Dani Alves a ratat primul termen pentru cauțiune

Dani Alves

Fostul fotbalist brazilian Dani Alves va mai rămâne cel puţin o noapte în închisoare pentru că nu a plătit cauţiunea de un milion de euro cerută miercuri de un tribunal spaniol pentru eliberarea sa după condamnarea sa pentru viol.

Apărarea lui Dani Alves, condamnat luna trecută la patru ani şi jumătate de închisoare, nu a plătit suma respectivă joi la ora locală 14:00, ora limită în fiecare zi pentru acest tip de procedură, au indicat surse judiciare pentru AFP.

Fostul star al echipei FC Barcelona va avea din nou ocazia să plătească această cauţiune vineri, dar va petrece cel puţin încă o noapte în această închisoare de lângă Barcelona unde se află din ianuarie 2023.

În urma deciziei completului de judecată al Tribunalului din Barcelona, unde unul din judecători a fost împotriva eliberării, Alves poate părăsi închisoarea dacă va achita cauţiunea de un milion de euro, având obligaţia să nu părăsească ţara şi să predea cele două paşapoarte, spaniol şi brazilian, precum şi să se prezinte în faţa instanţei la termenele stabilite.

Pe lângă plata acestei cauţiuni de un milion de euro, instanţa a stabilit drept condiţii pentru eliberarea sa din închisoare confiscarea celor două paşapoarte, spaniol şi brazilian, obligaţia de a se prezenta în instanţă în fiecare săptămână, interdicţia de a părăsi Spania şi interdicţia de a se apropia de victimă şi de a comunica cu aceasta.

Alves a cerut, marţi, instanţei spaniole să-l pună în libertate până la pronunţarea sentinţei definitive.

Alves se afla în arest preventiv din data de 20 ianuarie 2023, după ce a fost acuzat că a agresat sexual o tânără de 23 de ani, în discoteca Sutton din Barcelona, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022.

Avocata victimei, Ester Garcia, a anunţat deja că va face apel împotriva deciziei de punere în libertate, ea criticând „o justiţie pentru bogaţi”.

În vârstă de 40 de ani, Dani Alves este unul dintre cei mai titraţi fotbalişti din istorie. E la cucerit 23 de trofee cu FC Barcelona, unde a evoluat între 2008 şi 2016.

În cariera sa, brazilianul a mai jucat la Sevilla FC, Juventus Torino, Paris Saint-Germain şi Sao Paulo FC, iar în momentul arestării sale se afla sub contract cu echipa mexicană Pumas UNAM, care l-a concediat imediat după apariţia acuzaţiilor împotriva sa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. „Dura Lex Sed Lex.”
    SE pare ca, Uneori SE mai face SI DREPTate prin Occident.
    TOT este BINE, decat NICIDATA.

    Ca in Romania post Lovilutionara, UNDE O Magarie IMILARA NICI NU ar fi fost bagata in Seama.

    Da’ NU NUMAI un VIOL.
    OriCE Pricina in care este f’o BeiZadea TICALOASA SE sare …
    CUM se pare ca SE pregateste in CAZuu’ Aluia DROGAT care a RUPT in Doua un Tanar si pe altul l-a UCIS lasandu-l INTREG.
    Evident, CeiDoi Tineri eru VNOVATI ca mergeau pe un Drum unde NU era Trotuar si ASHA s-au pus in Calea MASINII Condusa DEMENTIAL, in ASHAO Viteza

  2. Violurile nu le rateaza ? Nici prostituatele profi nu-l accepta pe asta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.