Dăncilă și Hellvig vorbesc împreună și se înțeleg separat

Guvernul a anunțat sâmbătă că premierul Viorica Dăncilă a solicitat SRI „un raport complet, în regim de urgență, referitor la persoanele care au pregătit și provocat violențele, precum și la modul în care au acționat instituțiile statului român cu atribuții în furnizarea de date și informații cu privire la intențiile de deturnare a acțiunilor publice de protest”. În ce privește intervenția în forță a Jandarmeriei. Dăncilă nu are nimic de reproșat.

„Prim-ministrul Viorica Dăncilă condamnă ferm acțiunile violente produse în București, vineri seară, desfășurate de grupuri organizate prin deturnarea unei manifestații civice.

Rapoartele Ministerului Afacerilor de Interne arată că violențele au fost provocate gradual de către grupuri de persoane bine organizate, care au atacat forțele de ordine, instituții și au distrus bunuri publice, în scopul declanșării unui conflict între persoanele care manifestau pașnic și forțele de ordine, prin vulnerabilizarea autorității statului.

În acest moment, Guvernul așteaptă ca instituțiile abilitate să desfășoare toate anchetele necesare, astfel încât cei vinovați de acțiunile violente să fie trași la răspundere.

Totodată, premierul Viorica Dăncilă a cerut, în această dimineață, Serviciului Român de Informații un raport complet, în regim de urgență, referitor la persoanele care au pregătit și provocat violențele, precum și la modul în care au acționat instituțiile statului român cu atribuții în furnizarea de date și informații cu privire la intențiile de deturnare a acțiunilor publice de protest.

Din păcate, violențele stradale sunt însoțite de o serie de declarații ale unor lideri politici care încearcă să exploateze în folosul propriu efectele dramatice ale acestor evenimente, prin lansarea unor acuzații la adresa forțelor de ordine și instituțiilor statului și prin incitarea populației împotriva acestora.

Facem apel la mai multă responsabilitate în declarații publice și la renunțarea la folosirea unor evenimente regretabile în scop electoral.

Premierul Viorica Dăncilă respectă dreptul cetățenilor de a manifesta și de a-și exprima opiniile în public și consideră că acest drept nu trebuie sub nicio formă să fie confiscat de politicieni sau grupuri care au interese de a destabiliza ordinea în societate”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de către Guvern.

Reacția SRI

În replică, SRI a transmis că directorul serviciului Eduard Hellvig a avut, sâmbătă, o discuție telefonică cu premierul Viorica Dăncilă, în cadrul căreia „i-a reamintit” că toate datele și informațiile deținute de Serviciu au fost transmise operativ structurilor MAI, inclusiv Direcției Generale Management Operațional.

„În cursul zilei de astăzi, 11 august, directorul Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă. În cadrul acestei discuții, directorul SRI i-a reamintit doamnei prim-ministru faptul că toate datele și informațiile deținute de SRI au fost transmise operativ structurilor MAI, inclusiv Direcției Generale Management Operațional în cadrul căreia SRI are desemnat un reprezentant”, transmite Serviciul Român de Informații, prin intermediul unui comunicat de presă.

Totodată, SRI „condamnă ferm orice încercare de atragere a insitutuției în dispute politice, organizare de proteste sau teorii ale conspirației menite de a dezinforma opinia publică cu privire la rolul și locul SRI în arhitectura de securitate a României”, potrivit sursei citate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8518 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. Apel la responsabilitate? Responsabilitate din partea cui? Din partea lui Iosif Visarionovici Werner, CEL MAI MARE INSTIGATOR din Romania, din ultimii ani? Din partea Uniunii Saltimbancilor Romanesti? Din partea aluia care canta maneaua „Cine e gheneralul?”. Sa fim seriosi cu responsabilitatea. Sa-si faca treaba institutiile. Sa lase vrajelile din presa, pozele care apar, etc. Sa se uite cum actioneaza fortele americane in situatii de acest gen. Ca, tot ne frecam cu parteneraiatul strategic cu USA. Pai, hai sa nu luam de la americani numai clovneriile caraghiosului lor ambasador, numai homosexualii si drogurile, ci sa urmam modelul faptelor lor.

    • Felicitari pentru comparatie… e geniala… Iosif Visarionovici Werner! si atat de adevarata!

    • Daca instutiile la care faci apel si-ar fi facut treaba, in special procurorul general al Romaniei in stil american cum iti doresti, Dragnea si Dancila ar fi fost deja la inchisoare pentru ca nu noi, ci guvernul PSDragnea a vandut gazele romanesti ungurilor pe nimic, s-a opus intrarii Rosiei Montane in patrimoniul UNESCO, a semnat memorandumuri secrete cu ungurii si israelienii! PSDragnea a facut toate acestea fara consultarea poporului care potrivit Constitutiei este suvern. Tot poporul e suveran, nu numai ala votant de PSD! Are romanul o vorba, ai grija ce iti doresti!

