Daniel Constantin, după ameninţările lui Dan Voiculescu

Preşedintele PC, Daniel Constantin, regretă ”ca om, necazurile prin care trece Dan Voiculescu”…

Daniel Constantin, după ameninţările lui Dan Voiculescu

Preşedintele PC, Daniel Constantin, regretă ”ca om, necazurile prin care trece Dan Voiculescu”…

Preşedintele PC, Daniel Constantin, regretă ”ca om, necazurile prin care trece Dan Voiculescu”, deci nu va comenta sau interpreta ”niciodată remarcile subiective ale unui om aflat într-o situaţie dificilă”, se spune într-o poziţie a liderului conservator, remisă de PC, duminică, agenţiei Mediafax.

Aflat în detenţie, Dan Voiculescu a scris pe blogul personal că ”anul 2015 va fi anul în care Băsescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecaţi de Dumnezeu, dar şi de justiţie”. Constantin spune că, ”din dorinţa de a fi cât mai discret în polemică” nu va interpreta aceste ”remarci subiective” şi precizează că, din poziţia de ministru şi în calitate de cetăţean, trebuie să respecte legile şi deciziile justiţiei, ”chiar dacă ele afectează un om” faţă de care a fost ”apropiat”.

Referitor la implicarea Ministerului Agriculturii în dosarul ICA, Constantin precizează că ministerul s-a constituit ca parte civilă în 2008 prin titularul de atunci (nr- Dacian Cioloş), această poziţie a fost menţinută şi în 2010, iar atitudinea sa, de ministru, a fost că ”nu va interveni în niciun sens în dosar”, competenţa de reprezentare în faţa instanţelor aparţinând directorului Direcţiei Juridice, ”o cutumă mai veche şi corectă nu numai în Ministerul Agriculturii”.

Constantin spune că în 2012 i-a comunicat şi lui Dan Voiculescu ”această decizie corectă şi consecventă cu modul de lucru instituţional”. ”Cât priveşte plângerea penală formulată împotriva mea: ca şi conducător al instituţiei, am semnat corespondenţa cu Parchetul General (nu DNA, cum s-a spus) prin care am transmis informaţiile solicitate. Au fost solicitate toate documentele din acest dosar de la constituirea ca parte civilă in 2008. Nu am fost citat niciodata, cum nu am fost niciodata in fata vreunui procuror DNA, Parchet”, mai spune Constantin, fost ministru al Agriculturii.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.