Dan Voiculescu: Care este cel mai scurt drum spre fericire?

Dan Voiculescu, care a absolvit Facultatea de Teologie, a depus jurământul de credință, dar nu oricum, ci însoțit de alai TV.

Observator de la Antena 1 a prezentat un reportaj de la ceremonie, informând că „profesorul Dan Voiculescu a depus jurământul de teolog chiar de Ziua Mondială a Iertării„.

Studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti au depus jurământul de credinţă, în urma unei slujbe şi ceremonii pline de emoţie. Mai bine de 200 de studenţi şi masteranzi, adică jumătate din generaţia pandemiei, au reuşit să absolve facultatea, iar printre cei care vor sluji de-acum înainte Biserica Ortodoxă credinţă şi vocaţie se numără şi profesorul Dan Voiculescu.

Vizibil emoţionanţi, absolvenţii însoţiţi de rude şi prieteni, s-au adunat în curtea bisericii Sfânta Ecaterina Paraclis universitar. Printre ei, profesorul Dan Voiculescu, însoţit de fiica cea mică. Lăcaşul sfânt a fost neîncăpător pentru cei care au aşteptat trei ani să depună jurământul de credinţă în faţa Altarului, a preoţilor şi a celor dragi.

„Jur, înaintea Atotştiutorului şi al vrednicului Dumnezeu că voi păzi şi voi propovădui învăţătura sfintei nostre Biserici Ortodoxe.” 

Preafinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanu a avut un îndemn la început de drum pentru cei care au ales Calea, Adevărul şi Viaţa.

„Să cultivaţi între dumneavoastră sentimentul acesta al loialităţii şi prieteniei pentru că avem foarte mare nevoie să fim unii lângă alţii, mai ales în aceste vremuri de încercare.”, a relatat televiziunea din trustul Intact.

Dan Voiculescu a scris despre acest moment și pe blogul său, fiind de asemenea citat de Antena 1.

„Care este cel mai scurt drum spre fericire?

Iertarea. Să te ierţi pe tine însuţi si pe cei care ţi-au greşit înseamnă să te eliberezi de povara răului. Să te scuturi de frustrări, de gândul răzbunării, de greşelile trecutului. Iertarea înseamnă libertatea de a te bucura de prezent şi de a privi cu speranţă în viitor. Prin împăcarea cu noi înşine şi cu ceilalţi, putem începe să reconstruim societatea în care trăim. Iertarea nu e simplă. Solicită o mare luciditate şi o adevarată putere morală. Pentru a ierta este nevoie de demnitate, onoare şi curaj. Astăzi, în Ziua Mondială a Iertării, depun jurământul de teolog. Aşa s-a întâmplat. Sau aşa a fost scris să se întâmple.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8522 Articole
Author

22 de Comentarii

  1. conturile lui ceausescu si furaciunea crescent…??? va intrebati cine l-a ucis pe ceausila…?? hahahha! si mai sunt unii care afirma niste bulbucaieli cum ca poporul roman are un „blestem” (auzi tu!) ca l-a impuscat pe ceausila. NU BHAI! NU L-AM UCIS NOI, CI VOI!! CA TOTI ATI STIUT CE SE COACE, CU MULT INAINTE DE A SE INTAMPLA! NOI, POPORUL ROMAN, AM VRUT LIBERTATE. VOI ATI VRUT SANGE. SI SANGE VETI AVEA!

  2. Un domn deosebit acest Motan.
    In 1990 a fost primul roman care si-a deschis o firma cu capital social de 1 milion de dolari. Ceva firesc, avand in vedere cat economisise pe vremea comunismului. Altii erau cheltuitori, dar el manca un covrig cu iaurt si mai punea un leu deoparte…Asa ajunsese sa aiba la saltea 1 milion de dolari. Oricine putea.
    Iata ce inseamna economie si cumpatare!

  3. A up-solvit institutul de escrocherie bisericoasa, sa-l egaleze la minciuna pe pastorul Gandea. Raducu Tudor a facut teologia militara, la care razboiul este Creatorul Universului. „Mereu aproape, niciodata la fix” !

  4. Matei 23:27 Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurăție !
    Eu nu sunt religios, dar gasesc momentul ca fiind revelator ). Cred ca daca e manat de o pornire sincera, ar putea sa se salveze. Desi, varanii sunt manati de cu totul alte porniri.