    • Decat Levi Smuel Kahane Sta Linasodragnea ,mai bine Iosiof Vissarionovici

    • A existat vreodata un condamnat penal cu decizie definitiva in instanta care sa devina membru in Senatul American?

  2. SRI nu poate furniza rapoarte, pentru ca a fost discreditat de PSD care a indus ura populatiei impotriva SRI. Deci care ar fi credibilitatea unei institutii atacata la foc continuu de regimul Dragnea? SRI sa se abtina pana la caderea regimului mafiot al lui Dragnea. Altfel mafiotii lui Dragnea vor maslui probele si informatiile pretinzand ca provin de la SRI. SRI poate sa continue cu activitati de aparare impotriva unor agresiuni externe. Problemele interne sa ramana la mana procuraturilor independenti (inca).

  3. SRI+SIE sunt cei ce au actionat acolo!
    Masuri:bugetul pe 2019 redus pentru maxim o mie de angajati(total cei din SRI+SIE)!

  4. Cucoana, nu grupurile violente au aruncat continuu cu gaze toxice in populatia pasnica ci ministerul de interne! Despre ce vorbesti aici duduie cu mantie?

    • Patraulea, numai cei care nu vor sa vada n-au vazut acea „miscare” a grupului care sub sloganul „no, amu-i bai”, a incercat sa patrunda in curtea Guvernului (pe la ora 16..). Astia i-au adus in scena pe mascati, astia au impins, au lovit si i-au determinat pe jandarmi sa foloseasca sprayurile iritante…din acel moment a inceput starea de ostilitate intre tabere. Ghinionul a fost ca vantul a batut spre piata, unde erau si protestatarii pasnici care n-aveau imunitate la gazele purtate de vant. In atare situatie protestatarii s-au impartit in doua grupuri: cei cu mintea la ei s-au retras, ceilalti s-au enervat si a inceput nebunia, mai ales ca guvernul nu-si anunta demisia! Eu propun conducerii jandarmeriei sa nu mai foloseasca gaze iritante ci gaze ilariante. Sa vezi atunci distractie-n piata!

    • Ce vorbesti? Care populatie pasnica? Nu a fost nici pe departe o actiune pasnica acolo. Ci o complicitate a celor care au ramas acolo in ciuda maidanezilor huligani si a actelor de vandalism, pentru a defaima psd-ul. Comparativ cu mitingul psd, atat de criticat de presedintele Iohannis (care a declarat ca el nu vede rostul acestui miting), aceasta nici macar nu arata libertatea de a protesta, aici s-a dorit daramarea guvernului (si o spun impartial), ales prin vot si sustinut de romani in mod cinstit si corect. Nu prin facaturi si manipulari cum procedeaza opozitia si K Iohannis. Deci totul nu este, decat un fals scenariu.

    • @Alx
      Bai, minti de cad copacii din picioare. Ce a fost in fata guvernului e una, iar faptul ca jandarmii au urmarit oamenii pe strazi pana pe la piata 1 mai aruncand in ei cu grenade chimice este alta.Jandarmii nu aveau dreptul sa brutalizeze si sa otraveasca oami pasnici. Daca erau huligani, de acord, trebuiau sa intervina, dar erau prea lasi si era mai simplu sa snopeasca in batai oameni fara aparare. jandarmii chiar au protejat grupuri de hiligani care dadeau fos, nelasand lumea sa se apropie, dar si fara sa impiedice in vreu fel huliganii sa dea foc. Despre ce vorbim noi aici? Multi cetateni venisera sa vada cu ochii lor ce se intampla si au fost agresat de bestiile in uniforme. Dar oamenii au vazut, au filmat, au fotografiat si poate vor depune si marturie.

  5. Jandarmeria bate Romanii ca la fasole, Veorica arunca pisica moarta in curtea SRI(mai lipsea sa ceara o Comisie parlamentara, dar nu-si permite sa ceara o Comisie parlamentara, PSD se va impotrivi, evident!), desi Jandarmeria a SPUS Clar ca „au avut informatii” ca grupuri de huligani vor veni la proteste, asta a fost Motivul pentru care Jandarmii s-au Mobilizat in Numar mare si s-au Echipat ca pentru Razboi!

