Dana Gîrbovan s-a trezit subiect de fakenews

Nici nu a fost bine propusă în funcția de ministru al Justiției, că Dana Gîrbovan s-a și trezit subiect de fakenews. Proaspăt demisionară din funcția de magistrat, Dana Gîrbovan a fost nevoită să explice pe pagina sa de facebook poziția sa reală față de OUG 13, în contextul în care a fost acuzată că ar fi susținut această măsură:

”În ianuarie 2017 se discuta pe surse despre o ordonanță pentru modificarea codurilor, UNJR a avut în data de 18 ianuarie 2017 o poziție publică prin care i-a solicitat premierului de atunci, Sorin Grindeanu, „să nu adopte nici o ordonanță de urgență care vizează activitatea autorității judecătoresti, cum ar fi modificarea Codurilor, fără ca aceasta să fi fost pusă în dezbatere publică și fără să fi fost transmisă spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii„.

O poziție publică

Apoi, spune Gârbovan, după ce, pe data de 31 ianuarie 2017 a fost adoptată OUG 13/2017, ”imediat, a doua zi, pe data de 1 februarie 2017, UNJR a avut o poziție publică prin care „condamnă modul profund netransparent în care, pe data de 31 ianuarie 2017, Guvernul României a ales să modifice Codul penal și Codul de procedura penală, fără o dezbatere reală și efectivă și prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență care nici măcar nu figura pe ordinea de zi a ședinței de Guvern”.

Mai mult, la acea dată, UNJR a solicitat Guvernului României ”să revina asupra dispozițiilor ce nu au intrat încă în vigoare și să le transmită în Parlament sub forma unui proiect de lege, unde să fie dezbatute în mod real și efectiv.

După ce a postat și linkurile de pe site-ul UNJR cu pozițiile publice asumate la vremea respectivă, Dana Gîrbovan nu mai face multe comentarii, ci își încheie scurt mesajul: ”Acestea sunt faptele. Concluziile le trageti singuri”.

Dana Gîrbovan este propunerea PSD pentru ministerul Justiţiei, și a fost judecător la Curtea de Apel Cluj şi preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

8 Comentarii

  1. Doamna Garbovan, daca va asumati o pozitie publica impotriva Ordonantei 13 asta ar fi presupus transmiterea observatiilor dvs. pe un canal media care sa fie accesibil publicului, nu pe un site obscur. Ati facut vreo conferinta de presa (asta inseamna pozitie PUBLICA) in care sa va expuneti parerea? Cand ati participat la zeci de emisiuni la Antena 3, ati spus, vreodata, ceva impotriva Ordonantei 13? Puteti posta un link?

  2. este o mincinoasa ca si tariceanu care s-au trezit acum dupa ce au distrus Romania ca ei au fost plecati din Romania de vreo 30 ani

  3. cand nu-ti dai numele tau real dar ataci o doamna esti un pishat las, si nul ca si postarea ta!

  4. Cel mai tare fake news este stirea ca Dana Garbovan este o persoana respectabila, competenta si corecta. De unde si pana unde? Vreti sa aflati mai multe despre moralitatea si competenta acestei impostoare? Cautati pe internet. Informatiile despre ea n-au disparut si sunt suficient de vechi ca sa nu se mai poata spuna ca sunt atacuri la persoana sa ca sa nu òata ajunge ministru de justitie, de fapt ministru de injustitie daca acest portofoliu este sub guverarea PSD.

  5. Hai sa fim seriosi, asta ne mai lipseste, ca in bancul ala cu Bula, ca dupa Tudorel-slugarel sa ajunga „justitzia” pe mana propagandistei blonde impotriva „statului parallel” de la Latrina-3 si „pretina” apropiata a priponitului cu mustatza de la Rahova!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.