul,influența maleficilor sa fie cat mai mica in mijlocul familiilor din care provin.Eu tot spun ca accesul intensificat la educație împuținează numărul jegurilor ignare ce voteaza Sosoaca,Simion,Putin,Orban,Fico.

  6. Despre ce democrație grohai?
    Ești convins ca dacă bagi apa calda si săpun la sate, scapi de nespălați care te încurcă în democrația creata de democrații de peste balta?

  7. Este vorba de comasare. Asta ar insemna ca pentru viitor alegerile locale sa fie impreuna cu prezidentialele si europarlamentarele ….la 5 ani. Ar ramane doar cele parlamentare la 4 ani !

  8. @ @ghitza 20:17,da gogutza.Apa calda și canalizarea contează mult pentru nespălați Eu am avut în vedere și partea morală nu numai a vestimentației.Eu nu am o propensiune pentru democrația americană.Mai bine una europeană.Te salut cu respect.

  9. „din păcate sunt preferați adevăraților competenți serioși”

    cine-i serios bey berila, Arpi Antal, primarul care se joaca toata ziua cu steagurile. Orasul Sf.Gheorghe este falimentat, fara investitori, din Tg.Secuiesc au plecat toti producatorii de confectii, tot taramul apelor minerale este distrus, „in conservare” pentru Hungaria ! Niciodata va mai fi Hungaria peste Romania, degeaba va milogiti la BXL si la Moskova. V-ati distrus regiunea, v-ati distrus tot tineretul care lucreaza prin benzinariile din Hungaria, mai sus nu reusesc, pentru ca secuii n-au fost, nu sunt si nu vor fi considerati hunguri in Hungaria ! De asta ati si renuntat la etnia de secui, brusc v-ati declarat maghiari de pretutindeni. Mai mult de atat nu va duce capul, care competenti, care seriosi, Micky Patrubany, ala nu s-a priceput nici la microcomputere si nici la politica, érted ? L-a batut ITC-ul din Bv de s-a lasat de proiectare si s-a apucat de politica, sa aiba ce manca, hahaha ! Seful maghiarilor de pretutindeni din Medias, nici comuna, nici oras … tare ca untul la Soare ! Nu faci ceva cu obraznicia pe aici, iti faci natia de ras, doar.

  10. Cred ca ăstia ar vrea sa ramâna PE VIATA cu ciolanu in brate …Da eu zic sa-i cam dăm jos…Rosia Montana si ”baroniada” asta PENALA,de cea mai joasă speta,cred că ne dau dreptul sa facem asta,să dăm jos lipitorile astea gretoase de pe noi…

  11. UDMR cauta sa dezbine Romania, primește ordin de la Budapesta, asta face UDMR, ce o gasca de tradatori e !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.