    • 1″Jandarmeria bate Romanii ca la fasole”; Sä constat cä Jandarmeria uräste romanii?
      2″Veorica aruncä pisica moartä in curtea SRI”; Sä constat cä „Veorica” a omorat pisica si vrea sä parä cä aceasta pute in curtea SRI ori cä Veorica uräste SRI?
      3″Jandarmeria a spus cä au avut informatii cä grupuri de huligani vor veni la proteste…”; Sä constat cä cineva a informat Jandarmeria si de aceea Jandarmeria uräste grupurile de huligani?
      4″s-au echipat ca la räzboi”; sä constat cä dacä maine ar incepe un räzboi Jandarmeria nu are alt echipament?
      Ce doriti sä transmiteti pe acest forum? Nu inteleg comentariul dvs., nici felul in care vä exprimati. Dacä doriti sä transmiteti ceva ce doreste sä informeze pe altii, sunteti extrem de difuzä si greu de descifrat. Oare nu este mai bine sä fiti concretä spunand ce ati väzut si luat la cunostintä färä a sugera altora concluzii si dorinte personale. Eu unul vreau sä mä informez si nu sä mä las informat. Citindu-vä constat cä o privire spre interior e deseori utilä. Vä recomand. Incercarile ratate si ricoseurile din afarä nu divid societatea romaneascä! De ce simtiti nevoia atat de des sä atrageti atentia celorlalti? Inteleg cä nu vä place PSD-ul. Asta tot repetati pe forum. Mergeti la vot si faceti cum vä dicteazä constiinta! De ce doriti sä dictati altora cum sä perceapä ei lumea dumneavoasträ? Vreti sä schimbati lumea in care träiti? Incepeti cu dumneavoasträ. Ura si räutatea cocoseazä!

    • @Florian Sobaru
      Ok, scrie matale pe tabla toate analizele astea subtile sa le citeasca cine vrea. Intre timp atrocitatile comise de jandarmerie fac victime nevinovate. Nu va speriati, huliganii n-au patit nimic, ei sunt sub protectia jandarmilor. E vorba de oamenii nemultumiti. Zice Dragnea in sine lui; sunteti nemutumiti? Ei lasa ca va multumesc eu de n-o sa utati de asa mutumire cate zile veti avea. Si atunci dragnea a ordonat folosirea armelor chimice impotriva nemultumitilor. Unii scapa, altii intoxicati cu gaze ar putea sa moara. Am ajuns sa cerem azil politic si statut de refugiati ca si sirienii. Pentru ca asa au vrut Dragnea si Darmen Dan, doi teleormaneni de kkt.

  6. Uimitor!Viorica poate sa puna intrebari,chiar stie sa ceara si rapoarte! Iata ca unii oameni si-au facut impresii gresite!

  7. SRInutilul ar trebui redus la jumatate. Si toti sefii de servici de directii, sectii concediati. Bugetul redus si mai mult de 50%.

  8. Vasilica, mama draga,poate ai treaba si noi te retinem!Mai da si tu cu matura prin casa ,mai o cafea ,ca iar iti vine nepoftitul ala care te-a scos din comuna ta natala, si nu mai ai cu ce sa il servesti…Sau pune-o pe Steaua Anca a lui Stelu Andronic (amandoi au stele) sa te slugareasca,doar ii dai atati bani nemeritati…

  9. Vasilica Veorica habarnista se face de ras de fiecare data, ea saramana habar nu are ce e SRI, ce e MAI, ce e Guvernul Romaniei!
    Rusine, analfabeto!

  10. Oare Iohanis si Hellving s-au intilnit cu Orban cind acesta a fost in vizita particulara in Romania?

  11. He-he, deja cu morcovul din cauza de tradare nationala a vazut ca e groasa si ca a picat din nou ca musca in laptele stricat cu parfum de noi plangeri la parchetul militar a lui Daddy, a incercat si ea disperata sa arunce pisica in gradina SRI si nu i-a iesit.

  12. Romania este condusa de 29 de ani de tradatorii lui Ceausescu care se afla in TOATE institutiile de conducere si FORTA. Ei si numai ei au inchie ochii la dezindustrializarea tarii la deprofesionalizarea muncitorilor si la depopularea tarii. Ei au pus bazele unui regim mafiot si cleptocratic.

    • Perfect adevarat! Dar e timpul ca tara sa scape de hoti si paraziti. 29 de ani PSD si-a batut joc si de tara si de populatie.

  13. ..miting de protest..? diaspora(in sfarsit un forumist incearca si pentru cei care cunosc twermenul , reuseste sa explice ca intre plecarea romaneasca si expatrierea evreiasca nu i nici o similitudine) care diaspora?? nimic din ce s a perindat prin piata nu seamana a protest..in primul rand nu s a definit obiectivukl protestului..aaa joianis vrea un nou guvern al sau si pentru asta cheama catelusii ong isti sa latre ..asta i protest ??? asta i harmalaie si manifestare huliganica ..cat de josnic sa arunci kkt u strada..tiganie ..bucuresteana as zice da ..tac.asaa ca Meeting ul vost a fost da kkt

    • Du-te mai si predica-ti aiurelile la tine acasa! Ce cauti tu printre romani?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.