  5. Cel mai scurt drum spre fericirea a lui Voiculescu trece prin azilul din Voluntari, acolo merita sa isi traiasca ultimele zile, doar Firea ia fost angajata si mana dreapta!!!

  6. Pai daca e asa…atunci asteptam ca latrina 3, 1 si alte latrine antinationale si anticrestine sa se debaraseze de gunoaie gen : gadea radu tudor chireac pieleanu…si alti agenti iudeomasoni globalisti satanisti, straini de neam si alogeni paraziti si sa practice o politica nationalista patriotica crestina…

  7. Romania ceausista s-a distins in lume prin turnatoria carieristica: „Petrov”, „Horia”, Varanul, „Manole”, „Mache”, Daianu, I.A. Pop sunt doar primii dintr-o lista interminabila si insuficient cercetata. Exista suficienti cu puscaria facuta la zi care mai au dosarele la secret !!! Ce tara este asta ? Vorba lor: „tara mafiota”, „tara esuata” ! C,salas o pazea pe Doina Cornea, sa nu discute cu ziaristii straini, Petre Roman o „plimba” pe Dolores Ibaruri, baba sefa a comunismului mondial, Ponta o „plimba” pe Carla del Ponte, Csalas a trebut la baba Macron … Astia toti traiesc linistiti din mai multe pensii speciale pentru faptele de glorie facute.

  8. Ctitorul manastirii „Seku dintr-un Lemn”(CNN) a a inteles ca numai calugaritul il mai salveaza de turnatorii si blesteme
    Sfântul Mucenic Felix are ziua chiar in 17 iunie,
    Varanul,care va primi numele de monah Felix Turnatorisitu CNN, a avut o viata plina de delatiuni ,(religios ‘pâre’), remuscarile ii alungau somnul
    Spera sa se refaca cu diploma de teolog,sa se stearga cu ea de necuvințe

  9. Voiculescu a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova în 8 august 2014, iar ANAF i-a pus sechestru pe câteva imobile pentru plata prejudiciului. În mai puțin de un an și jumătate în închisoare, Voiculescu a scris unsprezece cărți, ceea ce i-a adus o reducere de peste 300 de zile a termenului executat. Acesta a fost liberat condiționat din închisoare după 2 ani și 11 luni, deși prejudiciul nu a fost achitat.

  10. Piperea continua propaganda erectorala la Varan-tv. Nu-i spune cineva ca-i sinucidere politica ? Gusturile nu se discuta, se voteaza !

  11. Ca sa slujesti Biserica Ortodoxa trebuie sa fii HIROTONISIT PREOT, Facultatea de Teologie te „face” teolog, adica specialist in intelegerea religiei si a lui Dumnezeu nu preot. Daca vrea sa fie preot mai trebuie sa participe la un ritual religios de hirotonisire, daca este cununat religios si boteza ortodox…Teoretic a ajuns la fericire pt ca este in viata si sanatos si are o familie, prieteni etc. Filozofii spun ca:” pt a cunoaste fericirea mai intai trebuie sa treci prin momente dificile…” Problema este alta, daca dupa atata studiu a reusit sa inteleaga esenta crestinismului? Se pare ca nu, inca iubeste puterea, dorinta de a-i controla/manipula pe altii si ii lipseste modestia…

  12. Un parazit de elita ,pseudo intelectual burghez,un oprtunist un puscarias cu aere de grandoman bolsevik marxist.Acum se agata de Noua ideologie ,doar doar o capata un os la masa stapanilor.

  13. Stiati ca in europa de dupa granita Romaniei si occi se folosesc de iehovisti pentru prostirea si mentinerea controlului psihic prin posesivitate total, pentru atingerea multor scopuri? Tot scriu despre acest aspect de vreo 2-3 ani. Oare de ce au invadat second-handurile de orice fel si bum-ul de ajutoare in Romania? Sictir acestor cretini.

  14. Epoleții mai încărcați stau mai bine pe sub sutană sau pe sub ipingea.
    Nebănuite sunt căile securicilor.

  15. Acest gunoi putred care a distrus RO si trebuia sa moara in puscarie iar CNN cel mai mare gunoi de TV din lume

  16. capitalist mare…cu bani de furat…
    magnat de suflete pe bani de furat…
    hai sictir

  17. Apai daca nici asta nu a furat, nu mai exista hoti in Romania! Se stie doar ca Romania este tara securistilor hoti care dupa ce l-ai impuscat pe Ceausescu au devenit milionari

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.