Viorica Dăncilă n-a mers degeaba la Beijing. Preia șefia Casei Româno-Chineze

Dăncilă spune că a acceptat „fără ezitare” propunerea de a prelua frâiele instituției.

De Rami Cristescu - REDACTOR
Viorica Dăncilă n-a mers degeaba la Beijing. Preia șefia Casei Româno-Chineze

Viorica Dăncilă, la parada militară din Beijing. Sursă Foto: Ambasada Chinei

Dăncilă spune că a acceptat „fără ezitare” propunerea de a prelua frâiele instituției.

Fostul premier Viorica Dăncilă a fost numită în funcția de președinte și director general al Casei Româno-Chineze, la Nanjing. Ea va fi și vicepreședinte al Comisiei de Cooperare Economică și Dezvoltare China-Europa.

Dăncilă a acceptat „fără ezitare” preluarea funcțiilor, explică un comunicat al grupului de investiții NIRO. Propunerea vine după vizita fostului premier la parada militară din Beijing la care au participat și Putin și Kim Jong-Un.

„Am preluat funcţia de preşedinte, dar şi de director general la Casa Româno-Chineză. După venirea mea din China, unde am fost numită vicepreşedinte al Comisiei de Cooperare Economică şi Dezvoltare China-Europa, am avut o discuţie cu secretarul general al Casei, domnul Dumitru Nicolae, care m-a rugat să preiau această funcţie, având în vedere relaţiile bune pe care le am cu China, şi nu numai, şi faptul că am fost o persoană foarte activă în dezvoltarea relaţiilor economice dintre România şi China”, a declarat Dăncilă, conform comunicatului NIRO.

Dăncilă vede în China un posibil aliat de viitor în China. Ea punctează importanța acestor relații și vrea să popularizeze impactul chinez în economia europeană și română.

Am spus da, fără ezitare. Cred că relaţiile cu China pot aduce dezvoltare pentru România. Am văzut că aproape toate ţările din Europa Centrală şi de Est vor să aibă relaţii cu China şi sper ca şi România să înţeleagă faptul că, într-o perioadă dificilă, relaţiile cu China sunt foarte importante, ţinând cont de prietenia care leagă cele două naţii”, a declarat Dăncilă, conform comunicatului NIRO.

Viorica Dăncilă și-a prezentat obiectivele pentru mandat. Vrea să deschidă filiale în majoritatea județelor, să organizeze evenimente cu Ambasada Chineză și popularizarea investițiilor chineze din România.

 

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.