Dăncilă a acceptat „fără ezitare” preluarea funcțiilor, explică un comunicat al grupului de investiții NIRO. Propunerea vine după vizita fostului premier la parada militară din Beijing la care au participat și Putin și Kim Jong-Un.
„Am preluat funcţia de preşedinte, dar şi de director general la Casa Româno-Chineză. După venirea mea din China, unde am fost numită vicepreşedinte al Comisiei de Cooperare Economică şi Dezvoltare China-Europa, am avut o discuţie cu secretarul general al Casei, domnul Dumitru Nicolae, care m-a rugat să preiau această funcţie, având în vedere relaţiile bune pe care le am cu China, şi nu numai, şi faptul că am fost o persoană foarte activă în dezvoltarea relaţiilor economice dintre România şi China”, a declarat Dăncilă, conform comunicatului NIRO.
Dăncilă vede în China un posibil aliat de viitor în China. Ea punctează importanța acestor relații și vrea să popularizeze impactul chinez în economia europeană și română.
„Am spus da, fără ezitare. Cred că relaţiile cu China pot aduce dezvoltare pentru România. Am văzut că aproape toate ţările din Europa Centrală şi de Est vor să aibă relaţii cu China şi sper ca şi România să înţeleagă faptul că, într-o perioadă dificilă, relaţiile cu China sunt foarte importante, ţinând cont de prietenia care leagă cele două naţii”, a declarat Dăncilă, conform comunicatului NIRO.
Viorica Dăncilă și-a prezentat obiectivele pentru mandat. Vrea să deschidă filiale în majoritatea județelor, să organizeze evenimente cu Ambasada Chineză și popularizarea investițiilor chineze din România.
veoreka-meme
„Am spus da, fără ezitare.’Banii,sa fie primiti!
Nu conta ce minciuni spuneati voi despre doamna Dancila, pe la demonstratiile alea imune la jandarmi, din Piata Victoriei. ” Banii sa fie primiti” !